CREZUL

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

CUVÂNT DE INVĂTĂTURĂ CRESTIN ORTODOXĂ - Ce este Simbolul Credinţei sau «Crezul»?

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-i cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". 
 citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

            Simbolul Credinţei sau Crezul este înfăţişarea pe scurt a

       învăţăturii pe care creştinul trebuie s-o creadă şi s-o mărturisească.

..........................................................................................................................

 Cum se numeşte acest Simbol de Credinţă?

Simbolul de Credinţă se numeşte Niceo-Constantinopolitan, sau

de la Niceea şi Constantinopol.

 Cine a alcătuit acest Simbol de Credinţă, unde şi de ce?

Acest Simbol de Credinţă a fost alcătuit de primele două

Sinoade ecumenice: cel de la Niceea, în anul 325 şi cel de la

Constantinopol în anul 381. Cel dintâi, prin cei 318 Sfinţi Părinţi câţi

au luat parte la el, a statornicit primele şapte articole, care se ocupă cu

învăţătura despre Dumnezeu-Tatăl şi despre Dumnezeu Fiul şi erau

îndreptate mai ales împotriva rătăcirii ereticului Arie şi a partizanilor

lui, care susţineau lucruri defăimătoare şi umilitoare despre Fiul lui

Dumnezeu. Al doilea Sinod ecumenic, prin cei 150 de Sfinţi Părinţi a

statornicit ultimele cinci articole, care se ocupă cu învătătura despre

Dumnezeu-Sfântul Duh, Sfânta Biserică, Sfintele Taine, învierea

morţilor şi viaţa veşnică; aceste din urmă cinci articole erau îndreptate

mai ales împotriva ereticului Maceodonie şi partizanilor lui, care

susţineau lucruri batjocoritoare despre Sfântul Duh. Simbolul de

Credinţa Niceo-Constantinopolitan a fost recunoscut, întărit şi

recomandat ca cea mai înaltă autoritate şi normă de credinţă în

Biserică, de toate Sinoadele ecumenice următoare.

 Înaintea Simbolului de Credinţa Niceo-

Constantinopolitan au mai fost alte simboluri de Credinţă?

Aproape fiecare Biserică din oraşele mari îşi avea Simbolul ei

de Credinţa, fiindcă Bisericile nu se puteau lipsi de Simbolul

Credinţei, care era Catehismul lor, trebuitor pentru lucrarea misionară,

înlăuntru şi în afară. Nu se puteau închipui candidaţi la Botez fără să

ştie pe de rost Simbolul Credinţei. Se cunosc: Simbolul de Credinţă

Apostolic sau roman, Simbolul de Credinţă al Bisericii din Neo-

Cezareea Pontului, Simbolul de Credinţă al Bisericii din Cezareea

Palestinei, Simbolul de Credinţă al Bisericii din Alexandria şi

altele. Aceste Simboluri de Credinţă se deosebeau puţin între ele, după

cum aveau să apere credinţa Bisericii respective de o greşală sau alta,

a ereziilor; dar ele erau identice în privinţa ideilor principale pe care le

susţineau despre Sfânta Treime, despre planul de mântuire, despre

Biserica şi Taine. Sinoadele ecumenice din anii 325 şi 381, au,

contopit aceste simboluri de credinţă locale, le-au întregit şi

desăvârşit, făcând din toate unul singur, pe care l-au dăruit Bisericii

creştine, comoară preţioasă pentru totdeauna.

 Câte articole are Simbolul de Credinţă?

Are 12 articole:

1. Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul

cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

2. Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.,, Unul

Născut, carele din Tatăl s.-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină

din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat născut, nu

făcut, cel ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin carele toate s-au făcut.

3. Carele pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire: S-a

pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria

Fecioara şi s-a făcut om.

4. Şi s-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Ponţ a pătimit

şi s-a îngropat.

5. şi a înviat a treia zi, după Scripturi.

6. Şi s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui..

7. Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a căruia

împărăţie nu va avea sfârşit.

8. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, carele din

Tatăl purcede, cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi

mărit, care a grăit prin prooroci.

9. Şi întru una, Sfântă, sobornicească şi Apostolească Biserică.

10. Mărturisesc un Botez, întru iertarea păcatelor.

11. Aştept învierea morţilor.

12. Şi viaţa veacului, ce va să fie. Amin.

 Câte părţi cuprinde Simbolul Credinţei?

Simbolul Credinţei cuprinde patru părţi:

1. Despre Sfânta Treime (art. I-VIII)

2. Despre Biserică (art. IX)

3. Despre Sfintele Taine (art. X)

4. Despre viaţa viitoare (art. XI-XII)

81. Care este articolul I din SimbolulCredinţei?

Articolul I este: «Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl,

atotţiitorul, făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi

nevăzutelor».

 Care este articolul I din Simbolul Credinţei?

Articolul I este: «Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl

atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor

şi nevăzutelor».

 Ce înseamnă cuvântul «cred»?

          Cuvântul «cred» înseamnă că primesc şi mărturisesc ceea ce

învaţă Biserica despre Dumnezeu. El are acelaşi sens ca şi cuvântul

«credinţă». Să vedem ce înseamnă «credinţa»? Există o credinţă, pe

care se bazează legăturile dintre oameni şi există o credinţă care

întreţine legătura omului cu Dumnezeu. Între ele e o înrudire, dar şi o

deosebire. Credinţa pe care o are un om în ceea ce-i spune alt om, e o

încredere, careţi poate găsi întărirea în dovedirea sau arătarea văzută a

lucrului care a fost susţinut de unul şi crezut de altul. Credinţa în

Dumnezeu nu-şi poate găsi în viaţa pământească o astfel de întărire,

prin dovedire sau arătare văzută. Dar are şi ea o întărire printr-un fel

de arătare tainică, nevăzută, în fata ochilor sufletului. Deci, credinţa în

Dumnezeu e primirea de către noi că adevărate, pe baza de încredere

în Dumnezeu şi pe baza unei vederi sufleteşti, a tuturor adevarurilor

pe care le avem prin Descoperirea mai presus de fire, în vederea

mântuirii noastre. Sfântul Apostol Pavel ne spune despre credinţa că

«este adeverirea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor

nevăzute» (Evrei 11:1). După Teodoret al Cirului, credinţa creştină

este învoirea liberă a sufletului, vederea sufletească a unui lucru

nevăzut, statornicia în ceea ce este adevărat, înţelegerea celor nevăzute

potrivit firii.

 Care sunt scopurile credinţei?

Aceste scopuri sunt:

1. Înţelegerea tainelor care depăşesc puterile minţii.

2. Ridicarea sufletului până la Dumnezeu, cu care unindu-ne, să

ne putem mântui.

 Este vreo legătură între credinţă în lucrurile

descoperite şi cunoaşterea lor?

             Sfântul Chiril al Alexandriei leagă credinţa de cunoaşterea

lucrurilor credinţei prin textul din Ioan: «Şi noi am crezut şi am

cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu» (Ioan

6:69). Credinţa este înaintea cunoaşterii, după cuvântul proorocului:

«Dacă nu veţi crede, nici nu veţi înţelege» (Isaia 7:9). Prin dreapta

credinţă se clădeşte cunoaşterea şi tot prin credinţa ne ridicăm «la

măsura vârstei» (Efeseni 4:13) în Hristos, şi la starea desăvârşită şi

duhovnicească. La cunoaştere se ridică omul înaintat în credinţa şi

viaţa duhovnicească, încă de aici, de pe pământ, dar desăvârşită

cunoaştere se dobândeşte numai în viaţa viitoare.

        De ce în articolul I din Simbolul Credinţei, numim pe

Dumnezeu Tatăl, Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al

pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor?

              Pentru că Dumnezeu a făcut cerul şi pământul şi tot ce există,

cum ne spune Sfânta Scriptură: «La început a făcut Dumnezeu cerul

şi pământul» (Facere 1:1). Psalmistul îl laudă pentru puterea

atotţiitoare: «În mâna Lui sunt marginile pământutui şi înălţimile

munţilor ale lui sunt. Că a Lui este marea Şi El a făcut-o şi uscatul

mâinile Lui l-au zidit» (Psalm 44:4-5).

Dumnezeu a făcut totul din nimic. La creaţie iau parte toate cele

trei persoane ale Sfinte Treimi. Despre participarea Cuvântului la

facerea lumii, ne mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel, zicând: «Că

întru Dânsul (Fiul) s-au zidit toate cele din ceruri şi cele de pe

pământ, cele văzute şi cele nevăzute» (Coloseni 1:16). Despre

părtăşia Duhului mărturisesc cuvintele Sfintei Scripturi: «Şi Duhul lui

Dumnezeu se purta pe deasupra apei» (Facerea 1:2). Dumnezeu a

făcut lumea în timp, după o anumită ordine, cu scopul de a fi fericită şi

de a slăvi pe Dumnezeu.

 Ce se înţelege prin cuvântul «nevăzutelor»?

Prin aceste cuvinte se înţelege lumea nevăzută, adică Îngerii, cum ne

explică Sfântul Apostol Pavel, care, după citatul de mai sus, din

Epistola către Coloseni adaugă: «Ori scaunele, ori domniile, ori

începătoriile, ori stăpânirile: toate printr-însul şi pentru Dansul

s-au zidit» (Coloseni 1:16). Aceste nume arată cetele de îngeri, după

cum vom vedea mai departe.

 Care a fost făcută mai întâi lumea văzută

sau lumea nevăzută?

               Atât Sfânta Scriptură cât şi Sfânta Tradiţie ne învaţă că lumea

nevăzută, lumea îngerilor, a fost făcută mai întâi, Domnul însuşi spune

lui Iov: «Când s-au făcut stelele, lăudatu-m-au cu glas mare toţi

îngerii mei» (Iov 38:7). «Îngerii au fost făcuţi cei dintâi» - zice

Păstorul lui Herma. Prin cuvântul «cerul» din primul verset al cărţii

Facerii: «La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul», se

înţelege lumea nevăzută a cerului, adică îngerii.

                                                                                                                             PREOT IOAN