marți, 28 mai 2024

VIATA in PĂCATE ...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"


   🙏🏽 Bucuria mea, așa ne grăiește Sfântul Apostol Pavel: "Socotești tu oare, omule, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?" (Romani 2:3). 

Orice PĂCAT, constituie O CEDARE. Orice PATIMĂ, înseamnă O TRĂDARE. Orice RĂUTATE, dovedește O ÎNFRÂNGERE”. 

În Patericul Egiptean, găsim și acest minunat cuvânt de învațătură: "A întrebat odată ucenicul, pe Avva Aminna (avva, înseamnă părinte): "Avva, da-mi un sfat pentru mântuirea sufletului meu". Atunci, Avva Aminna, i-a răspus: "Precum melcul, după ce a trecut pe o frunză, lasă o urmă strălucitoare în urma lui, așa este și cu creștinul ortodox: FAPTELE BUNE și SFINȚENIA VIEȚII LUI, trebuie să rămână după el". Și nu uita: Nu poți schimba TRECUTUL, dar poți schimba VIITORUL, postind, spovedindu-te, împărtășindu-te cât mai des, smerindu-te, iertând, binecuvântând, dăruind!

              Iată, ce spune Sfântul Părinte, Siluan Athonitul: "VIAȚA-N PĂCATE ESTE MOARTEA SUFLETULUI, dar, iubirea lui Dumnezeu, este Raiul desfătărilor, în care trăia înainte de cădere, protopărintele nostru Adam. "Adam, părintele nostru spune-ne, cum iubea sufletul tău pe Dumnezeu în Rai?" "Dragii mei, a cunoaște acest lucru, este cu neputință și abia sufletul care a gustat iubirea lui Dumnezeu, îl poate înțelege întru câtva. Dar, Maica Domnului, cum îl iubea pe Domnul Dumnezeul și Fiul ei, Iisus Hristos?

 Nimeni dintre oameni, nu poate ști aceasta, decât numai Ea însăși știe aceasta. Duhul Lui Dumnezeu, ne învață iubirea. Și, în Maica Domnului, a fost și este, același Duh al Lui Dumnezeu, care, este iubire și de aceea, cine cunoaște pe Duhul Sfânt, poate înțelege în parte și iubirea Ei". Iubi-Te-voi Doamne, eu biet rătăcit, Ce drumul spre Tine cu greu l-am găsit, Sunt oaie pierdută, într-o lume nebună, Iartă-mă Doamne, primeste-mă-n turmă! Iisuse, mult îndurate, Dă-mi iertare de păcate, Ispășirea pe pământ, Până nu plec în mormânt! SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE! ,,


                                                                                             Amin și Aliluia!
                                                                                                 Preot Ioan 🛎.

luni, 27 mai 2024

10 moduri prin care să-ți îmbunătățești fiecare zi

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


1. Primul gând, după ce te trezești din somn, să fie la Hristos. Sfântul Porfirie spunea: "Nu vă ocupați mintea cu întunericul, deschide fereastra ca să intre lumina."

2. Rugăciunea. Te poți ruga și atunci când faci lucruri simple în fiecare zi. De pildă, un monah spunea rugăciunea lui Iisus când cobora scările de la metrou, care îi aminteau de coborârea la iad. Gândește-te de câte ori ai putea rosti rugăciunea la fiecare treaptă.

3. Să nu vezi fiecare zi ca pe o rutină. Pentru creștini, fiecare zi e o surpriză. Până seara Dumnezeu va face ceva și îți va transmite un mesaj. Viața să nu curgă monoton și banal...

4. Să ne apropiem de oameni cu mai multă iubire.

5. În fiecare zi să îți faci puțin timp pentru liniştire, chiar și 10 minute. Să nu privești viața din perspectiva ritmurilor amețitoare. Și atunci, vei auzi glasul lumii lăuntrice, pentru că atunci când e furtună nu poți privi limpede adâncul mării.

6. Neliniștea pleacă prin amintirea morții. Dacă te gândești la sfârșitul tău, te debarasezi de lucrurile neimportante. Acest gând ne aduce cu picioarele pe pământ și ne face să fim realiști. Atunci te smerești, iar stresul pleacă.

7. Să ne gândim că nu suntem singuri. Îi avem pe Sfinți. Putem să ne rugăm lor și să le cerem să mijlocească pentru noi.

8. Să facem la sfârșitul fiecărei zile o mică cercetare de sine. Așa cum Sfântul Dorothei făcea, scriind pe cine a rănit, pe cine a supărat, iar astfel încerca să se schimbe, să se îndrepte. 

9. Să privim fiecare zi ca pe un dar al lui Dumnezeu mulțumind cu recunoștință și pentru lucrurile mărunte.

10. În fiecare zi să ne gândim ca Cineva, în urmă cu 2000 de ani, S-a răstignit pentru noi. Iar acest lucru te va face să simți că Dumnezeu te iubește foarte mult. Dacă sufletul tău se va liniști și se va smeri, chiar și în ultimul ceas, Hristos ți Se va revela și te va ajuta
Mitropolitul Antonie de Suroj

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA