Învierea fiicei lui Iair

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Învierea fiicei lui Iair este una din minunile lui Iisus, consemnată în Evanghelia după Matei (9:18–26), în cea după Marcu (5:21–43) și în cea după Luca (8:40–56).[1][2][3]

Mantuitorul se intorcea din tinutul Gadarenilor unde vindecase un indracit. Dupa Matei, fusesera doi (Matei 8, 28). Am explicat alta data acest lucru.

Imaginea unui Iisus care nu era iubit "in patria Sa", adica in Nazaret si mai apoi in Capernaum, pentru ca circula zicala ca "nimeni nu e profet in tara lui", nu e intru totul adevarata. Evanghelistul Luca ne spune ca "intorcandu-Se, L-a primit poporul, caci toti Il asteptau" (Luca 8, 40). Prin acest "L-a primit" trebuie sa intelegem ca i-au organizat o primire deosebita, iesind toti in intampinarea Lui. Ca L-au primit cu respect si cu bucurie se vede si din textul care urmeaza, unde se arata ca "Il imbulzea poporul" (v. 42).

DOAMNE, TU AI FOST CA MINE ?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

   Biet orfan cu chip de inger, sade trist pe-o piatră rece,
Ploaia asta prinsă-n fulger, lumea parcă vrea s-o-nece!
 Lui nu-i pasă nici de ploaie, nici de fulger nu se teme,
Gândul lui ca pe-o scrisoare, către Domnul il asterne!

   " - Doamne, Tu ai fost ca mine, părăsit si-nfometat? 
Când ai vrut un colt de pâine, l-ai cerut si Ti l-au dat?
Doamne, Tu ai fost vreodată, insetat si zdrentăros?
Doar c-o haină căpătată de la vreun crestin milos?

   Plâns-au ochii Tăi, Iisuse,asa cum au plâns ai mei?
 Cu suspinele ascunse si cu grea durere-n ei?
 Ti-ai dorit o alinare? Ai primit o mângâiere,
 Când stăteau să Te doboare, ale lumii vorbe grele ?

   Ti-ai dorit să ai o casă,frati, surori să te iubească?
Să vă strângeti toti la masă, cu o dragoste frătească?
 Te-au lovit ca si pe mine, fără a avea vreo vină?
Ai simtit ca lângă tine, e vreo mână ce Te-alină?

   Doamne, iarta-mi indrăzneala, de-a Te intreba pe Tine,
Dar nu-mi iese socoteala, de ce altii nu-s ca mine?
Oare ce-am gresit la ceruri, de-s lăsat in voia sortii,
 Si acei ce mi-au dat viată, au trecut hotarul mortii?"

   O lumină il mângâie ca o aripă de inger,
Nu-i lumina diminetii, nici lumina de la fulger,
Simte multă bucurie si nu poate să privească,
Doar aude-o voce blândă din lumina cea cerească:

   " - Fiul Meu, am fost ca tine, părăsit si-nfometat,
Când vândut am fost de Iuda si-n Pretoriu, judecat,
Cand am mers pe Drumul Crucii, singur si plin de durere,
Si in sete si in foame, ei mi-au dat otet si fiere!

   Gol am fost in suferintă, părăsit am fost de toti,
Si cămasa de pe mine, câstigat' a  fost la sorti,
Doar Măicuta mea sărmana, mi-a acoperit Făptura,
 Cu năframa ei cea albă...toti ceilalti isi vărsau ura!

   Plâns-au ochii Mei, copile, cu suspinele ascunse,
Auzind jalea Măicutei si ocările aduse,
 Si din inăltimea Crucii, am privit prin timp, departe,
Si am plâns văzând cum astăzi, lumea zace in păcate!

   Mi-am dorit o alinare...n-am primit o mângâiere,
Am strigat doar către Tatăl si in Cer era tăcere,
Dar tăcerea cea din ceruri, era Sfanta Bucurie,
Asteptând ca omenirea, prin Iisus Hristos să-nvie!

   Am ales ca ucenicii,frati ai mei să se numească,
Si i-am strans pe toti la Cină, cu o dragoste frătească,
Am frânt pâinea si le-am dat-o, am intins  cu ei in blide,
 Chiar dac-am stiut că Iuda, pe-un pumn de arginti mă vinde !

   M-au lovit cu ură multă, când căzut eram in tină,
Numai blânda Veronică, mi-a adus un pic odihnă,
Cu năframa mi-a sters fruntea de sudoare si de sânge,
 Peste spinii din coroană, lacrima-i porni a curge !

   N-ai gresit nimic, copile, doar ca omul poart-o cruce,
Sau păcatul altor neamuri, unii sunt alesi a-l duce,
Tu ai fost ales să porti, ca orfan, o cruce grea,
Dar cu Harul de la Tatăl, si cu Mare Mila Mea,

   Vei păsi cu indrăzneală, peste serpi si peste pietre,
Lângă tine sta-vor ingeri si din ochi nu te voi pierde,
Si in ceruri ai o Maică si pe Dumnezeu cel Sfânt,
 Ai si frati, pe Sfinti si ingeri! Esti orfan doar pe pământ!"

                                                               Preot Ioan.