Aştept, Iisuse, să îmi baţi în poartă
şi tremur fiindcă nu sunt pregătit.
Sufletul meu îndeajuns nu iartă
şi untdelemnul încă nu-i sfinţit.
M-asemăn cu fecioarele nebune
ce au rămas afară suspinând,
căci nu am strâns destule fapte bune,
iar milostiv am fost din când în când.
Am dat prea rar cămaşa de pe mine,
n-am alinat întruna orice plâns,
am făcut, Doamne Sfânt, prea puţin bine,
doar pentru-al meu folos comori am strâns.
Cad în genunchi în lacrimi şi cu jale
implor, în rugăciune prefăcut,
ca săptămâna patimilor Tale
să fie pentru mine-un început.
Promit să-mi plec trufia în smerenii
şi orice ură să o iert firesc,
să strâng ulei sfinţit din milostenii,
ca mila Ta, Iisuse, s-o primesc.
