Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".
citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
Pe lângă rugăciunile dimineţii, ale serii, un paraclis, un acastist, crezul, o catismă
din Psaltire, sunt
convins că este extraordinar de folositor sufletelor noastre să rostim
măcar o dată pe zi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: Doamne şi Stăpânul vieţii mele...
Prin ea Îi cerem lui
Dumnezeu ajutorul pentru dobândirea calităţilor
omului nou. Potrivit
cu îndeplinirea
datoriei în ale rugăciunii, oamenii se împart în
trei categorii:
1.
oameni care nu se roagă;
2.
oameni care se roagă, dar cu rugăciune de mântuială;
3.
oamenii care se roagă cu rugăciune harică.
Un doctor englez
spunea că dacă n-am avea lacrimile,
ar fi lumea plină de
oameni orbi.
Lacrimile au în compoziţia lor o substanţă care are putere să omoare
microbii şi necurăţiile ce intră in ochi. Lacrimile au o putere şi mai mare în cele
sufleteşti. Lacrimile căinţei nu curăţă doar
ochii cei trupeşti
ci curăţă mereu
sufletul
de păcate.
Aşa cum beţivul spune că-i place să bea la cârciumă pentru
că
acolo-i băutura mai bună ca
acasă, tot aşa şi noi spunem pe drept cuvânt că
mergem să ne rugăm la
Biserică pentru
că acolo rugăciunea-i mai bună şi
mai
dulce
decât acasă.
Odată, în timp ce stătea
în chilie, un părinte stareţ a privit icoanele de pe perete. A
privit şi s-a îngrozit: în faţa
icoanelor stătea dracul, având un cap
extrem de înfricoşător,
sub forma unei nuci
de cocos. Stătea şi repeta iute-iute, psalmii împăratului
David.
- Ce faci,
te rogi? l-a întrebat părintele
stareţ. - Eu îmi bat joc de rugăciune,
a mormăit dracul şi a dispărut. Astfel, părintele stareţ ne
atenţiona să nu ne rugăm oricum, fără ca
măcar noi să auzim cuvintele rugăciunii. Să ne păzim gândurile să nu
se împrăştie, să nu
zboare în toate părţile. Rugăciunea nu înseamnă o acţiune mecanică, ci aşezarea în faţa
lui Dumnezeu şi vorbirea cu El. Roagă-te,
deci, cu smerenie, cu frică de
Dumnezeu,
temându-te ca nu
cumva în loc să te rogi, să batjocoreşti rugăciunea.
Vrei să biruieşti
Vrei să biruieşti
Sfinţii povestesc că odată a venit diavolul la uşa
unui călugăr. Împingea
diavolul să intre, împingea şi călugărul dinăuntru să nu-l lase. Şi se ruga în
timpul acesta: Doamne,
Iisuse, ajută-mă! Dar dracul împingea mai tare şi
era mai, mai să-l biruie, când, de teamă a
strigat călugărul cât a putut:
Doamne,
Iisuse, ajută-mă! Şi imediat a dispărut diavolul, şi
lângă călugăr a
apărut Mântuitorul. De ce n-ai venit până acum?, L-a întrebat călugărul.
Am
venit când M-ai chemat cu adevărat. Deci
rugăciunea şi gândul la
Dumnezeu dacă nu pleacă din inimă, sunt spoială. Câţi dintre noi nu păţim
asemenea călugărului la uşa sufletului nostru?
Atunci
când, de pildă, mi se dă ocazia să trec pe lângă o Biserică şi să intru
puţin în ea ca să mă rog şi n-o fac, MĂ LIPSESC DE HAR. Dacă vreau
să
merg,
dar sunt împiedicat de ceva să o
fac, atunci NU MĂ LIPSESC DE HAR,
pentru
că Dumnezeu vede intenţia mea cea bună. Cât
de frumos este îndemnul la
rugăciune pe care-l putem citi afişat
pe zidul din dreapta, la intrarea în Sfânta
Mănăstire Tismana:
♦ De-ţi este sufletul zdrobit de cumplitele încercări ale vieţii şi nimeni nu se apropie
de tine ca să ţi le ridice, intră în
Sfânta Biserică Ortodoxă şi cere de la Domnul Iisus
Hristos
izbăvire prin rugăciune.
♦ De simţi inima pustie de orice adevărată bucurie în mijlocul tuturor
înşelăciunilor lumii acesteia,
vino înaintea altarului, cazi în genunchi şi te roagă.
♦ Tot ce striveşte, păcatul tău sau al altora, slăbiciunea,
ispita, boala sau
sărăcia, numai cu un suflet
puternic, luminat prin rugăciune,
poate fi înlăturat, deci
roagă-te.
♦ Rugăciunea este pentru sufletul tău,
ceea ce este respiraţia pentru trup, aerul şi
aripile pentru păsări, apa pentru peşti. Fără rugăciune smerită, fierbinte şi stăruitoare,
nu
este cu putinţă să trăim şi să biruim
durerile în mijlocul lumii acesteia.
♦ Atât
trăim, cât ne rugăm.
♦ De aceea, frate creştine, ori de câte ori trec paşii tăi pe dinaintea unei Sfinte
Biserici Ortodoxe
deschise, tu nu trece nepăsător mai departe şi
nici nu te mulţumi
cu o simplă cruce făcută pe chipul tău. Intră înlăuntrul ei, aprinde o
lumânare
smerit, în faţa altarului şi cazi
în genunchi pentru o clipă în
faţa îndurării
Domnului Iisus
Hristos care locuieşte într-însul. Şi vei vedea cum pe dată te
vei
ridica luminat şi mântuit de ajutorul Celui care este Dumnezeul tău.
♦ Aşa frate, nu uita că toată înţelepciunea vieţii stă cuprinsă tainic în aceste trei
cuvinte: Roagă-te! Roagă-te!
Roagă-te!
♦ Iar pentru ca rugăciunea ta să fie îndeplinită degrabă, să o uneşti cu postul,
milostenia, iertarea,
spovedania şi împărtăşania.
♦ Frate,
ai picioare? Da, slavă lui
Dumnezeu că am
picioare! Dă slavă lui
Dumnezeu, dar nu vei
avea iertare pentru că nu mergi în fiecare
duminică la Sfânta
Liturghie!
Se spune că odată un călugăr bătrân a rămas peste noapte, într-un
templu
păgân, unde odinioară erau
veneraţi zeii. Dintr-odată,
l-a înconjurat un mare
număr de diavoli şi
i-au zis: Du-te din locul nostru! Dar bătrânul
călugăr le-a
răspuns: Voi nu aveţi
loc! Atunci, necuraţii i-au smuls nuielele din
care împletea
coşuri şi i le-au risipit. Călugărul a început să le adune liniştit.
Înfuriindu-se tare,
un diavol l-a apucat
de mână şi a început să-l
tragă, să-l scoată afară. Atunci
bătrânul călugăr s-a agăţat de uşă şi a strigat: Iisuse, ajută-mă! Şi îndată au fugit
viclenii diavoli. Bătrânul a început să plângă. Domnul Iisus Hristos i-a zis:
De
ce plângi? Pentru că necuraţii diavoli îndrăznesc
să-l apuce pe om de
mână şi să-l
necăjească? Tu te-ai lenevit la rugăciune,
căci atunci când M-ai
căutat, ai văzut
cum M-am arătat
ţie?
Putem şi chiar trebuie să ne
rugăm şi în timp ce muncim. Ce
facem de obicei?
Îi batjocorim şi osândim pe semenii noştri,
cântăm, câteodată ne şi certăm cu colegii
şi
rudeniile noastre. Deseori la locul de muncă facem
atâta gălăgie,
încât crezi că întreaga lume s-a pus la taifas. Toată această gălăgie, chiar dacă nu
împidică lucrarea mâinilor, fără îndoială nu foloseşte sufletului. Cine n-ar fi de
acord că este mai bine să ne
rugăm decât să spunem cuvinte deşarte sau păcătoase?
De exemplu,
începându-ţi lucrarea ta, să spui
în gând sau cu glas tare: Doamne,
binecuvântează truda mea, dă-mi
putere şi ajută-mă s-o
închei cu bucurie! Cât
timp lucrezi, repetă o scurtă rugăciune: Doamne miluieşte! Văzând
lucrarea ta că
merge bine, spune:
Slavă Ţie,
Doamne! Dându-ţi seama că lucrurile nu merg bine,
roagă-te: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu şi toţi Sfinţii,
rugaţi-vă Domnului
pentru
mine! Dacă te războiesc gândurile rele, fă-ţi cruce şi spune: Doamne
Iisuse
Hristoare,
Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! Îngerul meu
păzitor, păzeşte-mă! Dacă ai păcătuit cu gândul sau cu cuvintele, suspină cu
pocăinţă şi spune cu inimă zdrobită: Dumnezeul
meu, milostiveşte-te spre mine,
păcătosul! Dacă din greşeală s-a stricat vreo maşină de lucru sau ţi
s-a rupt vre-un
instrument, nu te supăra, ci în chip liniştit şi îndelungat să spui:
Îţi mulţumesc Ţie,
Doamne,
că ai îngăduit această pagubă că să-mi descopăr
neputinţa şi să mă
smeresc.
Dacă cineva se apropie de
tine să spui: Dumnezeu să fie cu tine! Astfel, şi
când lucrăm putem să ne rugăm şi să grăim în chip bineplăcut lui Dumnezeu.
Ignorarea lui Iisus
Hristos, lipsa rugăciunii din viaţa noastră cotidiană îl rupe pe om
de Izvorul Vieţii şi îl face să nu mai poată înţelege taina propriei existenţe, aşa cum
spune poetul Nichifor
Crainic în poezia sa cu titlul Neant înflorit în minune
vorbind despre om ca
despre o minune:
Sunt
duh învelit în nălucă de humă, / Sunt om odrăslit dintr-un tată şi-o
mumă, / Dar sunt nerăspunsă întrebare.
Adică trupul este ca o nălucă, azi este şi mâine nu mai este, dar
sufletul rămâne
veşnic. Acest suflet nemuritor are în fiinţa lui un dor nespus după Dumnezeu
şi aici,
pe pământ, el nu-şi află liniştea deplină decât atunci când omul se aşează la
rugăciune. Trupul îl hrănim
cu roadele pământului, iar sufletul cu
rugăciune după
cum rosteşte atât de frumos şi Evagrie
Ponticul: Creştine, rugăciunea este pâinea
îngerilor
şi a sufletelor. Hrăneşte-te cu ea, ca să-ţi asiguri viaţa şi fericirea veşnică.
Să ne rugăm cât mai mult şi să ne lăsăm în voia cea sfântă a Domnului. Iată un
exemplu:
În 1812, împăratul Napoleon Bonaparte a năvălit asupra poporului rus cu
peste 500.000 de
soldaţi, toţi bine pregătiţi, dornici să subjuge Rusia. Un mare
necaz a fost peste
acest popor, peste Ţar şi peste căpeteniile oştirii ruse. Atunci
s-a ridicat la
Moscova un preot credincios care a propus drept armură împotriva
cotropitorilor rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu împreunate cu post. Într-o zi
un spion francez s-a
prezentat înaintea împăratului Napoleon şi i-a raportat că
se fac rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu la Moscova. Împăratul
i-a spus plin
de mândrie: Oare
cu rugăciunile preoţilor mă bat
eu? Vor hotărî tunurile,
puştile şi baionetele! Nu şi-a amintit sau nu ştia
dumnezeiescul cuvânt din
Biblie: Nu
se mântuieşte împăratul cu oştire
multă şi uriaşul nu se va
izbăvi cu mulţimea
tăriei lui (Psalm
32:16). Pe Napoleon l-a prins o iarnă
grea (Generalul
iarnă), care i-a împuţinat la a 10-a parte oastea. Iată că în faţa
lui Dumnezeu,
tunurile şi baionetele nu i-au ajutat cu nimic.
Oare trebuie să stăm în genunchi la rugăciune? Am auzit pe cineva zicând: Eu
pot
să mă rog
tolănit
în pat, de ce nu este corect? Nu e tot rugăciune? Am citit că
văzduhul este plin de duhuri, asta însemnând că îngerii ne văd tot timpul şi ştiu în
toată vremea ce facem. Dacă ne văd în genunchi la rugăciune,
îngerii ar putea
spune: Ia uite un om căzut.
Hai să mijlocim pentru dânsul la
Domnul nostru Iisus
Hristos! Dar dacă îngerii ne văd stând ca leneşii
în pat sau în
picioare dar plini de
mândrie, atunci tot ei pot spune: Ia uite! Un om sănătos şi
mândru, acesta
nu are nevoie de mijlocirile noastre şi
nici de ajutorul lui Dumnezeu.
Fără răstignire nu există înviere
Mulţi oameni ai zilelor noastre, deşi au
trecut 2000 de ani de la Învierea Domnului
Iisus Hristos, încă nu sunt pregătiţi pentru Înviere şi
chiar o nesocotesc pentru că nici
nu
o înţeleg. Ar trebui să ştie
că pentru a învia trebuie mai întâi să mori, să treci prin
chinuri, să suferi. În moarte îşi
are rădăcinile învierea. Sămânţa învierii noastre
germinează în bobul răstignirii noastre, căci, după cuvântul Sfântului
Apostol Pavel:
Bobul
de grâu, de nu se va îngropa în pământ,
nu va aduce roadă. Acolo
unde
domnesc legile cărnii, ale suficienţei şi bunăstării, acolo unde binele omenesc satură
toate nevoile, unde
totul se rezolvă prin mintea şi priceperea omului, acolo unde omul se
face pe sine izvor de
toată plinătatea, acolo, nu-i loc
pentru Minunea Învierii. De ce?
Pentru că n-a avut loc Minunea Răstignirii,
fără de care nimeni nu va
învia. De răstignire
fug toţi, fugim şi noi. Evitând Răstignirea, evităm
Învierea. Întreaga societate astăzi,
mai
mult ca oricând, luptă din răsputeri împotriva Răstignirii (deci împotriva Învierii). În
toate structurile,
prin toate metodele toţi refuzăm Crucea de dragul vieţii,
uitând
avertismentul
Mântuitorului: Cel ce-şi iubeşte
viaţa şi-o va pierde (Matei 16:25). Toţi se
feresc de înviere
prin răstignire, tineri şi bătrâni, părinţi şi copii, muncitori şi intelectuali,
savanţi şi politicieni etc.. Toţi se tem de Înviere, fiindcă Învierea
cere întâi
chinuri, mucenicie, moarte.
Nimeni nu şi-o mai doreşte, n-o mai caută. Toţi
îşi prepară „reţete de fericire“ pentru
viitor. Toţi fug de crucea ascezei şi
suferinţei martirice, a lipsurilor şi nevoilor, a sărăciei şi defăimărilor, fug de crucea încleştării cu necazurile lumii.
Învierea nu este a fricoşilor, nici a căldiceilor,
ci a celor îndrăzneţi după
cum ne-a spus- o Însuşi Mântuitorul: Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea (Ioan
16:33).
Iar Sfântul Serafim de Sarov la întrebare
ucenicului său Motovilov: de ce
nu sunt toţi oamenii sfinţi, a răspuns
