Se afișează postările cu eticheta Pelerinaj 2018. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pelerinaj 2018. Afișați toate postările

miercuri, 5 decembrie 2018

Mănăstirea Celic-Dere,

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".








Mănăstirea Celic-Dere, situată în nordul Dobrogei, este unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate dintre Dunăre și Marea Neagră. Numele este luat de la pârâul Celic-Dere (în limba turcă celik dere „pârâiașul de oțel”). Mănăstirea se află la 25 de kilometri sud-vest de Tulcea și 12 kilometri vest de Cataloi, pe șoseaua Tulcea- Constanța, în raza comunei Frecăței. Autobuzele pe ruta Tulcea-Cataloi-Telița au stație chiar în fața mănăstirii. De la Mănăstirea Cocoș se poate veni cu autobuzul liniei Niculițel-Tulcea până la intersecția Telița, de unde, la dreapta, drumul asfaltat, de șapte kilometri, duce la stația Celic-Dere (în total, 22 kilometri). Pe același traseu, cu patru kilometri înainte de intersecția Telița, în stânga șoselei, se vede Mănăstirea Saon. În paraclisul mănăstirii, pe partea stângă, lângă altar, se găsește icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni, îmbrăcată în argint și poleită cu aur, care a scăpat de două ori din foc. Iocana a aparținut unei familii de credincioși din comuna Nărușăi, județul Ismail, de unde și numele Maica Domnului Nărușaiscaia. Icoana a rămas neatinsă de flăcări în incendiul care a mistuit casa acestei familii. Unul dintre moștenitori, părându-i icoana veche, înnegrită, neinteresantă, a pus-o în cuptor, să ardă, dar flăcările au izbucnit în afară, iar icoana a rămas intactă. Văzând minunea, a luat icoana și a așezat-o în camera cea mai curată. În ziua Sf. Învieri, el a văzut o rază de lumină în jurul icoanei și a auzit un glas: „Duceți-mă la fecioare!” Atunci în Basarabia erau fecioare care primeau învățătura călugărească de la arhimandritul Athanasie, ctitorul Mănăstirii Celic-Dere. După eliberarea Dobrogei, icoana a fost adusă în mănăstire și primită cu mult alai. Și-a arătat din nou puterea, fiind tămăduiți imediat doi călubări peste care se trecuse cu icoana. A mai făcut și alte minuni, aducând ploi în timp de secetă mare. Astăzi, icoana este așezată în naos, pe peretele din stânga, în fața altarului. În Biserica Mare a Mănăstirii Celic - Dere se află Icoana Mântuitorului Iisus Hristos „ care se curăță singură”, În contextul conflictelor ruso-turce de la începutul secolului al XIX-lea, aproximativ în anul 1816, a sosit pe aceste meleaguri un ostaș din armata austro-ungară, care avea asupra sa această icoană. Găsind aici un grup de călugări, a dat icoana unui părinte, zicându-i: „ Părinte, țineți această icoană! Dacă Sfinția Voastră nu veți trăi până la sfârșit, cei ce vă urmează să păstreze această icoană. Să aveți mare evlavie, că prin ea se va săvârși o mare minune. Această icoană o vedeți că este neagră, dar până la urmă se va lumina toată, se va curăța și ochii Mântuitorului, care-i vedeți că sunt închiși, se vor deschide”. În partea stângă a catapetesmei se află icoana Maicii Domnului Eleusa, Îndurătoarea sau Grabnic Ajutătoarea. Icoana este pictată pe lemn și a fost adusă de la Sfântul Munte de arhimandritul Atanasie înainte de 1877. Maicile din această mănăstire au o evlavie deosebită la această icoană, păstrând în amintirea lor un moment deosebit de important din viața mânăstirii, acela în care, însăși Maica Domnului, prin această icoană, le-a încredințat de permanenta Ei purtare de grijă. Maicile spun că au auzit un glas din această icoană prin care Maica Domnului le spunea; „ Eu sunt stareța voastră, nu vă temeți”. În pridvorul închis se intră pe o ușă masivă de lemn, prevăzută cu un grilaj puternic de metal. În dreapta și stânga ușii sunt pictați sfinții apostoli Petru și Pavel. Sus, pe peretele pridvorului, este pictată scena Adormirea Maicii Domnului. Pridvorul închis este pictat. În pronaos sunt câte două coloane mari, pe fiecare parte, care îl delimitează de naos. În naos și pronaos, lumina străbate prin cele două ferestre duble, așezate pe fiecare parte, prevăzute cu grilaj metalic între ele. Pridvorul închis este luminat de câte o fereastră laterală și câte una dreapta-stânga în față. Catapeteasma, executată din lemmn de păr pleit cu foiță de aur, este de mare valoare artistică, sculptura fiind opera lui Anghel Dima din București. Pardoseala este din parchet. Acoperișul din tablă. Pridvorul închis, construit mai înalt decât restul bisericii, are în partea superioară un rând de firide nepictate. Biserica Adormirea Maicii Domnului adăpostește epitaful Mântuitorului brodat de maica Antonina în 1865, 85 de strane, policandrul și sfeșnicele lucrate în 1928 la fabrica de laminate din Brașov. În anul 1953 a fost adusă aici și instalată (funcționând un timp) moara de vânt. Ea a fost restaurată și declarată monument istoric în anul 1977.

joi, 29 noiembrie 2018

Pestera Sfantului Andrei

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!". 



- prima biserica crestina de la noi din tara

Patul Sfantului Andrei

Preotii cultului local, numiti in balada Pestera Sfantului Andrei "sfinti", l-au primit cu dragoste in mijlocul lor pe Sfantul Apostol Andrei, primul ucenic al lui Iisus, care ajunsese pe aceste meleaguri propovaduind cuvantul Evangheliei Mantuitorului. Ei i-au oferit gazduire in grota venerata astazi decrestini.

In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. Astazi, cei aflati in suferinte vin aici pentru a-si redobandi sanatatea, petrecand cateva zile si nopti pe acest "pat al Sfantului Andrei". Ca semn al cinstirii locului pe care a sezut insusi "cel dintai chemat" al Domnului, in decursul anilor, acesta a fost folosit si ca loc de ardere a lumanarilor sau a tamaiei. Cu siguranta, aceasta este "casa" despre care se vorbeste in balada Pestera Sfantulu

Mii de credinciosi din toate colturile tarii, dar si din afara ei, vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait dumnezeiescul apostol. In acest loc plin de har se savarsesc zilnic cele sapte ceasuri, Sfanta Liturghie, se citesc rugaciuni pentru cei bolnavi si, de asemenea, Molitfele Sfantului Vasile cel Mare. Sute de acatiste, iconite, cruciulite si alte obiecte religioase sunt depuse de credinciosi in scobiturile din peretii pesterii, semne ale profundei credinte si ale legaturii dintre oameni si Dumnezeu.


sâmbătă, 24 noiembrie 2018

La Niculițel -cu preot Ioan










     Pe 4 iunie, ortodocsii romanii ii praznuiesc pe Sfintii Mucenici Zotic, Atal, Camasie si Filip de la Niculitel, ale caror moaste au fost descoperite in 1971, dupa un sezon ploios, pe o straduta din nord-vestul comunei tulcene Niculitel. La exact 30 de ani de la descoperire, un fapt minunat s-a petrecut in acelasi loc: pe la ora 2.00, in timpul privegherii, un fascicul de lumina cobora de sus pana la intrarea in martiriconul unde fusesera gasite Sfintele Moaste. Momentul, imortalizat pe o fotografie, a fost considerat de multa lume o minune dumnezeiasca.«Lumina care a aparut este Lumina Cereasca in cinstea Sfintilor Mucenici»

(Tanase Petroniu)

Sfintii Mucenici Zotic, Atal, Camasis si Filip de la Niculitel (jud.Tulcea) fac parte din grupul de 36 de mucenici care au patimit pe pamantul tarii noastre, in vechiul Noviodunum, Isaccea de astazi, in perioada 319-324, cand domnea imparatul Liciniu.

Potrivit altor cercetatori, Sfintii Mucenici Zotic, Atal, Camasis si Filip de la Niculitel au patimit fie in vremea imparatului Iulian Apostatul (361-363), fie in jurul anilor 370-372, pe vremea domniei regelui got Athanaric.

Trupurile acestor mucenici au fost depuse intr-o cripta din Niculitel. Peste aceasta cripta s-a zidit in timp o biserica din piatra. Din cauza razboaielor, biserica a fost distrusa, iar cripta a fost acoperita de moloz.

In vara anului 1971, cu ocazia unor surpari de teren datorate unor ploi abundente, s-a descoperit cripta martirilor. In interiorul criptei s-a gasit un sicriu cu osemintele a patru barbati. Deasupra sicriului, pe pereti, s-au descoperit doua inscriptii grecesti.

Prima a fost tradusa prin: "Martirii lui Hristos“, iar a doua "Martirii Zoticos, Atalos, Camasis, Filipos“.

Pe 17 ianuarie 1973, arhiepiscopul Dunarii de Jos, Antim Nica, a dat binecuvantare ca aceste moaste sa fie duse la Manastirea Cocos, spre a fi venerate de credinciosi. Ele au fost duse de arhiereul Gherasim Constanteanul pe atunci, actualmente Arhiepiscopul Ramnicului, si preotul consilier Dumitru Capaciurea din Macin.

Moastele celor patru sfinti mucenici sunt prezente si astazi in biserica manastirii Cocosu, din jud. Tulcea.

Din pacate vizitand Manastirea Cocos am constatat ca au loc refaceri picturale la nivel interior.Astfel vor fi acoperite fresce vechi de o rara frumusete.Acest tip de refacere a picturii in detrimentul celei vechi l-am intalnit in mai multe bisericii din tara,preotii nefiind deloc pregatiti,spunand ca nu are valoare duhovniceasca picturile ci faptele.Si asa,orice terminator de Teologie are dreptul de a distruge fresce celebre,netinand cont de nicio sugestie.

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

duminică, 26 august 2018

Manastirea Saon - Pelerinaj 2018

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Manastirea Saon se afla la o distanta de 11 kilometri spre Niculitel, din localitatea Tulcea. Drumul, printre dealuri cu vii, duce pe o frumoasa esplanada din fata Manastirii Saon. In partea stanga se intinde o cladire mare, din zid, acoperita cu tabla, care a fost construita intre anii 1990-1992. Cladirea, care adaposteste un corp de chilii, staretia si un corp de camere pentru oaspeti, are un cerdac foarte lung, sustinut de puternice coloane.

Manastirea Saon a luat fiinta sub stapanirea otomana in anul 1846, prin plecarea unor calugari de la Manastirea Celic-Dere. Cei veniti la Saon au ridicat aici cateva chilii din chirpici si un Paraclis ca metoc al Manastirii Celic-Dere.

Dupa revenirea Dobrogei la Patria-Mama, Saonul impreuna cu toate bisericile si manastirile acestor locuri au trecut sub jurisdictia Episcopiei Dunarii de Jos, din Galati. Pentru o mai buna randuiala in viata manastirilor, Episcopul Iosif Gheorghian a stramutat la Saon si pe ceilalti calugari care se mai aflau la schitul Celicul de Jos. O data cu acesta, Schitul Saon s-a separat cu totul de Manastirea Celic-Dere, devenind de sine statator.


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA