Bucuria mea, mania este o izbucnire de iritare violenta, dar trecatoare, impotriva cuiva sau ceva. Mania este un semn de nedesavarsire, fiindca, crestinul ortodox smerit nu se manie. Crestinul ortodox trebuie sa fie un om al pacii, sa rezolve totul cu blanda, fiindca, Duhul Sfant fuge din credinciosii maniosi si atunci, maniosul nu poate deosebi lucrurile rele de cele bune.
Sfantul Parinte Nil Sinaitul spune in chip minunat: “O mare linistita este o priveliste placuta, dar o stare pasnica a sufletului este si mai placuta”. Exista si o manie aducatoare de mantuire, anume, atunci cand ne maniem pe starea noastra pacatoasa. Daca nu ne maniem impotriva pacatului, nu-l vom ura atat cat trebuie.
Sfantul Parinte Efrem Sirul ne indeamna asa: “Cel ce se manie isi omoara sufletul, de aceea este mai bine sa tai mania printr-un zambet, decat sa te infurii ca o fiara neimblanzita".
Sfantul Parinte, Grigorie cel Mare spune asa: “Pacatul maniei alunga blandetea din suflet si este un primejdios sfatuitor pentru oricine, fiindca, tot ce se intreprinde la manie nu este chibzuit. Impunsa de boldul maniei, inima se zbate, trupul tremura, limba se balbaie, obrajii se aprind, ochii scapara, omul devine de nerecunoscut, chiar pentru cei care il cunosc. Nicaieri nu gaseste diavolul un loc mai propriu si mai potrivit pentru el ca in manie si dusmanie. Asadar, sa nu uitam cuvintele Domnului Iisus Hristos: “Invatati-va de la Mine, ca sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11:29).
Amin si Aliluia!
Preot Ioan 
.
.
