marți, 16 iunie 2020

Nu vă blestemaţi copiii!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


-Când un copil greşeşte se ceartă, se pedepseşte, dacă e cazul se bate dar, nicidecum nu se blesteamă. Şi eu am fost copil şi am avut multe curiozităţi dar mama nu ne-a blestemat niciodată. Acum, cum o supără puţin copilul mama aruncă vorbe grele asupra lui: „muri-ai să mori”. „săriţ-ar ochii”, „să n-ai parte de fericire”, „să mori când ţi-o fi lumea mai dragă”, „arde-te-ar focul” sau pur şi simplu îl drăcuie. După aceea se miră de ce nu o ascultă copii, de ce copilul e nervos, dar primul vinovat cine–o fi oare, nu mama cu gura ei?

 Copilul trebuie învăţat să nu greşească, iar dacă a greşit să ştie să-şi ceară iertare. Mama care-l învaţă credinţa pe copilul ei, are bucurie de pe urma lui. Mama care nu are timp pentru copilul ei şi-l lasă să crească la întâmplare, au necazuri de pe urma lui. Degeaba cerţi copilul că nu ascultă, dacă în casă vede numai ceartă. În zadar spui să nu bea dacă tot timpul te-a văzut beat, spui să nu curvească iar mama şi tata aduc amanţi în casă. Îl cerţi să nu fumeze şi tu ai ţigara-n gură. Când cereţi de la altul aveţi grijă mai întâi ce faceţi voi. Părinţii sunt exemplu pentru copiii lor. Dacă în casă e dragoste şi pace şi părinţii fac lucruri frumoase, nici nu mai trebuie să-l înveţi pe copil că învaţă singur

Părinte, am o colegă care avea un singur copil şi acela în ziua în care începuse serviciul, adică în prima zi de serviciu, a murit. Se urcase într-o maşină foarte aglomerată şi sta pe scară agăţat cu uşa deschisă. La o curbă un stâlp de telegraf l-a lovit şi a căzut mort, n-a apucat să ajungă la serviciu.

-Aceştia sunt cei blestemaţi de mamele lor: “să mori când ţi-o fi lumea mai dragă!”Adică în prima zi de serviciu, în ziua nunţii, în ziua când reuşesc la facultate, în ziua când e cel mai fericit.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA