Pe-un măgăruș călare, cu chipul cald și blând
urca Iisus încet spre falnica cetate.
Mulțimile de oameni îl însoțeau cântând
visând o-mpărăție de pace și dreptate.
Îi așterneau veșminte pe drumul prăfuit,
îl aclamau primindu-l ca pe un împărat,
credeau că-l El renaște tot visul năruit
că El este Mesia la care au sperat.
Pe chipul lor citeai extaz și fericire
și toți cu mic cu mare voioși îl însoțeau.
Pe chipul lui Iisus citeai o grea mâhnire,
amarnice tristeți și lacrimi se-mpleteau.
Privește spre poporul ce azi îl vrea ca rege
și mâine vor striga că vrednic e de moarte...
o, nici ”n-această zi n-au vrut a înțelege
că El venise pace,iertare a le-mparte.
Căci astăzi cu osana și-urale l-au primit
pe poartă în cetate, punându-i flori ”nainte,
iar mâine pe-altă poartă scuipat și huiduit
îl scot cu crucea-n spate în arșița fierbinte.
Coroană de-mpărat vor azi pe cap să-i pună
dar mâine o coroană de spini vor împleti.
Azi tot Ierusalimul de cântece răsună
iar mâine vor striga că vor a-L răstigni.
Pe chipul lui Iisus se-așterne-o grea mâhnire
cu ochi scăldați în lacrimi rostește întristat:
,,Vor veni vremi când iată, o dușmană oștire
va năvăli-n cetate; și-atunci va fi dăramat
întreg Ierusalimul! Căci n-ai vrut să-nțelegi
că-i ziua cercetării și iată că ea trece!
N-ai vrut calea dreptății și-a păcii să alegi
și ai respins chemarea cu nepăsarea-ți rece!”
Iar anii au trecut pe-a timpului hotare.
Iisus trece din nou. Dar cum ”l-întâmpinăm ?
Va mai găsi în inimi aceeași nepăsare
ascunsă-n aparențe, sub masca ce-o purtăm?
Vrem, Doamne, să găsești în ale noastre inimi
dorința de sfințire, de-a fi mereu curați,
privindu-ne viața să nu verși iarăși lacrimi
ci să te bucuri, Doamne, de-ai Tăi răscumpărați !
