vineri, 20 noiembrie 2020

RUGĂCIUNE LA INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

O, Preaslăvită Pruncă Dumnezeiască, Ceea Ce ai urcat toate treptele virtuților, ca să ridici pe Adam din căderea cumplită, pleacă-Te și spre suspinurile inimilor noastre și auzi și nevrednicele noastre rugăciuni. Cu adevărat cetele îngerești și alaiul fecioarelor s-au minunat de aprinderea dorului dumneyeiesc din inima Ta, căci toate cele veselitoare ale lumii ai lăsat ca să Te unești cu Cel mai presus de lume. Dragostea părinților nu o ai socotit mai înaltă decât chemarea Ziditorului și ca O fiică a Părintelui ceresc ai slujit tainelor celor mai presus de minte.
În Sfânta Sfintelor ai fost așezată ca o făclie veghetoare în așteptarea Focului Celui Nemistuit, pe Care Îl roagă să aprindă și gândurile inimilor noastre cu focul iubirii Sale dumnezeiești. Din mână îngerească ai primit hrană, ca prin rugăciunile Tale să hrănești tot sufletul flămând de Dumnezeu. Pământul l-ai unit cu cerul, făcându-Te Însăți scară a suitii noastre către Părintele luminilor. Pildă de desăvârșită ascultare ai dăruit nouă și astăzi la ascultarea de Fiul Tău pe toți povățuiești spre dobândirea comorii mântuirii.
Templu al Dumnezeirii Te-ai arătat prin păzirea nestinmsă a candelei rugăciunii și prin primirea Soarelui dreptății, pe Care roagă-L să lumineze și cerul întunecat de norii patimilor ai sufletelor noastre. Fiind Tu Cămară de Dumnezeu sfințită, deschide-ne nouă cămările mântuirii cu cheia îndurărilor Tale, ca să Te mărim pururea și să slăvim pe Treimea Cea mai presus de minte totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA