miercuri, 16 octombrie 2024

CURĂȚIA SUFLETULUI, CURĂȚIA INIMII și CURĂȚIA MINȚII

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".




   🙏🏽 Bucuria mea, pe una din pietrele Bisericii Sfânta Sofia din Istambul, scria: "Spălați și păcatele voastre, nu numai fața". Asta înseamnă că unui creștin ortodox i se cere curăție duhovnicească: CURĂȚIA SUFLETULUI, CURĂȚIA INIMII și CURĂȚIA MINȚII. 

Dacă ne-am spăla de păcate (prin spovedanie), atunci Dumnezeu S-ar vedea în inimile noastre, cu adevărat, ca într-o oglindă. Trebuie să luăm aminte la smerenia Domnului nostru Iisus Hristos, care s-a născut într-o peșteră, a flămânzit, a însetat, și s-a făcut rudenie celor preamici de pe pământ. Sunt și creștini ortodocși care se mândresc cu hainele lor "de firmă". Deșertăciunea hainelor, are o putere fără seamăn în zilele noastre.

 Cel care nu are cu ce altceva să se mândrească, se mândrește cu hainele sale. După cum aurul nu poate fi aflat pe fața pământului, tot așa nici bogăția duhovnicească a unui om nu se vădește în afară. Se spune că un vestit filozof a văzut un tânăr care se mândrea cu hainele sale. El s-a apropiat de tânăr și i-a șoptit la ureche: "Să știi că aceeași lână a purtat-o un berbec înaintea ta și totuși, a rămas berbec".

 A se mândri un creștin ortodox cu hainele lui, este un lucru mai vătămător decât A SE MÂNDRI UN ÎMPĂRAT CU PRAFUL DE SUB PICIOARELE SALE. 

Pe Sfântul Părinte, Arsenie cel Mare, câtă vreme purta veșminte aurite la curtea împărătească, nimeni nu îl numea mare. A fost numit mare doar atunci când, lepădându-se de sine, s-a dăruit cu totul lui Dumnezeu și s-a îmbrăcat în zdrențe. Indiferent sub ce formă, mândria este luciferică și Dumnezeu nu suportă acest păcat.

 Trebuie să știm că FUGA DE PĂCAT, este apropiere de Dumnezeu! Păcatul îl urâțește pe om, în timp ce Harul îl face frumos! Domnul este Lumină (1Ioan 1:5) și El luminează pe robii săi, dar cei ce slujesc vrăjmașului diavol au primit de la el întuneric. 

                                                                                                   Amin și Aliluia!
                                                                                                  Preot Ioan 🛎️.

marți, 15 octombrie 2024

VIATA LUMEASCA si VIATA DUHOVNICEASCA

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".





 Bucuria mea, viata omului poate sa fie de doua feluri: lumeasca si duhovniceasca. Cei care duc o viata lumeasca sunt cei care nu stiu scopul vietii crestinesti, care nu stiu de unde vin si unde merg. Cei care duc o viata duhovniceasca, sunt cei a caror viata este Iisus Hristos, care cauta neincetat, pocainta, mantuirea sufletelor lor. Multi chemati, putini alesi! Nu oricine va zice: Doamne, Doamne!, va intra in imparatia cerurilor! Sfantul Parinte, Efrem Filotheiul, ne indeamna: "Sa umplem inimile noastre cu numele lui Hristos, deoarece numele lui Hristos are putere. Dumnezeu este foc." In Pateric, batranul Ieronim ne spune asa: "Viata duhovniceasca ofera mari bucurii. Primesti aripi, scapi de lume, nu mai tii seama de nimic, devii ca un copil si Dumnezeu locuieste in inima ta." Sfantul Parinte, Tadei, de la Manastirea Vitovnita, ne indeamna asa: "Omul trebuie sa se osteneasca a fi intotdeauna, cu orice pret, intr-o stare sufletească buna si sa fie neincetat cu duhul plin de bucurie, pentru ca duhurile din vazduhuri vor sa fim necontenit tristi." Ori, noi stim ca tristetea este moartea sufletului. Sfantul Parinte, Iosif Isihastul, ne spune o istorioara minunata:

"Intr-o zi, au venit la un parinte niste pelerini. Auzind ca Dumnezeu savarseste minuni prin rugaciunile sale, l-au intrebat: - Avva, cum putem si noi face asemenea Sfintiei tale?
 
- Rugandu-va si facand acestea:

- Invatand un om sa citeasca Evanghelia lui Dumnezeu, ati vindecat un orb.
- Invatand un om sa mearga la Biserica, ati vindecat un schiop.
- Invatand un om sa faca milostenie, ati vindecat un ciung.
- Invatand un om sa se roage, ati vindecat un mut.
- Invatand un om sa posteasca, ati vindecat un slabanog.
- Invatand un om sa se spovedeasca, ati inviat un mort. 

Asa ca, iubitii mei frati, duceti-va si faceti minuni!" Sfantul Parinte, Iosif Isihastul, ne umple inima de nadejde, prin aceste cuvinte: "Totdeauna Dumnezeu ajuta, totdeauna ajunge la timp, dar vrea de la noi rabdare. El aude de indata ce noi strigam, dar nu dupa cum crezi tu. Domnul cere de la tine rabdare. Vrea ca tu sa arati credinta ta." 

Iar Duhul Sfant ne graieste prin gura proorocului si imparatului David: Domnul, "voia celor ce se tem de El o va face si rugaciunea lor o va auzi si-i va mantui pe dansii."
(Psalmul 144:19). Amin!

 Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh, sa fie cu tine, acum si pururea si in vecii vecilor.
 
                                                                             Amin si Aliluia!
                                                                             Preot Ioan



Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA