sâmbătă, 12 iunie 2021

DESPRE GANDURI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


CUVANT DE INVĂTĂTURĂ

Bucuria mea, lupta pentru mantuirea sufletelor noastre, incepe de la gand. Mulţi crestini ortodocsi, se plang de aceasta mare ispita a gandurilor de hula, a gandurilor murdare si urate, chiar si impotriva lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, atunci cand se roaga fie acasa sau chiar si in Biserica. 

Trebuie sa ne fie foarte clar un lucru: una este a huli DE BUNA VOIE, si alta este atunci cand, FARA VOIA TA, se ridica in minte ganduri rele, murdare, de hula.

 Omul trebuie sa-si astupe "ferestrele" (ochii) si "usile" (urechile), ca sa nu intre cuvintele cele porcoase si cantecele cele dracesti. Omul care este stapanit de astfel de ganduri hulitoare, sa-si cerceteze bine constiinta si sa vada cauza venirii acestor ganduri. Oare, nu cumva: s-a mandrit, a dispretuit, a clevetit, a barfit, a judecat, a urat, s-a impartasit cu nevrednicie sau, fara canon de pocainta, a cautat un duhovnic bland, care sa-l dezlege usor de pacate, s-a bucurat de paguba si necazurile vrajmasilor, n-a iertat din inima, a fost la vrajitoare, a invidiat, a primit laude in suflet, s-a trufit... 

  Sfintii Parinti, ne spun ca din cauza acestor pacate, Dumnezeu ingaduie diavolului sa ne ispiteasca, pentru a surpa mandria omului, fiindca, TOATE RELELE DE LA MANDRIE PORNESC. Insa noi trebuie “sa ne scuturam” de ele imediat ce ne apar in minte, prin rugaciune. Așadar, nimeni sa nu deznadajduiasca din pricina acestor ganduri suparatoare, fiindca, ele ne aduc mai degraba cununile rabdarii. 

 Toata viata noastra lui Hristos sa o dam! 

Cat de minunat este ca in fiecare zi a vietii noastre, PRIMUL GAND SA FIE LA DUMNEZEU: Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! si apoi, sa spunem RUGACIUNILE DIMINETII. Iar seara, dupa ce spunem RUGACIUNILE SE SEARA, ultimul gand inainte de a adormi, sa fie tot la Dumnezeu: Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! 

                                                                                                                Amin si Aliluia!
                                                                                                                      Preot Ioan .

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA