Zice-se de Sfântul Nifon că-ntr-o iarnă s-a-ntâmplat
Să zărească pe o stradă un sărac înfrigurat..
Fără ca să stea pe gânduri, cum am face astăzi noi,
Și-a scos haina și a pus-o peste umerii săi goi..
"Domnul să îți răsplătească!", zise omul zgribulit..
Sfântul Nifon îl privește plin de milă, mulțumit:
"Să te-audă Domnul nostru, om ce duci o cruce grea..
Ți-aș lua-o de pe umeri, crede-mă, de aș putea"..
Și se duse mai departe, iar sărăcu-n urma lui
Nu mai înceta, privindu-l, să dea slavă Domnului..
După luni de frig și foame, se-ncălzea și el puțin,
Astfel, bietul om al străzii, mai scăpase-un pic de chin..
Sfântul Nifon își făcuse pravila și-acum dormea,
Iar în somnul său de noapte dintr-o dată se vedea
Pe-o câmpie minunată ce se vede doar în vis..
Era raiul despre care Sfântul Pavel a și scris..
Păsări mici multicolore înălțau un tainic vers,
O cântare pentru suflet care te oprea din mers..
Flori atât de parfumate, cum nu vezi pe-acest pământ,
Răspândeau spre nări miresme, legănându-se în vânt..
O lumină nici albastră, nici ca cea de la apus,
Nici ca blânda auroră, strălucea frumos de sus,
Însă Sfântul Nifon vede că nu-i soare sus pe cer
Și atunci lumina-aceea i se pare un mister..
Se-auzeau copii la joacă și bărbați cântând în cor,
Pâlcuri, pâlcuri de fecioare alergând pe câmp de zor,
Pretutindeni veselie, cânturi, râsete zglobii,
Ce te fermecau cu totul, de uitai de unde vii..
Oamenii ce îi văzuse nu păreau de pe pământ:
Aveau trupuri luminoase, strălucind de Duhul Sfânt;
Unii străluceau mai tare, alții numai câte-un pic,
Însă toți aveau Lumina, de la mare pân' la mic!
Tot privind cu încântare, câteodată el zărea
Câte o persoană care-atât de tare strălucea,
Că părea un fel de soare ce se plimbă-n pas grăbit,
Iar atuncea Cuviosul Nifon o privea uimit..
"O fi unul dintre sfinții cei mai mari ce s-au născut,
Cine știe câte fapte minunate a făcut..
Cine știe ce martiriu sau torturi a suferit,
Când pe Dumnezeul nostru sfântul L-a mărturisit"!..
Da, avea dreptate Nifon, sfinți sunt cei ce străluceau,
Fiindcă ceilalți îndată se-nclinau când ei treceau!
Și își zise Cuviosul: "Iată cei ce s-au smerit
Sus, în cerurile 'nalte, cât de mult s-au preaslăvit"!..
Când deodată, patru îngeri ce cărau un cufăr greu,
Se opriră chiar la Nifon, ce se minuna mereu..
Unul zise: "Hai, deschideți, să îl răsplătim acum
Pe acel ce-și dete haina cerșetorului din drum"!
Și-ncepură-atunci a scoate haine fine fel de fel,
De o frumusețe care pe pământ nu vezi defel..
Toate-n fir frumos țesute, nu de in sau de bumbac,
Ci din raze colorate, nu cum oamenii le fac..
Pline ochi de nestemate și de perle de sidef,
Împletite chiar de îngeri, nu țesute pe gherghef!
"Vezi, Părinte cuvioase, câtă zestre ai primit,
Dacă, ascultând de Domnul, pe sărac l-ai miluit?"..
Însă bietul Sfântul Nifon, necrezând în ce vedea,
Se scuza cu fâstâceală: "Păi.. nu cred că-i zestrea mea"..
Cu un zâmbet plin de pace, îngerul îi întări:
"CEL CE-N VIAȚĂ MILUIEȘTE, MILUIT ÎN CER VA FI!Și să nu te miri, bătrâne, pentru cele ce-ai văzut:
Domnul nostru răsplătește pentru binele făcut!
Nici o mică faptă bună nu se face în zadar,
Căci Iisus abia așteaptă să vă miluiască iar"!
După întâmplarea asta, Sfântul Nifon mai zelos
Se silea ca să primească plata Domnului Hristos..
Căuta-n cetăți săracii, îi hrănea și-i îmbrăca,
Și, spre marea lor uimire.. la sfârșit le mulțumea!
Când cei miluiți de dânsul îl priveau nedumeriți,
El le murmura cu lacrimi: "Binecuvântați să fiți"!..
Ferecând în ochii umezi nepătrunsul său mister,
Se gândea cu bucurie la comoara cea din cer..
