miercuri, 14 iunie 2023

VREMURI SCRISE, VREMURI PREZISE..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


de Preot Sorin Croitoru

Suntem oameni, nu cifre sau roboți,
Și știm că vreți să ne spălați pe toți
Pe creiere, căci unii le avem,
De-aceea să vă credem noi nu vrem.

Ne-ați numit urmași de cimpanzeu,
Dar L-ați mâniat pe Dumnezeu,
Cel ce "Tatăl nostru" S-a numit..
Veți primi pedeapsa negreșit!

V-ați făcut stăpâni pe-acest pământ
Dăruit la toți de Tatăl Sfânt;
Ale Lui bucate le mâncați
Și în gura mare Îl negați!

Tatăl L-a trimis pe Fiul Său
Și-a zdrobit puterea celui rău,
Voi doriți un dumnezeu ca voi,
La acela vreți să-i fiți slugoi!

Pe acel ce crede în Hristos
Îl considerați periculos
Căci puterea Harului creștin
Stă-mpotriva planului meschin!

Nu vă rușinați să declarați
Că din noi puțini o să lăsați,
Provocând un mare genocid
Folosind un arsenal perfid.

Da, vă credeți niște dumnezei..
Tot la fel crezutu-s-au și cei
Ce pe Noe mult îl implorau
Chiar în clipa când se înecau!

Dintre cei la suflete bolnavi
Veți crea armatele de sclavi
Care-or să-l adore imediat
Pe sinistrul vostru împărat.

Rămânând în harul lui Hristos
Nu vom crede-n zeul mincinos,
Servitor al negrului Satan,
Care-n cer s-a răsculat în van..

Va roși guvernul efemer
Când Ilie va veni din cer,
Arătând puteri dumnezeiești
Și minuni, nu năluciri drăcești:

Norii ploaie-atunci nu vor mai da,
Toate pe pământ se vor usca,
Tot norodul va fi plâns și trist,
Blestemându-l rău pe Anticrist..

Stați puțin, că nu am terminat,
Neam de lifte putred de spurcat:
Sabia mâniei lui Hristos
Va tăia în carne pân' la os:

Apa mării se va împuți,
Luna de pe cer se va-nroși,
Universul vă va fi vrăjmaș,
Oameni răi cu sufletul trufaș!

Soarele va pâlpâi de-abia
Fără să-și mai dea lumina sa,
Numai haos, strigăt și cadavre,
Hoituri sfârtecate-n dinți de javre..

Unde e "mesia"-al vostru-atunci,
Călcători ce sunteți de porunci,
Dușmănoși cu Însuși Dumnezeu,
Care vă mai rabdă, dar cu greu?..

Toți acei ce Fiara au slăvit-o
Și pecetea-n trupuri i-au primit-o
Vor ruga natura să-i ascundă,
Ca lui Dumnezeu să nu-I răspundă

La-Înfricoșătoarea Judecată
Care va veni, să știți, îndată,
Cu Hristos în toată slava firii,
Nu smerit ca-n timpul Pătimirii.

Cu suflarea cea fierbinte-a gurii
El va pune capăt stârpiturii
Care timp de trei ani jumătate
A robit popoarele-nșelate.

Omul care fără de rușine
Își atribuia măriri divine
Într-un șanț va zace, fără slavă,
Fumegând ca scrumul cel de pleavă!

Din morminte morții or să-nvie
Ca să își primească pe vecie
Răsplătirea celor săvârșite
Pe parcursul primei vieți trăite.

Judecată înfricoșătoare
Îl va aștepta pe fiecare;
Sfinții vor ședea ca împărații,
Trimițând la chinuri condamnații!

Neclintit va fi Judecătorul,
Împărțind în două tot poporul,
Despărțind mulțimile smerite
Care-L vor privi înmărmurite..

Și vor merge-n iezerul fierbinte
Urâtorii vieții celei sfinte,
Toți acei ce și-au hulit în față
Creatorul Care le-a dat viață!

Vai de călcătorii de poruncă,
Fiindcă toți în iezer se aruncă,
Începând cu tartorul cel mare
Ce-a lucrat a omului pierzare.

Diavolii vor fi legați de îngeri
Și-aruncați în locul cel de plângeri.
S-au crezut egali cu Creatorul,
Și-i va înghiți acum cuptorul!

Anticristul, apoi cete, cete,
Cei ce au primit a sa pecete,
Adorându-l cu slugărnicie,
Toți vor merge-n foc pe veșnicie.

Vor urma îndată păcătoșii,
Desfrânații, răii și fricoșii,
Cei ce nu au săvârșit în viață
Binele, cum Domnul ne învață,

Oamenii ce-au provocat sminteală,
Toți vor da amară socoteală
Dacă feluritele păcate
Nu le-au fost de Dumnezeu iertate..

Și voi, creatori de pandemie?..
Voi îi veți urma în veșnicie
Pe Satana și pe vrăjitor
Fiindcă v-ați făcut slugoii lor!

Pe voi, cei ce le grăbiți venirea
Vă așteaptă focul și pieirea.
Toate dinainte ne-au fost zise,
Și-n Apocalipsa au fost scrise.

Știm puterea voastră trecătoare
Și pedeapsa voastră-ngrozitoare
Dacă vă-ncăpățânați cu cerbicie
Să-mpliniți a Cărții profeție..

Iară noi necazul ni-l vom duce
Fiindcă asta e noastră cruce
Până când, venind la Judecată,
Domnul nostru ne va da răsplată.
amin

luni, 12 iunie 2023

CEL MAI PUTERNIC OM DIN LUME ...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".. 


    Bucuria mea, iata o pilda din care vom afla cine este cel mai puternic om din lume: 

Se spune ca, intr-o zi, FIERUL a fost intrebat: CINE ESTE CEL MAI PUTERNIC DIN LUME??? Tu esti? Și fierul a raspuns: Nuuu, nu sunt eu, cel mai puternic din lume. FOCUL este, pentru ca ma poate topi imediat. Focul a fost si el intrebat: Tu esti cel mai puternic din lume? Nuuu, nu sunt eu, a raspuns focul. Cea mai puternica din lume este APA, pentru ca ms poate stinge. Apa a fost si ea întrebata: Cine este cel mai puternic din lume? SOARELE este, pentru ca soarele ma poate usca imediat. Si intr-o zi, soarele a fost si el intrebat: Tu esti cel mai puternic din lume? Nuuu, nu sunt eu cel mai puternic din lume, NORII sunt. Pentru ca atunci cand ei se interpun, eu nu mai am nici o forta. Norii au fost si ei intrebati: Voi sunteti cei mai puternici din lume? Nuuu, au spus norii. Nu suntem noi cei mai puternici, MUNTELE este, pentru ca atunci cand ne lovim de crestele lui, nu mai avem ce face.

Si muntele a fost si el intrebat: Tu esti cel mai puternic din lume? Si muntele a raspuns: OMUL, este cel mai puternic din lume, pentru ca ma poate face una cu pamantul numaidecat! Omul, intr-o buna zi, a fost si el intrebat: Tu esti cel mai puternic din lume? Nu, nu sunt eu cel mai puternic din lume, MOARTEA este, pentru ca ma poate lua oricand. Si intr-o alta zi, moartea a fost si ea intrebata: Tu esti cea mai puternica din lume, de pe planeta asta? Nu, am fost cea mai puternica din lume foarte, foarte multi ani, pana cand intr-o zi am luat un om, si dupa trei zile mi-a scapat. Acel Om se numește IISUS HRISTOS, El este cel mai puternic din lume. Slavit să fie numele Lui in vecii vecilor. Amin!
 
 Sfinte sunt cuvintele Sfantului Parinte, Teofan Zavoratul, care ne indeamna asa: "Mergeti mai des la Biserica Crestin Ortodoxa, a lui Dumnezeu. Nicaieri nu se descopera asa de bine duhul rugaciunii ca in Sfanta Biserica."
                                                                                                              Preot Ioan 🔔.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA