marți, 8 aprilie 2025

TREBUIA SĂ MORI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".




de Preot Sorin Croitoru

Dragostea Te-a dus la moarte,
Căci a trebuit să mori
Ca să scapi întreaga lume
De ai iadului fiori..

Dacă Tu, Iisuse Sfinte,
Nu Te-ai fi lăsat ucis,
Raiul zăvorât cu lacăt,
Nimeni nu l-ar fi deschis..

Buni și răi, deopotrivă,
Oameni generoși sau hoți,
Fără diferență iadul
I-ar fi înghițit pe toți!

Într-un mod ce nu-l pricepem,
Când întâiul om, Adam,
A căzut în înșelare,
A căzut întregul neam!

Tu Te-ai coborât, Iisuse,
Ca să dregi ce s-a stricat
Și prin jerta de pe Cruce
Să ne vindeci de păcat.

Sângele de Miel Îți curse
De pe Cruce, pe pământ..
Mântuire ne aduse
Sacrificiul Tău cel sfânt.

Așteptăm cu nerăbdare
Învierea Ta din morți,
Ca în sufletele triste
Bucurie să ne porți.

Oare pe pământul ăsta
Ce-i în viață mai frumos,
Decât strigătele noastre
Că "A ÎNVIAT HRISTOS"?..
amin


Translate

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA


BIBLIA ORTODOXĂ