sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Rugăciune

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur


Şi-n seara asta, Doamne-ţi bat la uşă,
Cu inima tot frântă ca şi ieri.
M-am adunat şi astăzi din cenuşă,
Ca să fiu martor altei Învieri.

Iar am ucis, iar Te-am văzut pe pâine!
Ia-mi bolovanul ăsta, tare-i greu!
Şi mai îngăduie-mă până mâine,
Că nu mai sunt stăpân pe mine, eu!

Să nu mă spui la oameni că-Ţi fac rugă
Şi nici că stau cu Tine noaptea-n prag.
Mi-a încăput măgarul ăsta slugă,
Tocmit la carul morţii, pe ciomag.

Şi n-aş mai vrea ca oamenii să ştie
Că înnoptez cu Tine pe furiş.
Ar fi să-njunghi o nouă liturghie
În rostogolul meu pe povârniş.

Le-am spus că nu mai ştiu nimic de Tine,
Că m-ai trăzni-ntr-o clipă dac-ai fi;
Şi-n ochii lor, neputincios, vezi bine,
Te răstignesc în fiecare zi.

Însângerând în ghimpii remuşcării,
Mă înhăitez de mână cu cei răi
Şi stau de frică-n praştia vânzării,
Bolovăniş pentru trimişii tăi.

De groază-mi creşte-o gheară nevăzută
Şi râcâiesc icoane pe obraz,
Să fie-n cale toată munca slută.
Cum mă mai milui, Doamne, cu răgaz.

Să fi avut o cruce mai uşoară,
Eram şi eu cu ceilalţi la ospăţ
N-aş mai avea azi rană să mă doară,
Nici n-aş fi stat la Nichipercea-n hăţ.

Aş vrea să-ţi spun o vorbă la ureche:
„Am smuls o pană de heruv cândva
Şi-o am aici, într-o cămară veche,
Ţi-aş da-o Ţie, dacă m-ai ierta!?”

N-am altceva, primeşte-mă de milă,
Că tare mai sunt singur şi sărac,
Aprinde-mi iar în suflet o feştilă,
Să mă ridic din zgura-n care zac.

Şi cată de-mi trimite mai degrabă
Un oaspe megieş cu cerul Tău,
Să-mi târnosească calea pe tarabă
Peceţile părerilor de rău.

Poate că mâine-am să-ţi străpung iar coasta
Şi-am să-ţi mai bat în palmă încă-un cui,
Dar Te-oi căta din nou ca-n seara asta:
„Auzi. Nu mă mai spune nimănui!”

de Măgirescu Eugeniu 

vineri, 25 noiembrie 2016

CE ESTE ORTODOXIA?


Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur



Să-L primești pe Hristos din mână de om, într-o fărâmitură de pâine. Să-L primești pe Duhul Sfânt într-o picătură de Mir. Să-L primești pe Tatăl Ceresc, primindu-L pe Fiul. Să te speli de păcate într-o mare de lacrimi. Să te întâlnești cu Domnul tău, stând în genunchi, într-o cameră. Să pui barba în piept și suspinând să-L auzi: "Da, te-am iertat, tot al Meu ai rămas".. Să-ți înfometezi trupul până când Îți va șopti Tatăl tău Care este în ceruri: "Da, ți-am primit postul, ești iarăși fiul Meu".. Să pierzi carne și să câștigi Duh. Să primești palme și să oferi în schimb trandafiri. Să fii privit cu furie și să zâmbești cu bunătate. Să Îl miluiești pe Hristos Care cerșește la colțul străzii. Să duci o sacoșă de hăinuțe de la copiii tăi ce au crescut, lui Hristos Care are casa plină de copii.. Să Îi duci din când în când câte o banană și un iaurt lui Hristos, Care zace trist pe un pat de spital..
Să te rogi lui Hristos: "Doamne, iartă-i pe Hristoșii vecini cu mine! Iartă-i pe Hristoșii colegi de muncă! Iartă-i pe Hristoșii pe care-i întâlnesc în fiecare zi la metrou!".. Să Îl recunoști pe Hristosul tău în oamenii din jurul tău. Să zâmbești cu pace atunci când alții se îngrozesc. Să îi liniștești, atunci când ei tremură de frică, speriați de crize economice, de calamități naturale, de revoluții, de răsturnări de guverne, de președinți americani sau ruși.. Să le spui cu blândețe: "Hristos este în mijlocul nostru. Este și va fi. Nu vă speriați, puilor"! Să plângi de dorul Tatălui Tău ceresc, când alții sar în sus de bucuria câștigării Cupei de către echipa favorită.. Să suspini după Domnul tău cel blând, când alții râd fericiți la comediile americane.. Să Îl miroși pe Hristos în tămâia din cădelnița preotului.. Să simți mireasma Duhului Sfânt în fumul lumânării pe care o înfingi la "vii" sau la "morți". Să îți faci semnul Crucii la fiecare pomenire a Sfintei Treimi. Să deschizi ochii cu semnul Crucii, să deschizi ușa cu semnul Crucii, să deschizi cartea cu semnul Crucii, să iei bucătura în gură cu semnul Crucii.. Să vezi în fiecare fericire a ta geamătul lui Hristos, Care a murit pe Cruce, ca tu să fii fericit.. Să deschizi ușa casei tale preotului, știind că intră Hristos. Să primești binecuvântarea preotului pe creștet, știind că te miluiește Hristos. Să-L vezi pe Domnul tău în preoții Bisericii. Să Îi simți atingerea în momentele de slăbiciune trupească. Să îi auzi șoapta în întristarea sufletească..
Ce este Ortodoxia? Hristos! Cum se trăiește Ortodoxia? Trăind fiecare clipă pentru Cel care a murit pentru tine. Oferindu-I dragostea ta puțină în schimbul dragostei Sale infinite.. Devenind Hristos!
Dacă am înțeles aceste lucruri, avem șanse mari să ajungem ortodocși buni. Cum spunea Domnul meu și al vostru: "DE ȘTIȚI ACESTEA, FERICIȚI VEȚI FI DACĂ LE VEȚI FACE"!

Preotul Sorin Croitoru, dintr-un colț al Italiei creștine..

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA