luni, 16 octombrie 2023

Liturghia

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"



-Care este raportul între rugăciunea personală, intimă şi rugăciunea liturgică?

Ne putem ruga singuri acasă, făcând abstracție de Sfânta Liturghie?

-Dumneavoastră faceți o confuzie, să știți... Rugăciunea liturgică nu se poate compara cu nici o altă rugăciune. Sfânta Liturghie este Jertfa fără de sânge pe care o face Hristos. Nu poate exprima mintea omenească valoarea şi foloasele Sfintei Liturghii măcar în parte.

Domnul Iisus Dumnezeu este de faţă în Sfântul Altar. Și, dacă ar fi cu putinţă să se vadă cerurile deschise, nu s-ar putea vedea nimic mai mult în cer de cum este în Sfântul Altar, la Sfânta Liturghie, Că: „Tu eşti Cel Ce aduci, Cel Ce Te aduci, Cel Ce primești și Cel Ce Te împarți , Hristoase, Dumnezeul nostru" [Rugăciunea preotului în timpul cântării Heruvicului].

lată o taină nepătrunsă de mintea omului: că Domnul Hristos împrumută preotului chipul, glasul şi mişcarea; că, repet, El este Cel Ce săvârşeşte, dând omului, prin hirotonie, mai presus de fire, bogăția harului preoţiei, săvârşindu-se astfel marile prefaceri ale pâinii și vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului,  ca să-L avem văzut [prin credința] permanent cu noi, să ne împărtășim cu Trupul şi Sângele Lui. „Că cine nu va mânca Trupul Meu şi nu va bea Sângele Meu, nu va avea viaţă întru el."

Iată deci folosul cel mai desăvârșit: că având în toată fiinţa ta pe Hristos Biruitorul, vei fi luminat şi de temut pe tot drumul de mare răspundere, al mântuirii tale şi al semenilor tăi.
La Sfânta Liturghie primeşti într-un fel deosebit harul lui Dumnezeu, tăria cea mare a creştinului, aprinzând lumina adevărului din om pentru viaţa şi lupta împotriva puterilor întunericului.

Iată că viaţa noastră este cu adevărat condiționată numai de această mare Taină a împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. Această Sfântă Liturghie, care se săvârşeşte într-un chip atât de nepătruns cu cinste, evlavie şi binecuvântare, are rânduite rugăciuni şi prefaceri adânci pentru salvarea de la pieire a lumii întregi, vizând direct pe cei pomeniti pentru sănătate, luminare, frumuseţe şi tărie nelimitată asupra duhurilor rele.

Este atât de necesar și de obligatoriu participarea la Sfânta Liturghie, mai mult decât ne sunt necesare lumina și acrul! Dumnezeu ține pământul mai mult pentru Sfânta Liturghie ce se săvârşeşte pe el. Liturghia este cea mai mare lucrare pe pământ și folosul dincolo de inchipuire al întregii creații a lui Dumnezeu. Liturghia este egală cu puterea divină, vă dați seama ce-avem la-ndemână, ce putem face, să scăpăm de iaduri?! 

Rugăciunea liturgică nu este o rugăciune pe care să o comparăm cu rugăciunea individuală, acolo este jertfa pe care o face Hristos, jertfa fără de sânge, este lucru extraordinar, este actul care tine legitura Intre cer şi pământ și ține pământul.

.Părintele Arsenie Papacioc (cuvintele unui Apostol al iubirii) 

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA