Semnificatia fiecarei zile din Saptamana Patimilor.

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

 
                   

Iata-ne ajunsi la ultima treapta a urcusului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune in fata: Saptamana Patimilor sau Saptamana cea Mare. In timpul ei ne reamintim si retraim ultimele zile din viata Mantuitorului, cu intreaga lor tensiune si drama launtrica, intr-o stare de sobrietate si maretie in acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocainta, dar si de nadejde. Fiecare zi are un inteles si un mesaj foarte clar si adanc.

Primele trei zile se numesc mari si sfinte pentru ca reamintesc sensul eshatologic al Pastelui. A patra zi, joi, marcheaza cea din urma Cina a Domnului cu ucenicii Sai si tradarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numita si “Pastile Crucii”, este cu adevarat inceputul Pastelui (Trecere), iar sambata este ziua in care tristetea este transformata in bucurie prin omorarea mortii.

Lunea cea mare

“Iata Mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednica este iarasi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreunezi, ca sa nu te dai mortii si afara de Imparatie sa te incui; ci te destepta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. (Troparul zilei)
In aceasta zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.

De astazi incep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nascut din Rahila – este icoana a lui Hristos, pentru ca, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vandut de ucenicul sau cu treizeci de arginti, a fost inchis in groapa intunecoasa a mormantului. Sculandu-Se de acolo prin El insusi, imparateste peste Egipt, adica peste tot pacatul, il invinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne rascumpara prin darea hranei celei de taina, dandu-Se pe El insusi pentru noi si ne hraneste cu paine cereasca.
Tot in aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sa convinga poporul nerecunoscator ca are putere indestulatoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sa-si arate puterea Sa de a pedepsi fata de om, ci fata de ceva care are o fire neinsufletita si nesimtitoare.

Istoria smochinului a fost asezata aici spre a indemna la umilinta, dupa cum istoria lui Iosif a fost asezata spre a ne infatisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roada duhovniceasca este un smochin. Daca Domnul nu gaseste in el odihna, a doua zi, adica dupa viata aceasta de acum, il usuca prin blestem si-l trimite in focul vesnic.

“Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina si ma mantuieste”. (Condacul zilei)

Martea cea Mare

Aceasta zi ne pregateste pentru intrarea in camara Mantuitorului, cu doua parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) si parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Cand Domnul se suia la Ierusalim si se ducea la Patima, a spus ucenicilor Sai si aceste doua parabole, pentru ca nu cumva cineva traind in feciorie sa nu se ingrijeasca si de celelalte virtuti si mai ales de milostenie, prin care se vadeste stralucirea fecioriei.

Pe cinci dintre fecioare le numeste intelepte caci impreuna cu fecioria au avut si minunatul si imbelsugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeste nebune pentru ca, desi si ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau in aceeasi masura milostenie. Pe cand se scurgea noaptea acestei vieþi au adormit toate fecioarele, adica au murit. Cu adevarat moartea se numeste somn. Pe cand dormeau ele, strigat mare s-a facut la miezul noptii; cele care au avut undelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru ca nu aveau undelemn din destul il cautau dupa ce s-au sculat din somn.

Pentru aceasta deci, au randuit dumnezeiestii Parinti pilda celor zece fecioare, impreuna cu cea a talantilor, ca sa ne indemne sa veghem necontenit si sa fim gata sa iesim in intampinarea adevaratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru ca nestiuta este ziua si ceasul sfarsitului vietii.

Daca vom savarsi o singura virtute, cea mai mare chiar, si nu ne vom ingriji de celelalte, si mai cu seama de milostenie, nu vom intra cu Hristos in odihna vesnica, ci vom fi intorsi rusinati. Si intr-adevar nu-i lucru mai rusinos ca fecioria sa fie biruita de bani.
“La ceasul sfarsitului, suflete, gandind si de taierea smochinului temandu-te, cu iubire de osteneala lucreaza-l, ticaloase, priveghind si strigand: Sa nu ramanem afara de camara lui Hristos”. (Condacul zilei)

Miercurea cea Mare

In aceasta zi, se face pomenire de femeia cea pacatoasa (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru ca lucrul acesta s-a intamplat putin inainte de mantuitoarea patima.
Cand Iisus s-a suit in Ierusalim si era in casa lui Simon cel lepros, o femeie pacatoasa s-a apropiat de El si a turnat pe capul Lui acel mir de mare pret. Pomenirea ei s-a pus in acea zi pentru ca, dupa cuvantul Mantuitorului, sa se predice pretutindeni si tuturor fapta ei cea cu multa caldura. Ce-a indemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a vazut ca o are Hristos pentru toti, dar mai cu seama faptul de acum, cand L-a vazut ca intra in casa unui lepros. Se gandea deci femeia ca ii va vindeca boala dupa cum l-a vindecat si pe acela. Si intr-adevar Hristos a tamaduit-o dandu-i iertare de pacate.
“Doamne femeia ce cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta, luand randuiala de mironosita si tanguindu-se, a adus tie mir mai inainte de ingropare…” (Casiana monahia)

Joia Cinei celei de Taina

“Cand maritii ucenici la spalarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rau credincios, cu iubirea de arginti bolnavindu-se, s-a intunecat … Vezi, iubitorule de avutii, cel ce pentru acestea spanzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesatios care a indraznit unele ca acestea asupra Imparatului. Cel ce esti peste toti bun, Doamne, slava Tie”. (Tropar)

Patru lucruri mai praznuim in aceasta zi: spalarea picioarelor, Cina cea de taina, Rugaciunea din gradina Ghetsimani si vanzarea si prinderea Domnului.

Inainte de a incepe Cina, Hristos S-a sculat, Si-a dezbracat hainele si El singur a spalat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut sa il faca pe Iuda sa se rusineze, iar celorlalti sa le aduca aminte sa nu umble dupa intaietati: “Cel care vrea sa fie intaiul sa fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dandu-Se El insusi pilda. La sfarsitul mesei aduce vorba si despre vanzarea Lui. Dupa putin timp, luand painea a zis: “Luati mancati”; la fel si paharul, zicand: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).

Dupa aceea, aratandu-Se om, spune ucenicilor: “Intristat este sufletul meu pana la moarte”(Matei 26, 38) si S-a rugat in Gradina Ghetsimani cu sudoare de sange (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul si, luand cativa soldati, a venit sa-L prinda. A fost prins si dus la Ana, la Caiafa, si in cele din urma la Pilat. Acum Petru se va lepada de trei ori de Hristos, tagaduind ca-L cunoaste.
Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate in mijlocul bisericii Sfanta Cruce.

Vinerea Patimilor

In aceasta zi, se pomenesc sfintele si mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunavoie pentru noi. Se mai face inca pomenire de marturisirea mantuitoare facuta de talharul recunoscator care a fost impreuna cu El.

Biserica numeste Patimile Domnului: sfinte – pentru ca Cel ce le-a rabdat este Sfantul Sfintilor, sfintenia insasi; mantuitoare – pentru ca ele sunt pretul cu care Domnul a rascumparat neamul omenesc din robia pacatului; infricosatoare pentru ca nu poate fi ceva mai infricosator decat ocara pe care Facatorul a rabdat-o de la faptura Sa.

In aceasta zi nu se savarseste Liturghia pentru ca insusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru ca Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile imparatesti care ne pun inainte nemarginita smerenie a Domnului, Crucea cea datatoare de viata si credinta talharului.

Seara savarsim denia prohodului Domnului, care este ultima treapta a tanguirii pentru Hristos, inainte de Invierea Sa. Se inconjoara de trei ori biserica cu Sfantul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute in mormant.

“In mormant, Viata, pus ai fost, Hristoase, si s-au spaimantat ostirile ingeresti, smerirea Ta cea multa preamarind”. (Starea intai – Prohod)

Sambata Mare

In aceasta sfanta zi, praznuim ingroparea dumnezeiasca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos si pogorarea in iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricaciune, a fost mutat spre viata vesnica.
Iosif cel din Arimateea, coborand de pe cruce Sfantul trup al Domnului, l-a ingropat in mormant nou, punand o piatra mare la intrarea lui:

“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luand prea curat trupul Tau, cu giulgiu curat infasurandu-l si cu miresme, in mormant nou ingropandu-l, l-a pus”. (Tropar)

Cuvantul lui Dumnezeu a stat cu trupul in mormant iar cu sufletul Lui curat si dumnezeiesc Se pogoara in iad. Sufletul a fost despartit prin moarte de trup si L-a dat in mainile Tatalui. Si-a dat si propriul Sau sange, pret de rascumparare pentru noi. Trupul Domnului a suferit si despartirea sufletului de trup, dar nicidecum stricaciunea in intelesul unei putreziri a trupului.

Dupa-amiaza savarsim Liturghia Sfantului Vasile unita cu vecernia.

“Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca, ca Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa se junghie si sa se dea spre mancare credinciosilor. Si merg inaintea Lui cetele ingeresti cu toata capetenia si puterea , heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi, fetele acoperindu-si si cantand cantare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic)

Cină cea de Taină- Joia Mare

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

La Cină cea de Taină, Iisus Hristos le-a zis ucenicilor Săi, ,,Unul dintre voi, mă va vinde!” Atunci, ucenicii, nu au început să se învinuiască reciproc, dar ,,întristându-se foarte, au început să-I zică fiecare: Nu cumva eu sunt, Doamne?” (Matei, 26, 22)
Și, Iuda, fiind identificat ca cel prin care avea să se vândă Hristos, nu a cerut iertare, nu s-a lepădat de planul său viclean, dar s-a împietrit la inimă și l-a trădat pe Învățătorul și Binefăcătorul său.
Dragi creștini să nu fie nimeni dintre noi ca Iuda. ,,Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte” (Ioan 14, 21). Cel care nu iubește legea dumnezeiască se separă de Hristos (Ioan 14, 24), fiindcă ,,Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte.” (Matei 12, 30)
Ar trebuie să ne întrebăm și fiecare dintre noi: care sunt păcatele mele? Să luăm seama că păcatele mici, duc la patimi mari. Iuda nu a dorit moartea lui Iisus, dar fiindcă era viclean, iubitor de arginți și poftitor de stăpînie, a ajuns să facă pact cu diavolul. Așa pățesc toți cei care îi oferă un cui diavolului: acesta spurcă toată casa.
Mă întreb pe mine: nu am făcut rău intenționat, dar oare sunt eu bun și fără de păcat? Nu! Am greșit Doamne, cel mai mult dintre oameni! Am fugit de crimă, infidelitate, dar oare din mândria, mânia și egoismul meu, câte rele s-au născut? Din toate câte știu ce este bine și corect, și învăț pe alții, oare cât fac eu? Din câte posibilități am avut, oare de câte ori am făcut bine? … Am greșit Doamne, miluește-mă!
Anul acesta trebuie să învățăm a ne ruga cu lacrimi, dragi prieteni! E ușor să ne întrebăm dacă am greșit, e ușor să spunem că am greșit, dar dacă vom avea posibilitatea, vom greși din nou, la fel.
Anul acesta trebuie să învățăm a fi mai milostivi. Să dăruim cu prisosință: ca și pământul să-și dea rodul său, Dumnezeu să se milostivească și noi să fim mai buni.
Să cerem din toată inima să ne ierte Dumnezeu păcatele, să prelungească viața pașnică pe pământ, să ne învețe duhul pocăinței, al evlaviei, al dragostei creștine și să ne străduim fiecare, a aduce mirul păcătoasei – lacrimile noastre; grija samarineanului milostiv – pentru aproapele nostru, dragostea sfinților – pentru Dumnezeu, sfințenie și pentru tot omul!
Transformă un ceas al nopții de rugăciune, într-o oră de Lumină, pentru întreaga lume!

RUGĂCIUNEA PENTRU SĂPTĂMÂNA PATIMILOR DOMNULUI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

                          

alcătuirea Sfântului Isaac Sirul, cea mai frumoasă rugăciunea pe care am citit-o până acum
merită rostită!!!

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumne­zeul nostru, Care ai plâns pentru La­zăr și lacrimi de întristare și de mi­lostivire ai vărsat pentru dânsul, pri­mește lacrimile mele. Cu Pătimirile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sân­gele Tău, curățește sângele meu și a­mes­tecă în trupul meu mireasma tru­pului Tău cel de viață făcător.


Fie­rea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să în­dulcească amărăciunea cu care potriv­nicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de po­trivnici. Preasfintele Tale mâini, piro­nite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pier­zării, precum a făgăduit preasfântă gu­ra Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu păl­muiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fă­ră­delegi. Duhul Tău, pe care l-ai în­cre­dințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin ha­rul Tău.
Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moște­nirea lor. Nu am lacrimi mângâie­toa­re, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești, și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfier­bânte cu lacrimile dra­gostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hris­toase, Dumne­ze­ule, Vistie­rul bu­nă­tăților, dă­ruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndu­rerată, ca să pornesc cu tot sufletul în cău­tarea Ta; căci fără de Tine mă voi în­străina de tot binele. Dă-mi, așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închi­­puirea icoanei Tale.
Te-am părăsit, Doam­ne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhov­nicească. Numără-mă între oile turmei Tale prea­alese. Hră­nește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este să­lașul Tău și se vede într-însa strălu­cirea descoperiri­lor Tale. Strălu­cirea Ta este mângâierea și odihna celor care s-au ostenit pentru Tine în ne­cazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mân­tuitorului nos­tru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.

Saptamana Sfintelor Patimi a Domnului

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

                 

                                                      - NU TAIATI DIN CRUCE -

de Preot Paroh Iconom Stavrofor Aurel Sas

„Si cel ce nu-si poarta crucea sa si nu vine dupa Mine nu poate sa fie ucenicul Meu” (Luca 14:27).

„Ce bine e Crucea intreaga s-o porti! „… El, din lume, ne-a asteapta la fel, cu Crucea intreaga sa mergem spre El…” (de poetul crestin, Costache Ioanid).

Cu adevarat, ne vesteste Mantuitorul Iisus Hristos, ca cine nu-si poarta crucea lui si nu-L urmeaza pe El nu poate fi ucenicul Lui. Iar in alta Scriptura zice: „Si cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine” (Matei 10:38). Ambele Scripturi reveleaza salvarea omului prin urmarea lui Hristos cu purtarea Crucii, despre care Mantuitorul ne-a prevenit cand a zis: „Acestea vi le-am grait, ca intru Mine pace sa aveti. In lume necazuri veti avea; dar indrazniti. Eu am biruit lumea. (Ioan 16:33). Indraznirea purtatorului de Cruce in necazurile si suferintele lui, trebuie sa constea in credinta ca, Iisus din biruinta Lui da si fiecarui purtator de Cruce biruinta, precum i-a dat omului si invierea din moartea pacatelor din Invierea Lui.

Purtarea crucii in aceasta viata, din partea fiecarui om, inseamna sa-si duca fiecare viata sa asa cum este, cu greutatile, necazurile, infrangerile, bucuriile, realizarile etc, dupa Scriptura prin care Domnul zice: „Si zicea catre toti: Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea in fiecare zi si sa-Mi urmeze Mie”(Luca 9:23), cu credinta in ajutorul lui Dumnezeu care ii va aduce biruinta, precum Domnului Iisus, Care ducand crucea vietii noastre a Inviat a 3-a zi, aducandu-ne si noua invierea din moartea pacatelor. Crucea trebuie dusa de fiecare in viata, astfel: „Cu ochii atintiti asupra lui Iisus, incepatorul si plinitorul credintei, Care, pentru bucuria pusa inainte-I, a suferit crucea, n-a tinut seama de ocara ei si a sezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12:2).

In aceasta Scriptura ni se descopera ca Iisus a „suferit crucea”, dar aceasta suferinta i-a adus biruinta Invierii cu Inaltatrea de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Iar despre omul care isi va duce crucea suferintei, Iisus il asigura, zicand: „Si veti fi urati de toti pentru numele Meu; iar cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui” (Marcu 13:13). ?i "Oricine va chema numele Domnului se va mantui" (Romani 10:13).

A taia din cruce, inseamna a carti impotriva lui Dumnezeu si a tuturor din cauza suferintei si a renunta la credinta si nadejdea in ajutorul Domnului si a pleca lasandu-i pe atatia care depind mai ales de tine in lipsuri si greutati. Ori, in suferintele de azi, ca: boli, lipsurile economice, a taia din cruce, mai insemana, a putea recurge si la alte fapte ale pacatului. Calea purtarii crucii este smerenia dupa pilda data de Domnul, zicand: „S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte, si inca moarte pe cruce. (Filipeni 2:8).

Lipsa de smerenie il duce pe om la mandrie si aroganta care il desparte de Dumnezeu si la care Iisus ii raspunde: „Iar de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri” (Matei 10:33), Iar celui care va marturisi, Domnul il asigura: „Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri” (Matei 10:32). Sa ne gandim numai, la ce cruce grea au de purtat cei care au ramas de la cutremurele de pamant din China din 2008, luna Mai, unde au ramas cinci milioane fara adapost, Haiti, din Ianuarie, 2010 si Cile din Februarie, 2010, care pe langa nevoile de tot felul au si durerea pentru cei cazuti sub zidurile cutremurelor!

In saptamana Sf. Patimi a Domnului ne amintim in fiecare an, cum Iisus a dus Crucea Sa cu greutatile vietii noastre, dupa Scriptura care zice: „Si ducandu-Si crucea, a iesit la locul ce se cheama al Capatanii, care evreieste se zice Golgota, Unde L-au rastignit, si impreuna cu El pe alti doi, de o parte si de alta, iar in mijloc pe Iisus” (Ioan 19:17-18). Iar din inaltul Crucii Iisus a iertat pe toti, zicand: „Iar Iisus zicea: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac” (Luca 23:34). Domnul si Mantuitorul Hristos Iisus, a suferit si a murit pe Crucea Golgotei pentru pacatele noastre, dupa Scriptura care ne descopera, zicand: „Pentru ca si Hristos a suferit odata moartea pentru pacatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepti, ca sa ne aduca pe noi la Dumnezeu, omorat fiind cu trupul, dar viu facut cu duhul”(1Petru 3:18). Deci, desi noi eram nedrepti si pacatosi Iisus nu a „taiat din crucea” suferintei Sale pentru noi si nu ne-a scos pe nici unul de la mantuire din Crucea chinurilor Sale, ci a platit pretul rascumpararii si a zis: „Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac”(Luca 23:34). Crucea vietii lui Iisus, cu cei nascuti de la Adam si pana la sfarsit, era grea de vina fiecarui om.

        Deci, stimate cititorului, in incheierea scurtei meditatii, rezulta dupa Sf. Scripturi ca: Iisus a fost rastignit si a murit in locul meu, al tau si al fiecarui om, incepand de la Adam si Eva si pana la ultimul om care va fi la a 2-a Lui venire sa judece vii si mortii, de unde rezulta sa „Nu taiem din Crucea” vietii noastre, ci sa o ducem in fiecare zi cu Credinta in ajutorul lui Dumnezeu si astfel „cel ce va rabda pana la sfarsit se va mantui” (cf. Matei 24:13), adica va birui, atat in viata aceasta cat si in dobandirea vietii viitoare.

In cartea „Sfintii Inchisorilor” de Ioan Ioanalide, putem gasi exemple de fii ai neamului nostru si a altor neamuri care „nu au taiat din crucea” suferintei in inchisorile din Romania, ci au marturisit Credinta lor Crestina in fata condamnarilor communist-ateiste, ducandu-si crucea dupa revelatia Scripturii care zice: „Cuvantul crucii pentru cei pe calea pierzarii este nebunie, iar pentru cei pe calea mantuirii este puterea lui Dumnezeu”(1Cor. 1:18). Pentru „sfintii inchisorilor” puterea crucii suferintei lor era puterea de la Dumnezeu prin care si-au dus crucea fara a taia din ea, ajungand din cetatile negre ale imchisorilor in Cetatea Eterna a Luminii Divine si a fericirii vesnice cu Cel dintat purtator de Cruce: „… Marele Dumnezeu si Mantuitor al nostru Hristos Iisus„(Tit 2:13)

Si acum, poezia marelui poet crestin, Costache Ioanid, „Nu Taiati din Cruce”, din volumul „Porumbite Albe”, atat de edificatoare, ne va lamuri pe deplin. Poetul prezinta un crestin care isi duce Crucea, zicand: „Pe o lespede rece, din greu rasufland,/ cu umbre ciudate pe chipul sau bland,/ sta frant de oboseala batranul crestin”. Sub povoara Crucii, batranului „O clipa in suflet ii strabat indoieli…” si „Astfel, c-un umar de Cruce proptit/ batranul se lasa de somn biruit./ Si iata, in somnul de truda si-amar,/ lumini si imagini in minte-i rasar...” si vede cum ingerii „il cheama pe nume si semne ii fac” atunci crestinul „indata porneste sub Cruce plecat” urcand „Pe drumul de munte el urca din nou”.

Simtind povoara Crucii tot mai mult, batranul crestin se gandeste ca zadarnic se lupta si cerul tot mai departe-l zarea „Se leagana pasii. Avantul e frant./ Batranul crestin e cazut la pamant” zicandu-si: „Mi-e peste putere. Aicea raman”. Zacand la pamant, batranul crestin, a auzit un glas (de la cel rau), zicand: „Ehei, mai crestine,… prea mare-i povoara,/ prea mult ai de tras… Ia barda aceasta si taie din lemn!... Aceasta-i o Cruce ce nu poti s-o duci…” Atunci crestinul batran a ascultat glasul strain (a celui rau) a luat barda si „Din Cruce reteaza un pic… inca-un pic./ O pune pe umar… incearca un pas./ Loveste cu barda in ce-a mai ramas!”.

Apoi, simtind ca-i e mai usor a pornit pe cale, „cu Crucea scurtata … urmand pe Hristos…. !!!“. Pe drum se-ntalneste batranul crestin cu multi frati, ducandu-si Crucea, si i-a „lasat in urma sub Cruce plecati”, mergand degraba pe poteci „Ajunge la poarta Cetatii de Veci”. Zidurile Cetatii le-a vazut sclipitoare si „Armate de ingeri cu lanci aurii! Dar, vai, de la el pan-la poarta e un sant,/ pe care nu-i punte, nici barna, nici lant/. Si striga batranul de taina patruns”. Dar la strigatul lui nu a raspuns nimeni, dar vede „Deodata din vale, cu ochii sclipitori,/ cu Crucea pe umar, vin frati si surori./ Ei vin cu nadejde. O vorba nu spun,/ Ci repede Crucea ca punte si-o pun/ Ei trec peste punte, pe poarta patrund,/ Iar Crucea in urma se pierde-n afund”.

Astfel, batranul crestin vazand cum fratii lui au pus Crucea lor ca o punte peste raul de intrare in Cetatea Eterna si a fericirii vesnice cu Iisus, Care nu a taiat din Crucea salvarii noastre de loc. „Batranul ia crucea, cu-al dorului val,/ Si-ncearca s-o puie si el de pe mal./ Dar crucea-I scurtata… Au toate un rost…/ Ce bine-ar ajunge de-ar fi cum a fost!/ Crestinii trec santul si intra pe porti./ Ce bine e Crucea intreaga s-o porti!”.

In cele din urma „Crestinul de-afara, de jale rapus,/ Cu greu peste sant lemnul crucii si-a pus/ si incearca sa treaca. Un pas … inca un pas …,/ O, cat de-aproape al Domnului glas!.../

Dar crucea deodata … se duce-n abis…/ Si cade batranul in golul temut…/ Rasplata-I pierduta si sceptru-I cazut!/ Dar iata ce taina… ! El nu stie cum /…. Crestinul acum din somn s-a trezit./ Dormise o clipa. Si visul ciudat/ un somn si o lumina din ceruri i-a dat”.

 Astfel batranul crestin trezindu-se si-a luat „Cruce-I intreaga si fara scurtari! Acum el va spune oricui catre Rai: „Din Crucea credintei nimic sa nu tai. Apoi, incheie poetul aratand: cum Iisus a venit de la Tatal catre noi cu „Crucea intreaga” si „sange suvoi”. „Si-acum El, din lume, ne-a asteapta la fel,/ cu Crucea intreaga sa mergem spre El…” 

                                                                                                                                          Amin.

Multi oameni mari si poeti crestini au ajuns in inchisorile comuniste, care si-au dus „Crucea intreaga” printe care si marele poet crestini Traian Dorz, pe care Costache Ioanid il prezinta lumii, astfel: „Tu, cantaret placut al Mantuirii,/ rapsod incununat in lupta grea,/ tu ai slujit in cortul intalnirii/ si-ai dat raspuns Golgotei, jertfa ta!/ Si-acolo unde canta trandafirii/ si vesnic alte ceruri se deschid,/ tu vei sluji in cetele maririi/ si vei canta alaturi de David!”. O asemenea prezentare o putem gasi numai la oamenii mari crestini care s-au „lepadat de sine si si-au luat crucea” (cf. Matei 16:24) intreaga si au urmat pe Hristos, ca si Costache Ioanid si altii.

Si acum, cateva versuri de poetul crestin Traian Dorz, in cantarea Golgotei si a Crucii cu rastignirea lui Iisus, unde a platit pretul mantuirii neamului omenesc, zicand: Ca prin multe tari din lume omul in viata a trecut, cu atatea vai si deluri minunate „dar nici-un deal din lume nu m-a atras asa,/ ca-acel al carui nume se chiama Golgota”. Apoi, ca dealul Golgotei nu se inalta cu varful pana la nori „… dar nici pe-n deal din lume nu m-am simtit asa,/ de Dumnezeu aproape, ca sus, pe Golgota”. De ce? Pentru ca, desi nu sunt brazi inalti, nici iarba verde jos, dar este sus un lucru pretios, care „e Crucea rastignirii si Jertfa de pe ea,/ ne-a daruit viata, aceasta-I Golgota”. Nu sunt nici izvoare de ape si nici rauri curgatoare, prezinta poetul, „dar iese de sub Cruce izvorul minunat,/ ce tot pacatul lumii l-a sters si l-a spalat./ De-acolo si talharul se-ntoarce credincios/ si mantuit se-ntoarce caitul pacatos,/ acolo-L vezi pe Domnul, cand plangi sub Crucea Sa,/ acolo-I har si pace, aceasta-I Golgota./ O, suflete ce-n lume suspini nemangaiat,/ inalta-te spre locul acela minunat, acolo mantuirea si pacea vei afla,/ acolo-I fericirea … aceasta-I Golgota”, din poezia (Prin multe tari frumoase).

In poezia „Aceasta-I Golgota” poetul descrie dealul Golgotei ca izvor de “Apa Vie” cu Crucea si Jertfa lui Iisus ca pret al mantuirii, cand zice: „Tasneste din vecie si-n veci Nu va seca,/ izvor de Apa Vie, aceasta-I Golgota”„.. in orice clipe grele nadejdea e Iisus. “… sub Crucea rastignirii in Jertfa de pe ea,/ e pretul mantuirii, aceasta-I Golgota”.

 Din Vinerea Mare a rastignirii lui Iisus pe Cruce, cateva versuri din poezia „Cu Domnul spre Golgota”, in care prezinta ce rasplata a pregatit lumea pentru salvarea adusa de Iisus: /… pentru Dumnezeu, o cruce lumea a gasit rasplata./ Din cununa si din cuie curg siroaie lungi de sange,/ jos strangand in brate Crucea mama Lui, Maria, plange./ Plange alaturi ucenicul ingropandu-si fata-n palme,/ Cand spre Domnul fariseii scuipa-n hule si-n sudalme/. Toate poeziile sunt din volumul (Cantari nemuritoare).

   Poetul crestin Traian Dorz a stat 16 ani in inchisorile communist-ateiste ca si conducator al „Oastei Domnului” in Biserica Ortodoxa, neavand aparatori nici intre ierarhii Bisericii, precum nu a avut nici preotul Iosif Trifa, prin care Domnul Dumnezeu a asezat „Oastea Domnului” in Biserica Ortodoxa cu credinciosi devotati. Poetul Traian Dorz a scris peste 10.000 de poezii crestine spre slava lui Dumnezeu si mantuirea credinciosilor, dintre care multe sunt puse pe note si cantate cu mare insufletire de credinciosi pe drumul mantuirii in Hristos.

Nici Costache Ioanid nu a fost lipsit de urmaririle, persecutiile si arestarile comuniste impreuna cu sotia sa, de la o adunare crestina, cand i s-a confiscat tot ce scrisese din 1945 pana in 1963, ca la Traian Dorz. Ne dam seama ce lucrari spirituale de valoare a pierdut poporul roman prin confiscarea si distrugerea scrierilor pentru mantuire. 

Cu toate acestea scriitori crestini nu s-au descurajat si au inteles sa-si duca Crucea suferintei, continuand sa scrie mai departe cu orice risc si astfel avem azi pentru generatii in limba noastra „limba sfanta, limba vechilor cazanii…” carti cu hrana spirituala pentru generatiile de viitor. 

De ce? Pentru ca ei au cunoscut vorbirile Marelui Dumnezeu cu proorocii Sai din Biblie, ca de exemplu: cand i-a zis Domnul lui Ieremia proorocul sa ia si sa scrie din nou tot ce-i va spune (cf. Ieremia 36:27-32), dupa ce regele Ioachim al regatului Iudeia a ars Cartea ce o scrisese Ieremia inainte din gura Domnului (cf. Ieremia 36:22-26).

Mai amintesc unul, ca mare poet crestin al neamului nostru pe Vasile Militaru, care si-a dus crucea intreaga pana ce a apus in inchisoarea de la Aiud. Acest poet a pus in versuri Psaltirea cu toti cei 150 de Psalmi! Si cat de multi ar mai fi de amintit din cartea „Sfintii Inchisorilor” de Ioan Ioanalide, spre marirea lui Dumnezeu si pilde de urmat in viata de a „Nu taia din Cruce” si de purtare a „Crucii intregi” pe drumul mantuirii in Hristos.

Un alt purtator de Cruce in inchisorile tariste din Siberia il gasim in cartea “Duhovnicul inchisorilor” unde un preot calugar ortodox in Taina Sf. Spovedanii a primit marturisirea a 25 de mii de detinuti pe care apoi i-a impartasit in inchisoare cu Sfintele Taine, murind astfel impacati cu Dumnezeu! 25 de mii de detinuti in inchisoare sa-i primeasca calugarul cu riscul vietii la martirisire si impartasanie???!!!

 O minte fara credinta in Dumnezeu nu poate intelege aceasta.

Astfel trebuie inteles ca, nimeni fara purtarea Crucii sale in persecutiile tiranilor necredintei nu se va putea mantui. Asa putem spune: O, ce dulce este Cruce suferintei pentru ca ea este Crucea mantuirii. De unde, iarasi, sa nu – Taiem din Cruce – caci e Crucea mantuirii noastre si a altora. In Crucea noastra sunt in primul rand pacatele noastre, suferintele noastre de tot felul, apoi sunt poate cei din familia noastra, sunt poate rudele noastre, alaturi de semenii nostri ca oameni ai necredintei, care in comparatie cu Crucile celor dinainte amintiti sunt asa de usoare.

             Intelegand, acum, ce inseamna a „Nu taia din cruce”, si Nu „cu Crucea scurtata … urmand pe Hristos…. !!!, iata chemarea Domnului pentru cei ce vor sa se mantuiasca, zicand: „Si chemand la Sine multimea, impreuna cu ucenicii Sai, le-a zis: Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie” (Marcu 8:34). Deci, urmarea lui Hristos pentru mantuire este o alegere libera a oricui, dar cu doua conditii: lepadarea de sine si luarea crucii. Lepadarea de sine care consta, in lepadarea fiecaruia de omul cel vechi din el, al necredintei si pacatului si a se imbraca in omul cel nou al credintei care isi poarta crucea sa cu smerenie pentru mantuire in Hristos, prin Har, Credinta (cf. Efeseni 2:8) si Fapte bune, despre care Scriptura zice: „Vrei insa sa intelegi, omule nesocotit, ca credinta fara de fapte moarta este? Caci precum trupul fara suflet mort este, astfel si credinta fara de fapte, moarta este” (cf. Iacov 2:18-26). ). 

Asadar, purtarea Crucii intregi, inseamna mantuire prin Har, Credinta si fapte bune pe drumul sfant spre Cetatea Vesniciei cu Dumnezeu „Cu Crucea intreaga sa mergem spre El (spre Iisus)…”

                                                                                                                                       Amin.

                                                                                       Cu frateasca dragoste in Crucea lui Hristos,

                                                                                                          Parintele Aurel Sas