sâmbătă, 1 mai 2021

LUMINÀ LINÀ

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Bucuria mea, Lumina Sfanta care vine pe Mormantul Domnului de Sfintele Pasti, o putem numi: LUMINA LINA. Aceasta Lumina, vine si in “mormantul” sufletelor noastre si “ne racoreste” arsita, daca ne-am pregatit prin POST, SPOVEDANIE, IMPARTASANIE, INFRANARE LA LIMBA, LA SUFLET SI LA TRUP si CAT MAI MULTE FAPTE BUNE. Numai asa putem sa-l lepadam pe “omul cel vechi” (cel pacatos) si-l imbracam pe “omul cel nou” (cel dupa Chipul lui Hristos), in hainele cele noi ale Invierii! Atunci, Lumina Lina arde si-n sufletele noastre, chiar daca nu totdeauna o simtim, nu ne dam seama. Vezi tu, cat de de putin este de la noi pentru mantuirea sufletelor noastre? Doar sa vada Dumnezeu ca-L vrem si sa ne ostenim si noi putin. Pe “scara mantuirii” sa urcam si noi o treapta, fiindca apoi, ne trage Dumnezeu 100 de trepte spre El. Asadar, aproape totul este de la Dumnezeu, fiindca, ne-a spus: Fara Mine, nimic nu puteti face” (Ioan 15:5). Desi, noi toti suntem pacatosi, insa, El vine in chip de Lumina si ne putem atinge de aceasta Lumina Lina fara sa ne arda, pentru a ne bucura, pentru a ne dori sa ajungem in Lumina cea Neinserata, in Imparatia lui Dumnezeu.

vineri, 30 aprilie 2021

Cină cea de Taină- Joia Mare

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


La Cină cea de Taină, Iisus Hristos le-a zis ucenicilor Săi, ,,Unul dintre voi, mă va vinde!” Atunci, ucenicii, nu au început să se învinuiască reciproc, dar ,,întristându-se foarte, au început să-I zică fiecare: Nu cumva eu sunt, Doamne?” (Matei, 26, 22)
Și, Iuda, fiind identificat ca cel prin care avea să se vândă Hristos, nu a cerut iertare, nu s-a lepădat de planul său viclean, dar s-a împietrit la inimă și l-a trădat pe Învățătorul și Binefăcătorul său.
Dragi creștini să nu fie nimeni dintre noi ca Iuda. ,,Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte” (Ioan 14, 21). Cel care nu iubește legea dumnezeiască se separă de Hristos (Ioan 14, 24), fiindcă ,,Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte.” (Matei 12, 30)
Ar trebuie să ne întrebăm și fiecare dintre noi: care sunt păcatele mele? Să luăm seama că păcatele mici, duc la patimi mari. Iuda nu a dorit moartea lui Iisus, dar fiindcă era viclean, iubitor de arginți și poftitor de stăpînie, a ajuns să facă pact cu diavolul. Așa pățesc toți cei care îi oferă un cui diavolului: acesta spurcă toată casa.
Mă întreb pe mine: nu am făcut rău intenționat, dar oare sunt eu bun și fără de păcat? Nu! Am greșit Doamne, cel mai mult dintre oameni! Am fugit de crimă, infidelitate, dar oare din mândria, mânia și egoismul meu, câte rele s-au născut? Din toate câte știu ce este bine și corect, și învăț pe alții, oare cât fac eu? Din câte posibilități am avut, oare de câte ori am făcut bine? … Am greșit Doamne, miluește-mă!
Anul acesta trebuie să învățăm a ne ruga cu lacrimi, dragi prieteni! E ușor să ne întrebăm dacă am greșit, e ușor să spunem că am greșit, dar dacă vom avea posibilitatea, vom greși din nou, la fel.
Anul acesta trebuie să învățăm a fi mai milostivi. Să dăruim cu prisosință: ca și pământul să-și dea rodul său, Dumnezeu să se milostivească și noi să fim mai buni.
Să cerem din toată inima să ne ierte Dumnezeu păcatele, să prelungească viața pașnică pe pământ, să ne învețe duhul pocăinței, al evlaviei, al dragostei creștine și să ne străduim fiecare, a aduce mirul păcătoasei – lacrimile noastre; grija samarineanului milostiv – pentru aproapele nostru, dragostea sfinților – pentru Dumnezeu, sfințenie și pentru tot omul!
Transformă un ceas al nopții de rugăciune, într-o oră de Lumină, pentru întreaga lume!

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA