Se afișează postările cu eticheta Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Afișați toate postările

vineri, 23 iunie 2023

.RUGĂCIUNE LA NAȘTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"

Sfinte IOANE Botezătorule, tu ai fost chemat de Dumnezeu, încă înainte de a te naște, să-i pregătesti pe oameni pentru venirea Fiului Său, iar mulțimile atrase de faima sfințeniei tale și de puterea Duhului Sfânt, ca cel al profetului Ilie, primeau botezul pocăinței în semn de convertire la Dumnezeu. Tatăl ceresc ți-a destăinuit pe Fiul Său, când a voit să fie botezat de tine și tu l-ai făcut cunoscut ucenicilor tăi, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Această chemare atât de mare, pe care Însuși Mântuitorul nostru a recunoscut-o, când a spus că nu s-a născut un om mai mare decât tine, nu te-a făcut mândru, ci ți-a dat cea mai adâncă smerenie, pe care ai exprimat-o cu aceste cuvinte: „Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei. Și El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez!” Tu ai voit să-ți jertfești viața pentru a apăra sfințenia căsătoriei, înfruntându-l pe regele Irod, care trăia nelegitim cu soția fratelui său. Te rugăm mijlocește la Dumnezeu pentru mântuirea noastră,cu rugăciunile Tale ajută-ne ca să-L urmăm tot timpul vieții noastre, iar la sfârșit să-L preamărim pentru toată veșnicia. Amin.
O, Mergătorule înainte al Domnului şi Botezătorule al lui Hristos, mari şi multe sunt vredniciile date Ţie de la Dumnezeu, fiindcă tu de proorocii cei vechi ai fost proorocit. Tu, din copilărie, în pustie ai vieţuit şi ca o pasăre a cerului ai iubit, cu agurida şi cu miere sălbatică te-ai hrănit. Tu ai fost glasul care a strigat în pustie şi calea Domnului o ai pregătit. Tu, cu duhul şi cu puterea lui Ilie, în lume te-ai arătat şi nelegiuirea lui Irod şi a tuturor celor asemenea lui ai mustrat. Tu eşti martorul cel preavestit al Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi. Tu pe Mântuitorul către mulţimea popoarelor L-ai mărturisit şi cu degetul tău L-ai arătat pe Mielul lui Dumnezeu.
Deci, pentru toate aceste vrednicii şi daruri, mulţimea popoarelor creştine te socoteşte pe tine ca pe un mare prieten al lui Dumnezeu. De aceea şi eu, smeritul şi mult păcătosul, cu multă evlavie, cu durere de inimă şi cu lacrimi, te rog pe tine, dumnezeiescule Ioane Proorocule, să fii pentru mine, păcătosul nemernic şi cu totul neputincios, mare apărător şi grabnic izbăvitor de toate ispitele şi încercările acestea ale vieţii de acum. Roagă pe Preamilostivul Dumnezeu să mă păzească în toată vremea de primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, să mă sprijinească cu a Sa milă la vreme de ispită şi să mă întărească cu darul Său, pentru rugăciunile Preasfintei şi Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născatoarea şi Pururea Fecioara Maria, ca să pot răbda până la sfârşit toate necazurile, ispitele, durerile şi suferinţele, ca şi întristările veacului acestuia de acum. Şi aşa, prin mijlocirea sfintelor şi preaputernicelor tale rugăciuni, să dobândesc mila lui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în ceasul cel de pe urmă al sfârşitului meu. Amin.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA