“Cand esti trist si apasat,
De ispite-nconjurat,
O, crestine de ce stai,
Si nu iei, calea catre Rai?
Spera, roaga-te mereu,
Sa te-ajute Dumnezeu,
Ca prin mila Sa, in dar,
Sa vii la duhovnic iar!
El te-asculta rabdator,
Si se roaga Sfintilor,
La icoana ne-ncetat,
Plange pentru-al tau pacat!
El te-ndeamna sa te rogi,
Si cand simti ca nu mai poti,
Lui Iisus, Blandul Pastor,
Da-i povara grijilor!
Mare plata vei avea,
De asculti povata sa,
Caci prin Sfanta mana Lui,
Lua-vei Harul Domnului!
Toti acum sa ne rugam,
De Hristos sa ascultam!
Ca da Har dumnezeiesc,
Celor ce se spovedesc!”
Bucuria mea, să te păzesti de duhul tristetii, fiindcă, de la el incep toate relele. Homer spune asa: “Cine a ratacit si a patimit mult in lume, isi gaseste bucurii chiar si in durere”. Iar Marc Aureliu zice: “Sa te superi pe lume ar fi o prostie; ei nu-i pasa de asta”. Sfantul Parinte, Varsanufie spune ca: “Exista doua feluri de tristete.
Prima este FIREASCA si provine din slabiciune, iar cealalta PROVINE DE LA DIAVOLI. Tu insa nevoieste-te prin rugaciune si vezi-ti de lucrarea ta, cu rabdare. Atunci, vrajmasul diavol vazand ca te rogi indeosebi pentru asta, se departeaza, fiindca, nu vrea sa-ti dea pricina de rugaciune”. Noi suntem nonculori si doar prin ceilalti devenim culori! Viata noastra capata culoare si profunzime doar prin prisma aproapelui. ,
ZAMBESTE! ALUNGA TRISTETEA! ZAMBESTE!
Chipul tau sa straluceasca, De bucurie duhovniceasca!
Amin si Aliluia!
Preot Ioan
