Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Știe cineva care este Taina Crucii Domnului? Cum a devenit cea mai înfricoșătoare unealtă de tortură și de moarte arma noastră, a creștinilor? Știe cineva cum a devenit crucea de care fugeau cu groază oamenii altar dumnezeiesc care atrage cu încântare Îngerii? Știe cineva cum a devenit Crucea pom al Raiului la rădăcina căruia care izvorăște apa vieții? Ei bine, dragii mei, este o poveste lungă. O poveste care începe cu tristețe și se termină cu bucurie. O poveste care începe cu minciună și se termină cu adevăr.. O poveste care începe cu un om amăgit de diavol și se termină cu diavolul amăgit de un Om. O poveste care începe cu neascultare aducătoare de blestem și se termină cu ascultare aducătoare de binecuvântare.. O poveste care începe pe când omul era un mic dumnezeu, și se termină când Dumnezeu a devenit un mare Om. O poveste care începe cu o femeie care din mândrie leapădă porunca lui Dumnezeu, și se termină cu o Femeie care din smerenie face ascultare de Dumnezeu. O poveste care începe cu pământul care naște o femeie, și se termină cu o Femeie care Îl naște pe Ziditorul Pământului. Ei, dragii mei, câte minunății ascunde lemnul Crucii!.. Este Lemnul mântuirii noastre. Este Lemnul purtat pe umăr de Dumnezeu. Este Lemnul care Îl apasă spre pământ pe Dumnezeu și care îi împinge pe oameni spre cer. Este Lemnul care s-a făcut greu pentru Hristos, ca să ne facă pe noi ușori pentru Dumnezeu. Este Lemnul stropit cu Sânge de Dumnezeu și cu lacrimi de om. Este lemnul înroșit cu sânge de Fiu și spălat cu lacrimi de Maică. Este Lemnul care a cutremurat pământul. Este Lemnul care a deschis cerul! Nu sunt vrednic să vorbesc despre Crucea Ta , Hristoase.
Crucea Ta trebuie sărutată în tăcere. Crucea Ta trebuie udată cu lacrimi de recunoștință!
Când văd Crucea simt durere, văd sânge, aud ciocane, văd lacrimi, aud gemete.
Când văd Crucea, văd ascultarea lui Dumnezeu care vindecă neascultarea oamenilor.
Când văd Crucea, văd durerea lui Dumnezeu care curăță plăcerile noastre.
Când văd Crucea, Îl văd pe Dumnezeu biruitor și pe diavol rușinat. Văd pe oameni plini de curaj și pe diavoli plini de frică!
Prin tine, Sfântă Cruce, am devenit noi frați ai Fiului, fii ai Tatălui și biserici ale Duhului.
Iartă-mă, Doamne că am îndrăznit să vorbesc despre Taina Crucii Tale! Tu ne-ai poruncit să ne amintim de Patimile Tale, să avem pururea amintirea Jertfei Tale înaintea ochilor noștri. "Moartea Ta vom vesti, Învierea Ta vom mărturisi"!
Diavol-om-mândrie-neascultare-păcat-blestem-durere-iad
Dumnezeu-Om-smerenie-ascultare-Cruce-durere-Moarte-Înviere-binecuvântare-Rai
Slavă Crucii Tale Doamne, acum și pururea și în vecii vecilor, amin! Preot Sorin Croitoru, Mantova Italia