marți, 8 noiembrie 2022

TU, DOAMNE...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Tu, Doamne, ne iubești fără măsură,
Noi, însă, prea puțin sau chiar deloc,
Iar, uneori, paharul plin cu ură
Îl bem, râzând, cu alții la un loc!

Tu, Doamne, ne tot chemi la pieptul Tău,
Ca un Părinte minunat ce ești,
Noi, însă, zi de zi cădem în hău
Înlănțuiți de cele pământești!

Tu, Doamne, ești livada înflorită,
Înmiresmând luminile de-azur,
Și tot Tu ești și frunza veștejită,
Ce toamna se preface-n aur pur!

Tu, Doamne, ești poemul Învierii
Scris de Hristos, în inimi, azi și-n veci,
Dar ce păcat! Pecinginea uitării
Ne face mici, întunecați și reci!

Mogoșeni (jud. Bistrița-Năsăud), 16 aprilie 2022


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA