Lucrarea duhovnicească pe care o săvârşiţi în adâncul sufletului să fie tainică, să nu se facă simțită nu numai de ceilalți, dar nici de voi înşivă. Ceea ce împlineşte sinele vostru cel bun să nu ajungă la cunoştinţa celui rău. „Să nu știe stânga ta ce face dreapta ta." ,,Stânga" este sinele nostru potrivnic care, atunci când prinde de veste, le va strica pe toate. Potrivnicul este sinele nostru cel rău - ca să o formulăm aşa mai elegant. Nou e sinele nostru cel în Hristos, iar celălalt [potrivnicul] e cel vechi.
E nevoie de meşteşug ca sinele nostru cel vechi să nu prindă de veste. E nevoie de artă şi cu precădere de harul lui Dumnezeu.
Există câteva secrete. Evanghelia şi lisus Hristos Însuşi ne sfătuiesc că trebuie să preîntâmpinăm anumite lucruri care ne vor crea greutăți în lupta noastră. De aceea spune: „Să nu știe stânga ta..." De pildă, vreți să aveți parte de bucurie de la Dumnezeu? Care e secretul aici? Chiar dacă sunteți încredinţat de ea şi o cereţi şi spuneți:,,Dumnezeu nu poate decât să mi-o dea", El nu v-o va da. Iar pricina sunteți voi înşivă.
Nu că Dumnezeu nu vrea să vă dea această bucurie; ci tot secretul constă în simplitatea şi în delicatețea noastră. Când lipseşte simplitatea şi spuneți:,,O să fac asta şi Dumnezeu o să-mi dea ceea ce cer, o să fac aia, o să fac ailaltă...", atunci nu e cu putință. Da, să fac asta, să fac aia, dar cu atâta discreție, cu atâta simplitate, atât de delicat, încât nici eu, care fac cererea, să nu prind de veste.
Să le faceți pe toate simplu, delicat. Să nu faceţi nimic mânaţi de interes.
Să nu spuneți: „Voi face asta ca să am parte de acest rezultat", ci o veți face delicat, fără să vă dați seama. Adică să vă rugaţi simplu și fără să vă gândiți la ce vă va dărui Dumnezeu în suflet. Nu vă faceți socoteli. Fireşte că ştiţi ce dăruieşte Dumnezeu în unirea cu El, dar e ca şi cum n-ați ști. Să nu vorbiți despre asta nici măcar cu voi înşivă. Aşadar, când spuneți rugăciunea,,Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!", să o spuneți delicat, simplu, şi să nu vă gândiți la nimic altceva decât la rugăciune. Acestea sunt lucruri foarte gingaşe şi e nevoie de lucrarea harului lui Dumnezeu.
Inima să vă fie simplă, nu prefăcută şi nesinceră; bună, nu vicleană şi interesată. Toți caută sufletul simplu şi bun, toți îşi află odihna în el, se apropie de el fără teamă, fără suspiciune. Acesta trăieşte pacea lăuntrică, este într-o relație bună cu toți oamenii şi cu toată zidirea.
Cel plin de bunătate, cu inimă bună, care nu are gânduri viclene, atrage harul lui Dumnezeu. Mai ales bunătatea şi simplitatea atrag harul lui Dumnezeu; acestea sunt condițiile venirii lui Dumnezeu, spre a-și „,afla lăcaş" în noi. Dar cel bun trebuie să cunoască şi vicleniile diavolului şi ale oamenilor, pentru că va avea multe de tras. Altfel, ar trebui să trăiască numai în tovărăşia îngerilor.
În Sfânta Scriptură cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte limpede despre simplitate şi delicatețe: „Iubiţi dreptatea, judecători ai pământului; cugetați drept despre Domnul întru bunătate şi căutați-L în simplitatea inimii, căci El Se lasă găsit celor care nu-L ispitesc şi se arată celor care nu dau dovadă de necredință în El. Într-adevăr, cugetele viclene depărtează de Dumnezeu, şi puterea Lui, când Îl ispiteşti, mustră pe cei fără de minte. Înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului."2
Simplitate şi bunătate. Pentru dobândirea harului dumnezeiesc nu e nevoie de altceva. Câte taine nu se află
în Sfânta Scriptură!,,Sufletul viclean" este cel schimonosit, rău alcătuit, cel ce meșteșugește răul. Înțelepciunea dumnezeiască nici nu intră şi, cu atât mai mult, nu se sălăşluieşte într-un asemenea suflet. Acolo unde există stricăciune, imoralitate şi vicleşug nu intră harul lui Dumnezeu.
