sâmbătă, 12 februarie 2022

DACĂ DOMNUL E LUMINĂ..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


de Preot Sorin Croitoru

Dacă Domnul e Lumină,
Însă lumea nu mai crede,
Întunericul domnește
Peste lume și se vede.

S-a-nmulțit meschinăria,
Răutatea și minciuna.
De mă uit la lumea asta,
Nu mai e ca lumea una!

Dacă Domnul e Iubire,
Dar credință nu există,
De mirare e că lumea
E atât de egoistă?..

Căci credința și iubirea
Merg de mână împreună;
Unde e credință dreaptă
Nu lipsește fapta bună.

Dacă Domnul este Pace,
Dar credință omul n-are,
Ne mirăm că lumea astăzi
Zace-n frici și-n tulburare?..

Orice veste o-nspăimântă,
Orice știre o-ngrozește.
Nu e pace de la Domnul
Când credința-n El lipsește.

Dacă Domnul este Cale,
Dar puțini Îl mai urmează,
Ne mirăm că-n vremea noastră
Omenirea eșuează,

Rătăcindu-se cu totul
De la căile Scripturii,
Afundându-se-n abisul
Fără limite al urii,

Inversând polaritatea
În simțirea sexuală
Și în locul vieții sfinte,
Desființând orice morală?..

Dacă Domnul e Păstorul,
Însă lumea nu Îl știe,
Cum o s-o conducă, oare,
Spre cereasca-Împărăție?..

Căci S-a coborât din ceruri
Pentru noi prin Întrupare
Ca să spele tot păcatul,
Mântuind pe fiecare,

Însă dacă nu-i credință
În a Sa dumnezeire,
Pentru nici un om din lume
Nu există mântuire,

Fără Domnul nu există
Curățire de păcate,
Întărire în ispite..
Fără Domnul nu se poate!

De aceea cei ce astăzi
Ați citit aceste rânduri
Pe Hristos Mântuitorul
Să-L purtați mereu în gânduri,

Să-L purtați în trup și-n suflet,
Și în inimă, și-n minte:
El ne va lua la Dânsul
Sus, în cerurile sfinte!

joi, 10 februarie 2022

Interviul cu Părintele Ioan de la Sihăstria Rarăului

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


       Este o rugăciune mai, cum să spun?, de intimitate. Pentru că fiecare suflet are intimitatea lui cu Dumnezeu. 
Și când ai mari necazuri I te adresezi Lui Dumnezeu cum ar vorbi copilul cu tatăl. ”Doamne, numai Tu Singur mă poți ajuta” – asta e o mărturisire de Credință, nu?, și un adevăr. ”Ajută-mă și nu mă lăsa!”  Nu? O rugăminte… Un om când cere ceva de undeva insistă: ”Te rog frumos, nu mă lăsa, că n-am unde să mă mai duc. Am venit la tine. Nu mă lăsa.” Așa și noi 

Îi spunem Lui Dumnezeu același lucru: ”Doamne, numai Tu Singur mă poți ajuta! Ajută-mă și nu mă lăsa!” ”Dăruiește-mi”, să zicem așa, ”soartă în viața aceasta și să slujesc Ție după Voia Ta”. Sau ”dăruiește-mi reușită la examene și să slujesc Ție după Voia Ta”. Sau: ”Dăruiește-mi mie ajutor în viața aceasta, după Voia Ta.” Sau cum zice Mântuitorul în Grădina Ghetsimani: ”Dacă este Voia Ta, să fie, dacă nu, facă-se Voia Ta.” ”Tată, dacă e cu putință să treacă paharul acesta de la mine, să treacă, dacă nu, facă-se Voia Ta”. Așa și noi trebuie să ne rugăm Lui Dumnezeu. Să punem voința Lui Dumnezeu înaintea voinței noastre, nu voința noastră înainte. Dumnezeu nu este slugă, ca să-i poruncim: ”Doamne, fă-mi, adu-mi, dă-mi…” Dumnezeu nu este obligat… Noi facem păcate și nu ne spovedim, nu ne împărtășim, nu postim, da` când avem nevoie zicem: ”Doamne, dă-mi reușită la proces!” Păi, ce, Dumnezeu e obligat? Dacă tu abia atunci îți aduci aminte de El… Ce i-ai dat tu Lui Dumnezeu ca să îți dea ție Dumnezeu? Să spunem: ”Dacă este Voia Ta, dacă se poate, ajută-mă. Dacă nu, facă-se voia Ta.” Trebuie să privim situația așa cum este. Și să aducem mulțumire Lui Dumnezeu permanent.

 Cum spune Arhiepiscopul Teofil al Alexandriei: ”Mulțumiți Lui Dumnezeu mai des ca răsuflarea” Nu? Și Apostolul zice ”Neîncetat să vă rugați”! Cea mai pură și mai frumoasă rugăciune e mulțumirea față de Dumnezeu. Să-I mulțumești. Când vine cineva și-ți mulțumește, te simți bine, nu? Dacă vine numai cu ”Dă-mi”, nu prea te simți bine. Vine cu interesul să ceară, nu să-ți arate mulțumire. Nu? Așa este. Să-I mulțumim ziua și noaptea, permanent. Că dacă vom mulțumi Lui Dumnezeu suntem fiii Lui Dumnezeu cei mulțumitori. Iubitori de părinți și cu recunoștință. Și părinții dau tot ceea ce au în favoarea fiilor iubiți. Și dacă numai cerem și cerem și cerem… Dar ce facem noi ca să cerem? Noi nu suntem demni. Atunci să zicem și noi ca păcătoșii: ”Doamne, dacă este Voia Ta, ajută-mă!”, ”Doamne, fie-Ți milă de noi!”

 Și atunci zice Mântuitorul: ”Ce vrei să-Ți fac?” ”Să văd” sau ”Să merg”. ”Fie ție după credința ta.” Nu? Dacă ai credință, Te vindecă, dacă nu… Atunci trebuie să spună ca tatăl lunatecului: ”Doamne, ajută necredinței mele!” ”Doamne, nu sunt vrednic să mă ajuți, n-am credință, dar ajută-mă să am credința asta.” E altceva. E chipul smereniei și al credinței. Când îți cere cineva cu smerenie, îi dai din toată inima. Când vine unul și îți zice: ”Dă-mi!”, ceva se blochează, zice omul: ”Nu-ți dau. Ce, sunt obligat să-și dau ție?” Întâi și-ntâi să fim obișnuiți să le dăm la alții și după aceea să cerem să ne dea și alții nouă. Cu atât mai mult! Dacă dăm la alții, înseamnă că iubim pe aproapele și înseamnă că iubim și pe Dumnezeu. Deci ne iubește și El pe noi. Și-atuncea ascultă rugăciunea. Da` când vii la Biserică sau te rogi cu părul făcut, ondulat, vopsit, cu sprâncenele smulse, de parcă ești altceva, urangutan sau altceva, pudrat pe față sau cu unghii făcute, cu unghii vopsite… cum îndrăznești să mai ceri de la Dumnezeu ceva, când te-ai lepădat și de Chipul Lui, dat ție de Dumnezeu pentru binele tău personal?
 Că nu vrei să porți Chipul Lui Hristos. 
Nu-ți face ție cinste și bucurie să te asemeni cu Dumenzeu?

 Trebuie să faci voia Lui, dar faci voia dracilor! Am găsit într-un ziar, acum vreo două zile, o femeie toată vopsită, scria: ”Vă rugăm să nu ne cereți să ne facem ca dracii”. Înțelegeți? Noi suntem creștini, credem în Dumnezeu, nu în draci. Dracul e pedepsit de Dumnezeu și el. Dumnezeu este stăpân. Și în Ceruri, și pe pământ, și în ape, și subt ape, și în iad și pretutindeni. Dumnezeu le-a creat pe toate, El este stăpân. Cui să slujim noi dacă nu slujim Lui Dumnezeu? Nici nu merită să trăim. Nu merită să respirăm aerul acesta dat de Dumnezeu pentru viața și hrana noastră. Dacă nu postim și nu ne rugăm, pentru ce mai trăim pe pământ? 

Numai ca să facem păcate?

 Să bârfim, să clevetim? Să defăimăm pe Dumnezeu? Să stăm cu țigările în gură, pufăind, și să ne facem plămânii numai nicotină? Într-o putoare de nu te poți apropia de un fumător… Iată ce păcate grele face omul și are pretenții…

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA