joi, 26 septembrie 2024

.DOAMNE, TU AI FOST CA MINE?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"


Eliana Popa
 
Biet orfan cu chip de înger șade trist pe-o piatră rece,
Ploaia asta prinsă-n fulger, lumea parcă vrea s-o-nece
Lui nu-i pasă nici de ploaie, nici de fulger nu se teme,
Gândul lui, ca pe-o scrisoare, către Domnul îl așterne:

,, - Doamne, Tu ai fost ca mine, părăsit și-nfometat?
Când ai vrut un colț de pâine l-ai cerut și Ți l-au dat?
Doamne, Tu ai fost vreodată însetat și zdrențăros,
Doar c-o haină căpătată de la vreun creștin milos?

Plâns-au ochii Tăi, Iisuse, așa cum au plâns ai mei,
Cu suspinele ascunse și cu grea durere-n ei?
Ți-ai dorit o alinare? Ai primit o mângâiere,
Când stăteau să Te doboare ale lumii vorbe grele?

Ți-ai dorit să ai o casă? Frați, surori să Te iubească,
Să vă strângeți toți la masă cu o dragoste frățească?
Te-au lovit ca și pe mine fără a avea vreo vină?
Ai simțit că lângă tine e vreo mână ce Te-alină?

Doamne, iartă-mi îndrăzneala de-a Te întreba pe Tine,
Dar nu-mi iese socoteala...
De ce alții nu-s ca mine?
Oare ce-am greșit la ceruri de-s lăsat în voia sorții
 
Și acei ce mi-au dat viață au trecut hotarul morții?"
O lumină îl mângâie ca o aripă de înger,
Nu-i lumina dimineții, nici lumina de la fulger,
Simte multă bucurie... și nu poate să privească

Doar aude-o voce blândă din lumina cea cerească :
,, Fiul Meu, am fost ca tine, părăsit și-nfometat,
Când vândut am fost de Iuda și-n Pretoriu judecat,
Când am mers pe Drumul Crucii, singur și plin de durere,

Și în sete și în foame, ei mi-au dat oțet și fiere!
Gol am fost în suferință, părăsit am fost de toti
Și cămașa de pe mine, câștigată a fost la sorți,
Doar Măicuța Mea, sărmana, mi-a acoperit Făptura

Cu năframa ei cea albă... toți ceilalți își vărsau ura!
Plâns-au ochii Mei, copile, cu suspinele ascunse,
Auzind jalea Măicuței și ocările aduse.
Și din înălțimea Crucii am privit prin timp...departe

Și am plâns văzând cum astăzi, lumea zace în păcate!
Mi-am dorit o alinare...n-am primit o mângâiere,
Am strigat doar către Tatăl.. și în Cer era tăcere,
Dar tăcerea cea din ceruri era Sfânta Bucurie,

Așteptând ca omenirea prin Iisus Hristos să-nvie!
Am ales ca ucenicii, frați ai mei să se numească
Și i-am strans pe toți la Cină cu o dragoste frățească,
Am frânt pâinea și le-am dat-o, am întins cu ei în blide,

Chiar dac' am știut că Iuda pe-un pumn de arginți mă vinde.
M-au lovit cu ură multă când căzut eram în tină,
Numai blânda Veronică mi-a adus un pic odihnă,
Cu năframa mi-a șters fruntea de sudoare și de sânge,

Peste spinii din coroană...lacrima-i și astăzi curge.
N-ai gresit nimic, copile, doar că omul poart-o cruce
Sau păcatul altor neamuri, unii sunt aleși a-l duce,
Tu ai fost ales să porți, ca orfan, o cruce grea,

Dar cu Harul de la Tatăl și cu Mare Mila Mea,
Vei păși cu îndrăzneală peste șerpi si peste pietre,
Lângă tine sta-vor îngeri și din ochi nu te voi pierde,
Și în ceruri ai o Maică și pe Dumnezeu cel Sfânt,
Ai și frati...pe sfinți și îngeri! Ești orfan doar pe pământ!

DUMINICA, în timpul SFINTEI LITURGHII, să stăm CU FAȚA LA DUMNEZEU! ...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".... 



           Bucuria mea, dacă știi îți amintesc, dacă nu stii îmi stă in datorie să te învăț că, în timpul Sfintei Liturghii, în fiecare duminică, în fiecare Biserică Creștin Ortodoxă, pe fiecare Sfântă Masă se află Iisus Hristos, care se aduce pe Sine Jertfă, ca să ne mai rabde Dumnezeu-Tatăl pe pământ. Creştinii ortodocși, care nu vin în fiecare duminică la Biserică, îi întorc spatele lui Dumnezeu și într-o zi când vor primi "FACTURA PĂCATELOR", își vor vedea toate absențele și poate se vor căi, (Dă, Doamne!) dar, pentru unii va fi un "VEȘNIC PREA TÂRZIU" și nu vor putea intra în Împărăția lui lui Dumnezeu.

"Așa grăiește Domnul Slavei,
Prin glasul Sfintei Liturghii:
Deși M-am înălțat la Ceruri,
Eu nu va las orfani, copii.
 
În fiecare Liturghie,
Eu mă cobor din nou la voi,
Deși mi-e coasta Mea străpunsă,
Și-mi curge sângele șiroi.

Mă răstignesc din nou pe Cruce,
Pe masa Sfântului Altar,
Primiți-Mi Sângele și Trupul,
Să nu vin iarăși în zadar.
 
În fiecare părticică,
Pe care-n taină o primiți,
Sunt Eu întreg, în toată Slava,
Și-aștept spre Mine să veniți!".
 
 Iată ce minunat grăiește Sfântul Părinte, Mitropolitul, Iustinian Chira: 

"FRAŢILOR, NU VĂ LEPĂDAȚI DE ORTODOXIE!

Nu lăsați candelele să se stingă, nu lăsați clopotele să tacă, nu lăsați Sfintele Biserici Creștin Ortodoxe, se pustiască, nu lăsați viața sufletelor voastre să îmbătrânească!"

                             
                                                                                                 AMIN și ALILUIA!
                                                                                                  Preot Ioan 🛎️



Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA