Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
Elisei Ieromonah
Rânduiala aceasta a citirii psalmilor o găsim într-o relatare a Sfântului Paisie Aghioritul, ucenic al Sfântului Arsenie Capadocianul. Iată ce spune Sfântul Paisie:
„Sfântul Arsenie, deoarece nu avea în Molitfelnic rugăciunile corespunzătoare pentru toate cazurile în care oamenii îi cereau ajutor, folosea și Psalmii. A scris într-un caiet împrejurarea pentru care folosea fiecare psalm. Când acest caiet a ajuns în mâinile mele, am început să citesc Psaltirea, făcând rugăciune pentru situația în care se citea fiecare psalm. Îmi spune gândul că în rugăciunea cu Psaltirea mult ajută și Sfântul Arsenie.”
Psalmul 1 - Atunci când un pom sau o vițã-de-vie este plantatã, ca sã poatã aduce roadã.
Psalmul 2 - Pentru ca Dumnezeu sã îi lumineze pe cei ce se duc la întâlniri și soboare.
Psalmul 3 - Pentru ca rãutatea sã iasã de la oameni, cã sã nu îsi mai chinuiascã cu nedreptate semenii.
Psalmul 4 - Pentru ca Dumnezeu sã tãmãduiascã pe oamenii cei simțitori (sensibili), ce se îmbolnãvesc de deprimare din pricina purtãrii oamenilor cu inima împietritã.
Psalmul 5 - Pentru ca Dumnezeu sã tãmãduiascã ochii cei rãniti, ce s-au mușcat de cãtre o persoanã rea.
Psalmul 6 - Pentru ca Dumnezeu să dezlege persoana ce se află sub o vrajă.
Psalmul 7 - Pentru cei ce s-au păgubit din pricina fricii, a groazei și a amenințării oamenilor celor rai.
Psalmul 8 - Pentru cei ce sunt răniți de diavoli sau de oameni stricați.
Psalmul 9 - Pentru ca diavolii sa înceteze a te chinui în somn, sau cu închipuiri în timpul zilei.
Psalmul 10 - Pentru perechile cu inima împietrită care se ceartă și divorțează (când bărbatul sau femeia împietrită la inimă își chinuiesc soția sau bărbatul simțitor).
Psalmul 11 - Pentru oamenii bolnavi cu mintea, care au răutate și îi vatămă pe alții.
Psalmul 12 - Pentru cei ce suferă din pricina ficatului.
Psalmul 13 - Pentru un diavol înfricoșător; repetat de trei ori pe zi, vreme de trei zile.
Psalmul 14 - Pentru ca tâlharii sau hoții să își schimbe cugetul și să plece nefăcând vreo vătămare, și pocăindu-se.
Psalmul 15 - Pentru ca cheia să se găsească, atunci când se pierde.
Psalmul 16 - Pentru o acuzație gravă și nedreaptă , de trei ori pe zi vreme de trei zile.
Psalmul 17 - Când se petrece un cutremur sau alt dezastru al naturii, sau ploaie torențială cu
fulgere.
Psalmul 18 - Pentru ca femeile să nască cu bine.
Palmul 19 - Pentru perechile ce din pricini medicale nu pot avea copii, ca Dumnezeu să îi
tămăduiască și ca să nu divorțeze.
Psalmul 20 - Pentru ca Dumnezeu să înmoaie inimile celor bogați și ei să facă milostenie către cei săraci.
Psalmul 21 - Pentru ca Dumnezeu sa oprească focul, ca să nu se petreacă vătămare mare.
Psalmul 22 - Pentru ca Dumnezeu să-i îmblânzească pe copii cei foarte neascultători, care aduc întristare părinților lor.
Psalmul 23 - Pentru ca să se deschidă ușa când s-a pierdut cheia.
Psalmul 24 - Pentru cei a căror ispită îi tulbură foarte și aduce astfel mereu necazuri în viețile lor, făcându-i să își piardă liniștea și să se plângă.
Psalmul 25 - Când cineva cere ceva bun de la Dumnezeu, ca El sã îl dãruiascã fãrã ca acela sã se vatăme.
Psalmul 26 - Pentru ca Dumnezeu sa îi ocrotească pe țărani de oștile vrăjmașe, ca ele sa nu vatăme oamenii sau câmpurile lor.
Psalmul 27 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască pe cei ce suferă din pricina bolilor de obârșie nervoasă sau mintală.
Psalmul 28 - Pentru cei cărora marea le face rău și le este teamă de marea aspră.
Psalmul 29 - Pentru cei ce se află în primejdie departe, pe tărâmul oamenilor sălbatici și
necredincioși, ca Dumnezeu sa îi păzească și să îi lumineze pe oamenii de acolo să devina pașnici și să vină la cunoștința lui Dumnezeu.
Psalmul 30 - Pentru ca Dumnezeu sa dea grâne și roade îndeajuns, atunci când vremea nu este bună pentru agricultură.
Psalmul 31 - Pentru ca cei ce călătoresc să își găsească drumul atunci când s-au rătăcit și suferă din pricina aceasta.
Psalmul 32 - Pentru ca Dumnezeu să descopere adevărul celor ce sunt întemnițați pe nedrept, și ca să fie eliberați.
Psalmul 33 - Pentru cei pe patul de moarte, când sunt chinuiți de diavoli. Sau, pentru oastea Vrăjmașă când aduce primejdie și trece granițele cu scopuri rele.
Psalmul 34 - Pentru ca Dumnezeu să îi libereze pe oamenii buni din cursele oamenilor răi, care profită de norodul lui Dumnezeu.
Psalmul 35 - Pentru ca vrăjmășia să piară cu desăvârșire după certuri și neînțelegeri.
Psalmul 36 - Pentru oameni răniți grav de ucigași.
Psalmul 37 - Când fălcile dor din pricina dinților stricați.
Psalmul 38 - Pentru ca oamenii ce sunt părăsiți și abătuți să găsească de lucru, ca să înceteze a se mai necăji.
Psalmul 39 - Pentru ca dragostea între patron și lucrător să se întoarcă, atunci când s-au schimbat vorbe grele.
Psalmul 40 - Pentru ca femeile să nască cu bine, atunci când copilul vine înainte de vreme în lume.
Psalmul 41 - Pentru cei tineri atunci când se îmbolnăvesc din pricina dragostei, și unul este rănit și suferă.
Psalmul 42 - Pentru ca oamenii să se libereze din temnițele unui neam vrăjmaș.
Psalmul 43 - Pentru ca Dumnezeu să descopere adevărul perechilor, când s-a petrecut o neînțelegere, ca să vină iarăși la pace și dragoste unul față de altul.
Psalmul 44 - Pentru cei ce suferă din pricina inimii sau a rinichilor.
Psalmul 45 - Pentru tinerii ce sunt împiedicați de vrăjmaș din pricina pizmei să întemeieze o
familie (să se căsătoreasca).
Psalmul 46 - Pentru ca patronul sau lucrătorul sa găsească pace, când lucrătorul pleacă supărat pe patron, și ca lucrătorul să găsească de muncă.
Psalmul 47 - Când bande de tâlhari jefuiesc și se petrec mari nenorociri; să se citească repetat vreme de 40 de zile.
Psalmul 48 - Pentru cei ce au o slujbă primejdioasă.
Psalmul 49 - Pentru ca oamenii ce sunt departe de Dumnezeu să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu și să se mântuiască.
Psalmul 50 - Când, din pricina păcatelor noastre și spre a ne îndrepta, vine pedeapsă de la Dumnezeu (epidemie și moarte pentru oameni sau animale).
Psalmul 51- Pentru ca stăpânii cu inima împietrită să se pocăiască și să devina miloși și să nu chinuiască oamenii.
Psalmul 52 - Pentru ca Dumnezeu sa binecuvânteze plasele și să se umple de pește.
Psalmul 53 - Pentru ca Dumnezeu sa lumineze pe oamenii cei bogați care au cumpărat robi, ca sa îi elibereze.
Psalmul 54 - Pentru ca numele unei familii care a fost acuzată pe nedrept să se refacă.
Psalmul 55 - Pentru oamenii simțitori (sensibili), ale căror suflete s-au rănit de către semenii lor.
Psalmul 56 - Pentru acei oameni ce suferă dureri de cap din pricina unei mari supărări.
Psalmul 57 - Pentru ca lucrurile să se așeze pe o cale folositoare celor ce lucrează cu intenție
bună, ca Dumnezeu să împiedice orice acțiune îndărătnica a diavolilor sau a oamenilor necinstiți.
Psalmul 58 - Pentru cei ce nu pot grăi, ca Dumnezeu să le dăruiască putința de a grăi.
Psalmul 59 - Pentru ca Dumnezeu sa descopere adevărul atunci când un întreg grup de oameni este acuzat pe nedrept.
Psalmul 60 - Pentru cei ce au necazuri în lucrarea lor, fie din pricina trândăviei ori din cea a fricii.
Psalmul 61 - Pentru ca Dumnezeu sa ușureze de necazuri pe cel ce este slab, ca să nu fie stăpânit de nevoia de a se plânge.
Psalmul 62 - Pentru ca pomii și câmpurile să dea roadă atunci când apa este puțină.
Psalmul 63 - Când cineva este mușcat de un câine sau un lup ce are turbare. (Sfântul Arsenie le dădea și să bea apă sfințită).
Psalmul 64 - Pentru ca neguțătorii să prospere, ca să nu vorbească prea mult și să profite de oamenii simpli.
Psalmul 65 - Pentru ca cel rău să nu pună piedici în cămine și să provoace întristare familiilor.
Psalmul 66 - Pentru ca locurile unde cresc cloștile să fie binecuvântate.
Psalmul 67 - Pentru ca femeile a căror sarcină s-a pierdut să izbutească să îndure și să fie sănătoase.
Psalmul 68 - Când este ploaie puternică și râurile se revărsa, luând cu ele oameni și case.
Psalmul 69 - Pentru oamenii simțitori care se întristează din pricina unor lucruri mărunte și
deznădăjduiesc, ca Dumnezeu să le dăruiască tărie.
Psalmul 70 - Pentru oamenii deșertați care au ajuns neinteresanți pentru ceilalți [lit. „plictisitori"] din pricina invidiei diavolului și au ajuns la deznădejde, ca să poată găsi milă și tămăduire de la Dumnezeu.
Psalmul 71 - Pentru ca Dumnezeu sa binecuvânteze strângerea noii roade a câmpului, pe care țăranii o aduc acasă.
Psalmul 72 - Pentru ca criminalii sa se pocăiască.
Psalmul 73 - Pentru ca Dumnezeu să îi ocrotească pe țăranii ce își lucrează câmpul, când vrăjmașul a împrejmuit satul.
Psalmul 74 - Pentru ca patronul cel sălbatic s devina pașnic și să nu-și chinui semenii oameni, lucrătorii.
Psalmul 75 - Pentru o mamă ce este speriată în vreme ce dă naștere, ca Dumnezeu să îi dea neînfricare și să o ocrotească.
Psalmul 76 - Când nu există înțelegere reciprocă între părinți și copii, ca Dumnezeu să-i lumineze, ca astfel copii să asculte de părinți și părinții să arate dragoste.
Psalmul 77 - Pentru ca Dumnezeu sa îi lumineze pe cei ce împrumută, ca sa nu îi apese pe semenii lor pentru datorie, și ca să fie milostivi.
Psalmul 78 - Pentru ca Dumnezeu să ocrotească satele de prădarea și furăciunea oștirii vrăjmașe.
Psalmul 79 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască pe cel al cărui chip se umflă și îl doare tot capul.
Psalmul 80 - Pentru ca Dumnezeu să aibă grijă de cei săraci ce sunt în nevoie și necaz și sunt
abătuți din pricina sărăciei.
Psalmul 81 - Pentru ca oamenii să cumpere produsele țăranilor, ca țăranii să nu fie triști și abătuți.
Psalmul 82 - Pentru ca Dumnezeu să îi împiedice pe oamenii cei răi ce vor să ucidă.
Psalmul 83 - Pentru ca Dumnezeu să păstreze tot ce se ține în casă, și animalele, și produsele celor ce le produc.
Psalmul 84 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască pe cei ce s-au rănit de către tâlhari și pe deasupra s-au vătămat sufletește din pricina groazei.
Psalmul 85 - Pentru ca Dumnezeu să izbăvească lumea când vine epidemia și oamenii mor.
Psalmul 86 - Pentru ca Dumnezeu să lungească viețile acelor membri ai familiei de care are încă mare trebuință restul familiei.
Psalmul 87 - Pentru ca Dumnezeu să ocrotească pe toți cei ce nu au un ocrotitor și suferă din pricina semenilor lor cu inima împietrită.
Psalmul 88 - Pentru ca Dumnezeu să dea tărie celor ce cad cu ușurință bolnavi și sunt slabi trupește, ca să poată lucra fără să obosească și să se deprime.
Psalmul 89 - Pentru ca Dumnezeu să aducă ploaie când este secetă, sau ca fântânile să dea iar apa daca au încetat să o facă.
Psalmul 90 - Pentru ca diavolul să piară, atunci când apare în fața unei persoane și o îngrozește.
Psalmul 91- Pentru ca Dumnezeu să dăruiască prudență oamenilor, ca să sporească duhovnicește.
Psalmul 92 - Pentru ca Dumnezeu să ocrotească corabia când se află în mare primejdie pe mare. (Sfântul Arsenie sfătuia și aruncarea de apă sfințită în cele patru colțuri ale corabiei).
Psalmul 93 - Pentru ca Dumnezeu să îi lumineze pe oamenii turbulenți care pricinuiesc probleme neamului și aduc tulburare oamenilor, provocând necaz prin neorânduială și dezbinare.
Psalmul 94 - Pentru ca nicio vrajă să nu pricinuiască perechilor a începe să găsească motive de cearta și bătaie.
Psalmul 95 - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască oamenilor fără de auz, putința de auzi.
Psalmul 96 - Pentru ca vrăjile să plece de la oameni.
Psalmul 97 - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască alinare celor ce sunt în necaz, ca să înceteze a fi abătuți.
Psalmul 98 - Ca Dumnezeu să binecuvânteze și să dea har acelor tineri ce doresc să lase toate și să îi urmeze lui Dumnezeu. [în viața monahală]
Psalmul 99 - Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze și împlinească dorințele oamenilor, care sunt pe potriva voii Sale.
Psalmul 100 - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască haruri și înzestrări oamenilor buni și simpli.
Psalmul 101 - Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze pe oamenii ce au funcții de putere, ca sa îi ajute pe oameni, cu bunătate și înțelegere.
Psalmul 102 - Pentru ca curgerea de sânge lunară să îi vină unei femei când este întârziată.
Psalmul 103 - Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze avuțiile oamenilor, ca să nu fie triști și abătuți, ci să Îl slăvească pe Dumnezeu.
Psalmul 104 - Pentru ca oamenii să se pocăiască și să-și mărturisească păcatele.
Psalmul 105 - Pentru ca Dumnezeu să îi lumineze pe oameni ca să nu se îndepărteze de la calea mântuirii.
Psalmul 106 - Pentru ca Dumnezeu să îi dea femeii ce nu poate da naștere, putința să o facă.
Psalmul 107 - Pentru ca Dumnezeu să îi smerească pe vrăjmași, ca să își schimbe scopurile cele rele.
Psalmul 108 - Pentru ca Dumnezeu să-i tămăduiască pe cei suferinzi de epilepsie. Sau, pentru ca Dumnezeu să se milostivească de cei ce acuză pe nedrept și să se pocăiască.
Psalmul 109 - Pentru ca tinerii să îi cinstească pe cei bătrâni.
Psalmul 110 - Pentru ca judecătorii cei nedrepți să se pocăiască și să judece cu dreptate norodul lui Dumnezeu.
Psalmul 111 - Pentru ca Dumnezeu să îi ocrotească pe ostașii ce merg la luptă.
Psalmul 112 - Pentru ca Dumnezeu să o binecuvânteze pe văduva cea săracă, ca să își poată plăti datoriile și să se izbăvească de temnița.
Psalmul 113 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască pe copii cei înapoiați cu mintea.
Psalmul 114 - Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze și să aline pe copilașii cei săraci, ca să nu fie priviți de sus de copiii celor bogați și astfel să se deprime.
Psalmul 115 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască groaznica patimă a minciunii.
Psalmul 116 - Pentru ca familiile să fie unite și cu dragoste și să îl slăvească pe Dumnezeu.
Psalmul 117 - Pentru ca Dumnezeu să îi smerească pe barbari când împrejmuiesc satul și aduc teamă, și ca să întoarcă scopurile lor cele rele.
Psalmul 118 - Pentru ca Dumnezeu să îi zdrobească pe barbari și să smerească lucrul lor când ucid femei și copii nevinovați.
Psalmul 119 - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască răbdare și stăpânire de sine celor ce trebuie să viețuiască cu oameni necinstiți și nedrepți.
Psalmul 120 - Pentru ca Dumnezeu să ocrotească pe cei robiți de mâinile vrăjmașului, ca să nu fie schilodiți înainte de a fi eliberați.
Psalmul 121 - Pentru ca Dumnezeu să îi tămăduiască pe cei ce suferă din pricina „ochiului celui rău".
Psalmul 122 - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască vedere orbilor și să tămăduiască ochii ce sunt întru durere.
Psalmul 123 - Pentru ca Dumnezeu să ocrotească oamenii de șerpi, ca să nu muște.
Psalmul 124 - Pentru ca Dumnezeu să ocrotească câmpurile celor drepți de oamenii cei răi.
Psalmul 125 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască pe oamenii ce suferă din pricina unor dureri de cap fără de sfârșit.
Psalmul 126 - Pentru ca Dumnezeu să aducă pace unei familii când se petrec certuri.
Psalmul 127 - Pentru ca răutatea vrăjmașului să nu se apropie nicicând de cămine, și ca sa fie pacea și binecuvântarea lui Dumnezeu în familie.
Psalmul 128 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască oamenii suferinzi de migrene, ori, pentru ca Dumnezeu să se milostivească de oamenii nesimțitori și indiscreți ce aduc întristare celor sensibili.
Psalmul 129 - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască neînfricare și nădejde celor ce încep o slujbă nouă și nu o cunosc bine încă, ca sa nu afle mari greutăți în lucrul lor.
Psalmul 130 - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască pocăința și să aline cu nădejde oamenii, ca să se mântuiască.
Psalmul 131 - Pentru ca Dumnezeu să arate mila lumii când din pricina păcatelor noastre au loc necontenit războaie.
Psalmul 132 - Pentru ca Dumnezeu să lumineze neamurile și să devină prietenoase și oamenii să afle pace.
Psalmul 133 - Pentru ca Dumnezeu să îi ocrotească pe oameni de orice primejdie.
Psalmul 134 - Pentru ca oamenii să se concentreze la vremea rugăciunii și cugetul lor să se unească cu Dumnezeu.
Psalmul 135 - Pentru ca Dumnezeu să îi ocrotească pe emigranți când își lasă căminele și pleacă, ca să fie izbăviți de sălbatici.
Psalmul 136 - Pentru ca Dumnezeu să aducă statornicie persoanei cu o fire nestatornică.
Psalmul 137 - Pentru ca Dumnezeu să lumineze pe stăpânii locului ca cererile oamenilor să fie tratate cu înțelegere.
Psalmul 138 - Pentru ca Dumnezeu să oprească ispitirea oamenilor simțitori cu gânduri de hula.
Psalmul 139 - Pentru ca Dumnezeu să îl facă pașnic pe capul familiei care are o fire foarte dificilă și aduce suferință întregii familii.
Psalmul 140 - Pentru ca Dumnezeu să îl facă pașnic pe stăpânul sălbatic al unui loc, ce își chinuie semenii.
Psalmul 141 - Pentru ca Dumnezeu să îl facă pașnic pe răzvrătitul ce face rău; apoi, chiar dacă este kurd, devine un miel. [Sf. Arsenie viețuia în Asia Mica. Kurzii, ce erau adesea soldați, aveau o reputație printre alte grupuri etnice de a fi luptători violenți. - n. trad. gr.]
Psalmul 142 - Pentru ca Dumnezeu să ocrotească mama de-a lungul sarcinii, ca să nu piardă copilul.
Psalmul 143 - Pentru ca Dumnezeu să îi împace pe oameni când sunt neliniștiți, ca să nu se petreacă un război civil.
Psalmul 144 - Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze lucrul oamenilor, ca să fie bine primit de către Dansul.
Psalmul 145 - Pentru ca Dumnezeu să oprească curgerea sângelui, la oamenii ce suferă de ea.
Psalmul 146 - Pentru ca Dumnezeu să îi tămăduiască pe oamenii ce au fost muscați și răniți la fălci de oameni răi.
Psalmul 147 - Pentru ca Dumnezeu să aducă pace animalelor sălbatice, ca să nu vatăme oamenii sau roada câmpului.
Psalmul 148 - Pentru ca Dumnezeu s facă apa potrivită, ca oamenii să aibă din belșug și să Îi
dea slavă lui Dumnezeu. [Acestea au fost ale Sf. Arsenie.
Următoarele doua recomandări sunt ale cuviosului Paisie Aghioritul.
Psalmul 149 - Din recunoștință și mulțumire lui Dumnezeu pentru multele Sale bunătăți și pentru prea plinul dragostei Sale, ce nu cunoaște limita și îngăduința cu noi.
Psalmul 150 - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască fericire și alinare celor întristați, frați și surori ale noastre, ce sunt în locuri depărtate, și acelora dintre frații și surorile noastre ce sunt adormiți și sunt și mai departe. Amin.
INDEX TEMATIC
AGRICULTURÃ: 1, 26, 30, 50, 52, 62, 66, 71, 83, 124, 147, 148
ANIMALE neprietenoase: 63, 123, 147
CALAMITÃTI: 17, 21, 30, 50, 62, 68, 85, 89
CÃLÃTORIE SI EMIGRATIE: 28, 29, 31, 92, 135, 150
COPII: 22, 76, 109, 113, 114
DUHOVNICEȘTI: 3, 9, 24, 25, 29, 49, 50, 57, 72, 91, 98, 99, 100, 104, 105, 108, 115, 119, 130, 134, 136, 149
LEGE ȘI GUVERNARE: 14, 16, 32, 36, 47, 51, 59, 72, 82, 84, 93, 101, 108, 110, 137, 140, 141, 143
LUCRU: 2, 38, 39, 46, 48, 51, 52, 57, 60, 64, 74, 81, 83, 100, 101, 103, 129, 137, 140,144
MOARTE: 33, 150
OCROTIRE: 9, 13, 34, 47, 48, 57, 90, 133
PACE (între prieteni si în familie): 10, 19, 22, 35, 41, 43, 45, 54, 65, 76, 86, 94, 109, 116, 126, 127, 139
PACE SI RÃZBOI: 26, 33, 42, 73, 78, 93, 107, 111, 117, 118, 120, 127, 131, 132, 135, 140, 141, 143
PREOCUPÃRI SOCIALE: 20, 32, 35, 38, 51, 53, 59, 77, 80, 81, 87, 93, 101, 110, 112, 113, 114, 119, 124, 137, 140
PROPRIETATE: 14, 15, 23, 47, 83, 103, 124
SÃNÃTATE - a femeilor: 18, 19, 40, 67, 75, 106, 145
SÃNÃTATE - sufleteascã/mintalã: 4, 7, 8, 9, 11, 24, 27, 41, 55, 56, 60, 61, 69, 70, 80, 81, 84, 97, 100, 103, 128, 136, 138
SÃNÃTATE - trupeascã: 5, 12, 28, 36, 37, 44, 56, 58, 63, 79, 86, 88, 95, 102, 108, 122, 125,
128, 145, 146
VRÃJI ȘI DIAVOLI: 5, 6, 8, 9, 13, 33, 57, 65, 90, 94, 96, 121
Împotriva vrãjmasilor, care te asupresc: Psalmii 3, 19, 30, 31, 58, 108, 142.
Când bântuie ciuma sau alte boli, la noi sau în altã parte: Psalmul 90.
Dupã ce ai cãzut în pãcat: Psalmii 50, 45, 46, 70 si 72.
Când mergi sã te judeci cu cineva: Psalmii 20 si 75.
Când te apucã frica: Psalmii 6, 66 si 76.
Când te supãrã necuratul: Psalmul 37.
În închisoare, în robie sau când cazi prizonier: Psalmul 69.
La dezlãnțuirea fulgerelor și trãznetelor, sau când bate grindina: Psalmul 84.
Când mergi la rãzboi: Psalmul 84.
Când începi sã faci pâine din recoltã nouã, sã gusti din vinul nou, sau sã mãnânci întâi din orice fel de poame: Psalmul 33
sursa
Elisei Ieromonah
,,Nedrepţii se vor nedreptăţi veşnic, dar cei care primesc fără să cârtească şi cu bucurie, nedreptatea, se vor veseli veşnic.... La fel este şi cu cel care ne face o nedreptate. Trebuie să îl iubim şi să îi fim recunoscători pentru că el ne face mai bogaţi pentru veşnicie". (Cuviosul Paisie Aghioritul
Drumul Crucii
Faceți căutări pe acest blog
miercuri, 6 aprilie 2022
Psalmi care se citesc la diferite trebuințe sufletești și trupești
Labels:
Psaltirea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
Arhivă blog
-
►
2012
(135)
- ► septembrie (9)
-
►
2014
(212)
- ► septembrie (21)
-
►
2017
(172)
- ► septembrie (16)
-
►
2018
(178)
- ► septembrie (15)
-
►
2020
(323)
- ► septembrie (9)
-
►
2021
(234)
- ► septembrie (9)
-
▼
2022
(277)
- ► septembrie (32)
-
►
2023
(253)
- ► septembrie (22)
Lista mea de bloguri
"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Postări populare
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat ...
-
Pentru aceasta trebuie sa fii pregatit, adica spovedit de pacate. In timpul celor 9 zile, daca esti femeie nu trebuie sa ai ciclu. Daca i...
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat ...
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...