sâmbătă, 8 septembrie 2018

NU E NUME MAI FRUMOS!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
de Preot Sorin Croitoru

Nu e nume mai frumos
Decât numele "MARIA"
Al Măicuței lui Hristos
Ce aduse bucuria
Pe pământul amărât,
De când primul om căzuse
În păcatul cel urât,
După cum în cărți se spuse..

Nu e nume mai curat,
Printre-atâtea nume sfinte,
Decât cel ce ni l-a dat
Al întregii lumi Părinte
Să-l chemăm în ajutor
Când suntem cuprinși de teamă,
De durere sau de dor,
Invocând cereasca Mamă..

Nu e nume pe pământ,
Să aducă alinare
Precum numele cel sfânt
Al Preasfintei Născătoare
A Preablândului Iisus,
Care S-a jertfit pe Cruce
Și prin Jertfa ce-a adus,
Sus, la ceruri El ne duce..

Da, în viața de creștin,
Numai numele "Maria",
De-i rostit în taină, lin,
Răspândește bucuria,
Picură din ceruri blând
Pacea sfântă, ca o rouă,
Azi și mâine și oricând,
Miere ni se face nouă!
amin

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA