Se spune că într-o zi îngerii de la botez, păzitori
ai oamenilor, s-au prezentat înaintea lui Dumnezeu şi s-au plâns că
nu ştiu ce să mai facă, fiindcă oamenii s-au făcut deosebit de
nepăsători şi răi; au timp pentru toate relele, numai pentru
rugăciune nu.
Domnul Dumnezeu i-a întrebat:
- Voi ce părere aveţi, ce ar trebui să fac pentru ei?
Îngerii au spus:
- Doamne, măreşte-le ziua cu o oră şi noi le vom
spune că este darul tău numai pentru ca ei să se roage.
Bine, a zis Domnul.
Şi ziua s-a făcut de 25 de ore. Dar oamenii tot nu
s-au rugat. Atunci îngerii s-au prezentat din nou în faţa
Stăpânului, supăraţi pentru nepăsarea oamenilor:
- Doamne, oamenii tot nu se roagă.
Domnul i-a întrebat iarăşi:
- Ce credeţi că ar trebui să le mai fac?
- Doamne, fă-le ziua numai de 20 de ore! Îşi vor da
seama cât de scurtă este viaţa şi cât de repede vine judecata ta şi
aşa se vor ruga.
Domnul a aprobat cererea şi viaţa a devenit mai
scurtă. Dar nici acum oamenii nu îşi făceau timp să se roage.
Îngerii au mers din nou în faţa Creatorului şi s-au plâns că oamenii
sunt tot răi.
- Ce-i de făcut? i-a întrebat Domnul.
Îngerii n-au mai avut nimic de adăugat şi Dumnezeu
le-a spus:
- Rugăciunea nu este o problemă de timp, ci de
iubire. Cine mă iubeşte găseşte timp suficient în cele 24 de ore ca
să se roage.
Şi a lăsat timpul ca mai înainte. Rugăciunea este cea mai grea faptă bună. Cred că v-aţi dat seama. Creştinii practicanţi fac multe fapte bune: ajută pe aproapele, citesc cărţi sfinte, se ostenesc în vreun fel sau altul, dar când e vorba de rugăciune... De ce oare? Pentru că rugăciune înseamnă să stai de vorbă cu Dumnezeu, iar vrăjmaşului nu-i convine. Pentru aceasta sunt piedici de tot felul, şi înainte de rugăciune, şi în timpul rugăciunii.
"Rugaţi-vă neîncetat!" (Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel,5,17)
