marți, 20 martie 2018

Drumul Crucii – cele 14 opriri

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!
Israel, Țara Sfântă și leagăn al civilizației, este o țară cufundată în istorie și bogată în viața culturală. Ierusalim,considerat centrul lumii un oras fantastic a carui istorie ne trimite cu 3000 de ani in urma .

Vom prezenta in cele ce urmeaza Drumul Crucii, pe care Mântuitorul Iisus l-a parcurs spre Golgota, a fost numită oficial „Via Dolorosa” („Calea Durerii”)

De-a lungul secolelor, acest parcurs a fost schimbat de mai multe ori. Astăzi, pelerinii care păşesc pe Via Dolorosa parcurg un drum relativ identic cu cel stabilit în perioada bizantină timpurie

După tradiţia Bisericii din Ierusalim, Via Dolorosa este împărţită în 14 popasuri, fiecare dintre ele marcând un eveniment deosebit. Primele nouă opriri au loc în diferite puncte ale oraşului vechi, iar ultimele cinci în interiorul Bisericii Sfântului Mormânt. Drumul Crucii începe din faţa Porţii Leilor (Poarta Sfântului Arhidiacon Ştefan), din cartierul musulman, şi se termină la Biserica Sfântului Mormânt.

Odata intrati in cetate pe Poarta Sfântului Arhidiacon Ştefan veti merge pe stradutele inguste intesate de comercianti care incearca sa va imbie sa cumparati tot felul suveniruri, dulciuri, mirodenii, haine si obiecte religioase.

Iată cele 14 popasuri:
Popasul 1: Curtea casei lui Pilat din Pont, unde Iisus a fost judecat şi condamnat;

Popasul 2: Pretoriul, unde a fost pusă Crucea pe umerii Domnului şi a pornit spre Golgota;

Popasul 3: Prima cădere a Mântuitorului sub povara Crucii;

Popasul 4: Întâlnirea Domnului cu Maica Sa;

Popasul 5: Simon Cirineanul ridică Crucea Domnului;

Popasul 6: Întâlnirea Domnului cu Veronica;

Popasul 7: A doua cădere a Mântuitorului la pământ;

Popasul 8: Întâlnirea Domnului cu femeile care se tânguiau după El;

Popasul 9: A treia cădere a Mântuitorului la pământ;

Urmatoarele 5 popasuri sunt in Biserica Sfantului Mormant

Popasul 10: Golgota – Dezbrăcarea Domnului de haine;

Popasul 11: Baterea în cuie a Mântuitorului pe Cruce;

Popasul 12: Răstignirea. Moartea Domnului pe Cruce;

Popasul 13: Coborârea de pe Cruce – Piatra Ungerii pe care a fost uns trupul Mantuitorului dupa ce a fost dat jos de pe cruce;

Popasul 14: Punerea Domnului în Mormânt şi Învierea.

Biserica Invierii Domnului este locul cel mai venerat de catre lumea crestina. Aici s-au petrecut cele mai mari minuni ale crestinatatii si ele continua si astazi sa impresioneze bucurand nespus sufletele multor credinciosi care vin la Mormantul Domnului si se intorc la casele lor cu credinta.

Mai multe cititi aici :

luni, 19 martie 2018

Sfinţii Cuvioşi Mucenici din Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit



Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

                                    Pomeniti la 20 martie:


Îndulcirea celor pământeşti şi stricăcioase cu adevărat urând, preafericiţilor şi luând asupra voastră viaţa cea sihăstrească, aţi lepădat cele preafrumoase ale lumii şi hrana cea vremel­nică, pentru care v-aţi învred­nicit Împărăţiei celei Cereşti, veselindu-vă împreună cu cete­le mucenicilor şi ale pustnicilor. Pentru aceasta, cinstind pome­nirea voastră, cu osârdie stri­găm către voi: izbăviţi-ne pe noi din nevoi, părinţilor.

DUMNEZEU M-A INVREDNICIT SĂ AJUNG ANUL TRECUT LA ACEASTĂ SFÂNTĂ MÂNĂSTIRE , ESTE O MÂNĂSTIRE UNDE FEMEIILE NU AU VOIE SĂ INTRE, DOAR BĂRBATII...
















Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA