CEL CE NU CUNOASTE POSTUL,NU CUNOASTE CRUCEA

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Cine nu crede ca va invia si ca va da socoteala,ci gandeste ca toata fiinta sa se margineste la viata aceasta,aceluia nu-i va pasa mult de faptele bune.

Nu dispretui pacatul,pentru ca nu simti dureri cand pacatuiesti,ci tocmai de aceea,mai ales suspina,ca nu simti dureri.Si nu simti dureri,nu pentru ca nu te musca pacatul,ci pentru ca SUFLETUL FIIND PLIN DE PACATE,NU SIMTE MUSCATURA.

Cand ni-i bolnav trupul,facem totul si ne zbatem ca sa scapam de suferinte,dar cand ni-i bolnav sufletul,amanam si nu ne sinchisim.Plangi pentru pacat,ca sa nu plangi pentru pedeapsa!

Pacatele sunt radacina tuturor relelor.Din cauza pacatelor induram SUPARARI,TULBURARI,ISPITE si BOLI.Sa secam,dar,izvorul pacatelor,si vom opri toate paraiele bolilor trupesti.Nu vei pune capat numai bolilor,ci si pacatului;si pacatului mai mult decat bolii,pe cat este sufletul mai bun decat trupul.Cand insa sufletul este nepasator,diavolul ne urca si la mai mari pacate.

        Sa nu teuiti la pacat ca este mic,ci sa te gandesti ca ajunge radacina de mare pacat,daca nu-l iei in seama.Impreuna cu credinta,POSTUL ne da mare putere.

Postul sadeste in sufletul omului filosofie,face din om inger,doboara puterile cele netrupesti;dar nu postul singur,ci e nevoie si de RUGACIUNE,si in primul rand,de rugaciune.Daca te lipsesti de rugaciune,faci la fel ca si cum ai scoate un peste din apa. Chiar daca nu poti sa postesti,totusi poti sa nu te imbuibezi.

Nu-i putin lucru si acesta,nici departe de post,ci in stare sa puna capat furiei diavolului.Ca nimic nu este atat de placut diavolului,ca DESFATAREA si BETIA,pentru ca ele sunt izvorul tuturor pacatelor.Daca iti este trupul neputincios si nu poti posti neincetat,nu iti este neputincios sa te rogi,nici fara putere,ca sa dispretuiesti poftele pantecelui.

De vei auzi pe cineva injurand public pe HRISTOS,sau Biserica Lui,du-te si da-i palme,ca ti-ai sfintit mainile tale!Si chiar de vei suferi inchisoare sau bataie,sau pedeapsa pentru asta,bucura-te,ca MUCENICIE se socoteste tie asta,daca suferi,ca ai batut pe cel ce huleste pe HRISTOS!

sursa

Adriana Maria

EXISTĂ MÂNTUIRE PENTRU TOȚI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Ești ceea ce ești! Nu-ți fie teamă să accepți aceasta.

Nu știu cât reușesc să mă fac înțeles, nu știu cum vă sună, dar există mântuire pentru toți. Trebuie să luăm lucrurile exact așa cum sunt. Fiecare dintre noi trebuie să cunoască bine cine este. Cadrul general al temei despre care vorbim este același, dar pentru fiecare din noi starea lăuntrică este una specială.

Este nevoie să fim ajutați, dar tebuie să avem și dispoziția necesară. Dacă nu avem dispoziție să înțelegem, nu înțelegem nimic.

Fiecare să se cunoască pe sine. Să nu-i fie rușine, să nu-i fie teamă să accepte ceea ce este. Nu ceea ce vrea să fie. Ci ceea ce este. Să accepte cu recunoștință fără să se certe cu cineva. Nici cu Dumnezeu, nici cu lumea, nici să se vaite: ”De ce să fiu așa? De ce să mi se întâmple așa? De ce să am eu asemenea greutăți?”

Pe acestea le știe Dumnezeu. Noi suntem datori să acceptăm cu recunoștință orice ni s-ar întâmpla și să cunoaștem cu răbdare sinele nostru.

Numai astfel există nădejdea, fraților, să se întâmple ceva bun cu noi!

Nu știu, poate că greșesc, dar de obicei, cel care este în afara realității, în afara sinelui său, care nu vede, care nu are dispoziție să se afunde înlăuntrul său, acela crede că are de făcut o altă lucrare.

Un Sfânt spune:

,,Dacă vei cădea în noroi și ți se astupă nasul și ochii și gura și urechile, la ce-ți va folosi să-i spui slujitorului tău să meargă să împartă bani încoace și-ncolo?”

Arhimandrit Simeon Kraiopolous, Sufletul meu, temnița mea, Editura Bizantină – 2009