Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
In Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Sfintei Cruci Mantuitorul Iisus Hristos face referinta la cruce zicand: 'De voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie' (Mc. 8, 34). Apoi, explica spunand: 'cine voieste sa-si salveze sufletul sau il va pierde, iar cel ce il pierde pentru Mine si pentru Evanghelie, spune Mantuitorul Iisus Hristos, acela il va mantui' (Mc. 8, 35). Iar apoi intreaba: 'Ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si va pierde sufletul sau? Sau ce ar putea sa dea omul in schimb pentru sufletul sau?' (Mc.8, 36-37).Evanghelia acestei duminici contine o multime de invataturi care se refera la scopul vietii noastre pe pamant. Mantuitorul Hristos ne invata ca grija cea dintai pe care trebuie sa o aiba omul in viata pamanteasca este mantuirea sufletului, care este mai de pret decat orice bun trecator din lumea aceasta. In acest inteles, Evanghelia ne arata taina mantuirii ca fiind asumare a crucii din viata personala, lepadare de sine si urmare a lui Hristos.
,,Nedrepţii se vor nedreptăţi veşnic, dar cei care primesc fără să cârtească şi cu bucurie, nedreptatea, se vor veseli veşnic.... La fel este şi cu cel care ne face o nedreptate. Trebuie să îl iubim şi să îi fim recunoscători pentru că el ne face mai bogaţi pentru veşnicie". (Cuviosul Paisie Aghioritul
Drumul Crucii
Faceți căutări pe acest blog
Se afișează postările cu eticheta Duminica după Inăltarea Sfintei Cruci. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Duminica după Inăltarea Sfintei Cruci. Afișați toate postările
duminică, 17 septembrie 2017
Duminica după Inăltarea Sfintei Cruci
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Arhivă blog
-
►
2012
(135)
- ► septembrie (9)
-
►
2014
(212)
- ► septembrie (21)
-
►
2017
(172)
- ► septembrie (16)
-
►
2018
(178)
- ► septembrie (15)
-
►
2020
(323)
- ► septembrie (9)
-
►
2021
(234)
- ► septembrie (9)
-
►
2022
(277)
- ► septembrie (32)
-
►
2023
(253)
- ► septembrie (22)
Lista mea de bloguri
"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Postări populare
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat ...
-
FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE .... ...
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
Pentru aceasta trebuie sa fii pregatit, adica spovedit de pacate. In timpul celor 9 zile, daca esti femeie nu trebuie sa ai ciclu. Daca i...
-
Urmează lincul... Biserica Sfintilor Petru si Pavel - Mihail si Gavril: A trecut la Domnul preotul Mihai Pop : Zile triste pentru credin...
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
La inceput de drum Toti oamenii asteapta de la preot o atitudine foarte apropiata de cea a lui Hr...