"Să plâng? De ce, că nu regret
Nimic, ca să jelesc cu foc?..",
Așa gândesc creștinii azi,
Dar n-au dreptate chiar deloc.
Ar trebui să-și plângă-ntâi
Chiar lipsa plânsului din ei,
Căci asta-înseamnă că nu-i har
În trupul lor cel rotofei!
De unde plâns, de nu e Duh?..
Și Duh de unde, fără post?..
Nu știți că toate-n cărți s-au pus
Cu rânduială și cu rost?
Să devenim mai străvezii,
Puțin mai palizi, mai ușori,
Căci doar în trupuri mai subțiri
Se simt ai Duhului fiori..
De unde lacrimi, fără dor?..
Și dor de unde, fără har?..
Și har de unde, fără post?..
La post cu toții, așadar!
Avem ce plânge dacă vrem,
Dar inima-i de piatră-n noi,
Iar lacrima nu va țâșni
Decât din inimile moi!
Să ne smerim cu post acum
Ca să topim ce-i înghețat,
Să înmuiem ce-i împietrit
În inima ce ni s-a dat.
Și-atunci când lacrimi vor ieși
Din ochii noștri cei blajini,
Vom ști că Duhul Nevăzut
Ne curăță încet de spini..
amin
