marți, 25 noiembrie 2014

Rugăciune către Sfanta Mucenită Ecaterina

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

 Mai multe despre Sfanta MUCENITĂ ECATERINA GĂSITI AICI !

 http://sfantulnectarie-babylenuta.blogspot.ro/

     O, Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, bucuria negrăită a îngerilor şi oglinda frumuseţii fecioarelor, ceea ce ai strălucit prin curăţia minţii în chip minunat, tuturor izvorând razele înţelepciunii Soarelui dreptăţii, luminează şi întunericul sufletului meu şi cerul inimii îl încununează cu stele de gânduri îngereşti. Ca o lună te-ai înălţat în întunericul păgânătăţii şi ai atras în jurul tău noi stele ale mărturisirii Cuvântului, pe filosofi şi pe mulţi din palatul împărătesc, făcând bucurie îngerilor pentru pocăinţa acestora. Vistieria cea săracă a inimilor noastre o umple cu talanţii rugăciunilor tale, ca să cumpărăm noi de la Hristos ,,aur lămurit în foc”, ,,veşminte albe” spre a acoperi goliciunea sufletului şi ,,alifie” pentru a unge ochii inimii cei înceţoşaţi de somnul păcatelor.
Pe Maica Domnului avându-O mijlocitoare osârdnică înaintea Împăratului vieţii, te-ai învrednicit a intra în cămara Mântuitorului împreună cu fecioarele cele înţelepte şi acum te veseleşti împreună cu îngerii de moştenirea Tatălui Celui Ce cu dreapta Sa te-a împodobit cu strălucita cunună a darurilor Duhului. Fii şi nouă caldă rugătoare către Maica Luminii, ca să umple candelele stinse ale sufletului nostru cu untdelemnul rugăciunii şi să ne arate şi pe noi făclii ale mărturisirii Cuvântului.
Cu legătura smereniei te-ai încins Sfântă Ecaterina, preafericită, şi toate legăturile ispitelor vrăjmaşului ai călcat. Din adâncul răutăţilor scoate-ne pe noi, cei ce pururea alunecăm în mândrie şi ne facem cămările deschise pentru tot viforul patimilor.
Pe împăratul cel învechit în răutate foarte ai mustrat şi cu săgeţile cuvintelor tale ai doborât toată înşelăciunea idolilor, cu săgeata iubirii lui Hristos rănind inimile filosofilor şi a celor ce dormeau în întunericul necredinţei. Şi acum fericită, înstrăinează mintea noastră de toată cugetarea lumească şi ne arată prin milostivirea ta vase cinstite Izvorului tuturor darurilor. Pe prunci îi păzeşte sub acoperământul rugăciunii tale, paşii tinerilor întăreşte-i pe calea credinţei şi mărturisirii Cuvântului, fii toiag celor bătrâni, pe preoţi îi luminează cu razele înţelepciunii Cuvântului, monahilor fii cetate nebiruită împotriva săgeţilor ispititorului, fecioarelor arată-te în toată vremea osârdnică rugătoare şi înzestrătoare cu darurile Cuvântului, Biserica lui Hristos o păzeşte de loviturile ereziilor şi toată lumea o îngrădeşte cu legătura puternicei tale rugăciuni.
Luând în ajutor cetele îngereşti şi stând înaintea Împăratului luminii, roagă-te să aflăm noi milă în ceasul ieşirii sufletului din trup, păzindu-ne de înfricoşatele ameninţări ale vrăjmaşilor nevăzuţi, cărora din neputinţă am slujit în această viaţă, fiind noi iubitori de patimile cele stricătoare de suflet mai mult decât de răbdarea necazurilor spre mântuire. La înfricoşătoarea judecată a Mântuitorului împreună cu Maica Domnului, cu Sfântul Arhanghel Mihail, cu Înaintemergătorul, cu Apostolii şi cu toţi Sfinţii roagă-te să aflăm noi izbăvire de partea cea de-a stânga şi să moştenim frumuseţile Raiului.
Ca una ce străluceşti cu frumuseţea mai presus de minte, îmbrăcându-te în lumina iubirii Treimii, înfrumuseţează şi sufletele noastre cu podoabele rugăciunilor tale, ca cinstindu-te neîncetat după vrednicie să aflăm calea Împărăţiei celei de sus, spre slava lui Dumnezeu şi dobândirea cununei mântuirii. Amin.

luni, 24 noiembrie 2014

Dragostea calugarului

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....



         Pe un drum, un câine a sărit la un om şi a început să-l latre. Omul, însă, a pus imediat mâna pe o piatră şi a aruncat după animal. Câinele s-a ferit şi, ce să vezi ?!, a sărit mai tare la om, gata-gata să-l muşte. Speriat rău, omul a mai apucat doar să intre într-o curte şi să trântească poarta. Acum stătea acolo, în timp ce câinele urla de mama focului dincolo de gard.

Chiar în acel timp, a trecut pe stradă şi un călugăr. Văzându-l, câinele a sărit la părinte, lătrând şi arătându-şi colţii. Liniştit, călugărul a scos o bucată de pâine din traistă şi i-a întins-o căţelului. Imediat, acesta a încetat să latre, s-a apropiat uşor-uşor şi, dându-şi seama de bunătatea omului, a luat bucăţica de pâine chiar din mâna acestuia şi a început să o mănânce de zor. Apoi s-a aşezat lângă călugăr, dând din coadă.

- Vezi, omule - i-a spus părintele celui din spatele gardului - bunătatea naşte totdeauna bunătate. Dacă tu ai fost rău cu câinele, cum ai fi vrut să fie el cu tine. Hai, vino şi mângâie-l!

Să nu mai faci niciodată un rău, acolo unde poţi face bine. Şi crede-mă, oriunde şi oricând poţi face numai bine. De tine depinde!

 † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † †

                                      “Dragostea este bucuria de a face altora bucurii.”

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA