Sfântul Vasile cel Mare are un canon aşa de greu şi am stat de vorbă cu el cu mintea: „Măi, Sfinte Vasile, de ce ai dat canoane aşa de mari? Douăzeci de ani să nu se împărtăşească? Cinci ani la poarta bisericii, cinci ani la uşa bisericii, cinci ani în biserică, pentru că iată, ne lovim de neputinţe şi de alte lucruri de acest gen”.
Şi a spus: „Citiţi canonul şaptezeci şi patru, dat de mine, care spune aşa: „Cel care are puterea de a lega şi dezlega, nu canoniseşte micşorând timpul pocăinţei pentru cel care se spovedeşte şi se căieşte de bunăvoie, căci unul ca acesta, ajunge degrabă la iubirea de oameni a lui Dumnezeu”. Vedeţi, că este în funcţie de arderea inimii tale.
Duhovnicul trebuie să se orienteze după acest lucru. Dar, dacă pocăinţa ta nu există, sau nu este de ajuns? Eu spun la duhovnici: „Fiţi îngăduitori, apelaţi la pogorăminte, dar ţinând cont de ceva: de pocăinţă”.
Deci, canonul este necesar, ca să îl pună pe om în situaţia de a se căi şi de a medita pentru că, dragii mei, Sfânta Împărtăşanie este cel mai grozav lucru posibil.
Arhimandritul Arsenie Papacioc
