duminică, 27 mai 2018

Rugăciune către Preasfânta Treime!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Preasfântă Treime, Stăpânire de o fiinţă, pricinuitoare a tot binele; ce vom răsplăti Ţie pentru toate câte ne-ai dat nouă, păcătoşilor şi nevrednicilor, pe care mai înainte de a ne naşte noi în lume le-ai rânduit, şi pentru toate cele ce ne dai fiecăruia din noi în toate zilele şi pentru cele ce ai gătit nouă tuturor în veacul cel viitor?
Deci se cuvenea pentru atâtea binefaceri şi îndurări, să mulţumim Ţie nu numai cu cuvintele, ci mai ales cu faptele, păzind şi împlinind poruncile Tale; iar noi cu patimile noastre şi cu obiceiurile cele rele în nenumărate păcate şi fărădelegi ne-am aruncat.
Pentru aceasta, ca cei ce suntem întinaţi, nu numai că nu îndrăznim a ne arata înaintea preasfintei feţei Tale celei întreit strălucitoare, ci nici preasfânt numele Tău a-l chema, de nu ai fi binevoit Însuţi Tu spre a noastră mângâiere a ne vesti nouă; că pe cei drepţi şi curaţi iubeşti, iar pe păcătoşii care se pocăiesc îi mântuieşti şi cu milostivire îi primeşti.
Deci, caută, o Dumnezeiască Treime, din înalţarea sfintei slavei Tale asupra noastră, mult păcătoşilor; şi bunăvoinţa noastră în loc de fapte bune o primeşte, şi ne dă nouă duhul pocăinţei celei adevărate; ca, urând tot păcatul, întru cuvioşie şi dreptate până la sfârşitul vieţii noastre să petrecem, făcând voia Ta cea sfântă şi slăvind cu cuget curat şi cu fapte bune preadulcele şi preaîncuviinţăt numele Tău. Amin.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA