duminică, 17 iulie 2011

Cântări bizantine la biserica de lemn din Ersig, Episcopia Caransebeşului

         

Cântări bizantine la biserica de lemn din Ersig, Episcopia Caransebeşului
Grupul psaltic 'Sfântul Ioan Damaschin' din Arad, format din tineri teologi, a susţinut sâmbătă, 20 noiembrie, un concert de muzică bizantină în bisericuţa din lemn a Parohiei Ersig din Episcopia Caransebeşului, informează „Ziarul Lumina”, Ediţia de Banat.

Prăznuirea duhovnicească a primei săptămâni din Postul Crăciunului a început pentru credincioşii ce vin să se închine Maicii Domnului la bisericuţa monument istoric de la Parohia Ersig cu evenimentele desfăşurate cu ocazia Praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică.

Preotul paroh, înconjurat de credincioşii veniţi din mai multe părţi ale Banatului, a săvârşit slujba Privegherii în cinstea sărbătorii Maicii Preacurate.

Grupul tinerilor teologi, aflat pentru a doua oară în Eparhia Caransebeşului, a reuşit prin cântul lui să insufle tuturor celor prezenţi un duh înălţător de rugăciune, specific tradiţiei bizantine ce înfrumuseţează cultul Bisericii Ortodoxe de pretutindeni. Deşi slujba s-a întins până spre miezul nopţii, credincioşii prezenţi au avut parte de momente de caldă rugăciune şi trăiri deosebite, mărturisind fiecare la final bucuria şi recunoştinţa pentru o asemenea seară de priveghere de neuitat.

Imne cântate de Grupul psaltic 'Sfântul Ioan Damaschin'

În zorii zilei măreţului Praznic al Născătoarei de Dumnezeu, la bisericuţa de lemn a Ersigului, clopotele au început din nou să bată, chemând cu glasul lor duios creştinii spre a continua lauda, cântul şi ruga în cinstea ocrotitoarei lor şi a satului - Maica Domnului. În faţa icoanei Maicii Domnului Pantanassa, odorul cel de mult preţ al bisericii, s-a început cântarea Acatistului închinat icoanei athonite, după care s-a continuat cu Sfânta Liturghie, la care Grupul psaltic 'Sfântul Ioan Damaschin' a dat răspunsurile cuvenite prin dulcele cânt bizantin. Pentru ca bucuria celor prezenţi să fie deplină, la rugămintea părintelui paroh, tinerii teologi arădeni au susţinut şi un concert de colinde, fiind în acest fel primii colindători la smerita căsuţă a Maicii Domnului de la Ersig de anul acesta. Cinstirea Născătoarei de Dumnezeu la această mărită zi de praznic s-a continuat până la lăsatul serii, când s-a săvârşit slujba Paraclisului Maicii Domnului Pantanassa, cântat la un ison de aceşti minunaţi tineri teologi.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


O, iarta-mi te rog Doamne, atatea rugaciuni
Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni
Caci am facut adesea din Tine robul meu
Nu eu sa ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu
In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta
Iti cer, Iti cer intr-una sa faci Tu voia mea,
Iti cer sa alungi necazul, sa-mi lasi un loc in rai
Si sa-mi slujesti in toate sa-mi dai, sa-mi dai, sa-mi dai
Gindindu-ma ca daca Iti cint si Te slavesc
Am drept sa-Ti cer intr-una sa faci tot ce-mi doresc
O, iarta-mi felul acesta nebun de-a ma ruga
Si invata-ma ca altfel sa stau in fata Ta
Nu tot cerindu-Ti Tie sa fii tu robul meu
Ci Tu cerindu-mi mie, iar robul sa fiu eu
Sa inteleg ca felul cel bun de a ma ruga
E sa doresc ca-n toate sa fie voia Ta!

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA