Botosaneanul Ortodox: Postul şi rugăciunea bătrânului

                            
                                Botosaneanul Ortodox: Postul şi rugăciunea bătrânului:

Venise  în  pustia  sketică,  la  Părinţii  cunoscuţi  ca  făcători de

minuni, un tânăr demonizat. Toţi s-au dat deoparte, din smerenie, ca

să nu arate ce puteri le-a dat Dumnezeu. Unul din ei înduioşat  de

suferinţele  tânărului,  a  făcut  semnul  crucii  peste  el  şi  poruncind

diavolului să iasă, a ieşit.

Dar diavolul i-a zis: „Dacă m-ai scos din locuinţa  mea, voi

intra în tine“. „Vino“, i-a spus bătrânul. Şi demonul a intrat în el şi

l-a chinuit doisprezece ani. Bătrânul a îndurat cu tărie şi s-a luptat cu

el prin rugăciune neîntreruptă şi post aspru.

Biruit în cele din urmă de bătrân, diavolul l-a eliberat. - „De ce

pleci?“ l-a întrebat bătrânul. „Nimeni nu te alungă“ -  "Postul tău

m-a alungat“, i-a răspuns demonul şi a dispărut. După cum zice şi

Mântuitorul:

„Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi

cu post“ (Matei 17:21).

Nepăsarea faţă de patimi

 Stă scris în Vieţile Sfinţilor Părinţi pustnici că un bătrân pustnic, fiind întrebat de ucenicii săi asupra mijlocului de a combate relele înclinări, le răspunse prin exemplul acesta:

        El locuia într-un loc plantat cu chiparoşi. Porunci unuia din ucenicii săi să scoată un chiparos pe care i-l arătă. Ucenicul îl scoase îndată, fără nicio greutate, cu o singură mână.

        Bătrânul îi arătă un altul, puţin mai mare, pe care îl scoase ucenicul dar cu mai mare silinţă şi punîndu-şi amândouă mâinile.

        Pentru a scoate un al treilea, care era şi mai mare, trebui ca unul din tovarăşi să-l ajute şi o făcură cu destulă greutate.

        În sfârşit, bătrânul pustnic le arătă unul, care era înalt şi gros, cum sunt copacii mai îmbătrâniţi. Toţi tinerii pustnici se străduiră şi nu putură nicidecum să-l mişte.

        Atunci bătrânul pustnic, luând de aici exemplu spre a-i instrui, le zise:

        - Iată, scumpii mei fii, cum sunt patimile noastre! La început, când încă nu s-au înrădăcinat, ţi-e uşor să le scoţi, oriât de puţin te-ai strădui să lupţi împotriva lor. Dar când printr-o îndelungată nepăsare, au fost lăsate să prindă rădăcini adânci în inima ta, ţi-e greu să le stăpânşti.

        Stăruiţi, deci, din vreme, ca să dezrădăcinaţi şi îndepărtaţi duşmanii care mai târziu v-ar da de lucru, aducând în urma lor pierderea voastră. Ne împăcăm aeseori cu gândul că avem, pentru mai târziu, destul timp de îndreptare; dar vremea, care trece până să ne hotărâm pentru îndreptare, nu face altceva decât să adune alte fărădelegi. O amânare zadarnică de a ne îndrepta este mai degrabă o primejdie, decât un mijloc de scăpare!