de Preot Sorin Croitoru
Pe când eram doi mici școlari,
Îmi amintesc cât de frumos
Bunica seara ne zicea
De Sfântul Prunc Iisus Hristos..
Cu ochii mari și guri căscate
Noi - frate-miu și eu -
Sorbeam cuvintele domoale
Ce povesteau de Dumnezeu.
Nu pricepeam teologie
Prea complicată pe atunci,
Dar ne miram de răutatea
Unor soldați ce-omoară prunci..
Nu pricepeam nici cum Maria
În tot orașul n-avu loc
Să-și nască Pruncul și nici astăzi
Nu pot să înțeleg deloc..
Cu har ne povestea bunica
De Pruncul încălzit de boi,
Și ne-ndesam mai tare-n sobă,
Simțind că zgribulim și noi..
Povestea continua înceată,
Iar noi simțeam plăcuți fiori
Când auzeam de îngeri veseli
Vestind minunea la păstori!..
Și ne miram cu ce știință
Deasupra ieslei s-a oprit
Acea steluță, călăuză
A magilor din Răsărit..
Mi se înlăcrimează ochii
Și mă apucă dulce dorul,
Când mi-amintesc de povestirea
Bunicii ce-și torcea fuiorul..
Pe când cu mâna-i delicată
Ea lâna o trăgea în fire,
Cu vorba-i blândă liniștită,
Ne atrăgea spre mântuire
Și ne picta în minți icoane
De Praznice Împărătești,
Căci din Scripturi grăia bătrâna,
Iar nu din cartea de povești!
S-a dus bunica mea, săraca,
În altă lume-acum trăiește,
Dar ce ne-a semănat în inimi,
Ca o sămânță azi rodește!
E datoria noastră sfântă
Să-mbătrânim cât mai frumos
Și să vorbim în seri de iarnă
Nepoților despre Hristos..
