Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".
citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

,,Nedrepţii se vor nedreptăţi veşnic, dar cei care primesc fără să cârtească şi cu bucurie, nedreptatea, se vor veseli veşnic.... La fel este şi cu cel care ne face o nedreptate. Trebuie să îl iubim şi să îi fim recunoscători pentru că el ne face mai bogaţi pentru veşnicie". (Cuviosul Paisie Aghioritul
Sfaturi Ortodoxe
Faceți căutări pe acest blog
luni, 20 iunie 2016
Rugăciune către Sfânta Treime
Labels:
Sfanta Treime

duminică, 19 iunie 2016
Coborarea Duhului Sfant, Cincizecimea-
Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
Limbile de foc „peste fiecare dintre apostoli” au restabilit unitatea neamului omenesc
Limbile de foc „peste fiecare dintre apostoli” au restabilit unitatea neamului omenesc, care a fost amestecată la zidirea Turnului Babel, și astfel a fost înnoită în Duhul Sfânt - o unime de cuget, o armonie, o nouă realitate eshatologică. Atunci „s-a născut Biserica, noul Israel al lui Dumnezeu, neam ales, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu”, adică popor afierosit lui Dumnezeu.
Cuvântătorii de Dumnezeu profeți au prevestit, chiar cu primejdia vieții lor, întoarcerea neamurilor la adevăratul Dumnezeu, neamuri care vor constitui „un popor nou” în Ierusalimul cel înnoit, Cetatea lui Dumnezeu. „Fi-va în zilele cele de pe urmă că muntele Domnului va fi la vedere și casa lui Dumnezeu pe înălțimile munților și se va înălța mai presus de coline și vor veni la el toate neamurile”. Atunci se vor aduna toate popoarele în jurul împăratului Dumnezeu. Sionul va fi numit „mamă” și vor cânta într-un glas cântare nouă Mântuitorului Dumnezeu.
Strigătele profetice și așteptarea venirii lui Mesia vor reînnoi epoca mesianică în Ierusalimul cel nou.
Așteptarea aceasta este legată de viziunea restaurării neamului, în special, după robia babiloniană. Aveau nădejdea că epoca mesianică va fi mai degrabă o restaurare social-politică a nenorocitului Israel, sau o oarecare schimbare a lumii la un alt nivel de existență, mai duhovnicesc. Evreii și creștinii continuă și acum să aibă o înțelegere intramundană despre Mesia, așteptându-L pe El ca pe izbăvitorul tuturor problemelor acestei lumi. Această confuzie a așteptărilor și nădejdilor ebraice a avut drept rezultat și moartea pe cruce a Domnului.
Mesia însă, El Însuși Împărat, Noul David, Același, împărăția cea așteptată, a venit și a întemeiat împărăția Lui, Biserica, înnoită prin venirea Duhului Sfânt, în ziua Cincizecimii. Limbile de foc „peste fiecare dintre apostoli” au restabilit unitatea neamului omenesc, care a fost amestecată la zidirea Turnului Babel, și astfel a fost înnoită în Duhul Sfânt - o unime de cuget, o armonie, o nouă realitate eshatologică. Atunci „s-a născut Biserica, noul Israel al lui Dumnezeu, neam ales, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu”, adică popor afierosit lui Dumnezeu.
Însă evenimentul Cincizecimii nu este delimitat temporal, ci este o experiență eshatologică a credinciosului care trăiește zilnic în Biserică viața lui Hristos. Vorbind astfel despre Biserică ne referim ca la un fapt eshatologic, ca la o Cincizecime permanentă.
(Arhimandrit Emilianos Simonopteritul, Despre viață. Cuvânt despre nădejde, Indiktos, Athena, 2005)

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Translate
Arhivă blog
-
►
2012
(135)
- ► septembrie (9)
-
►
2014
(212)
- ► septembrie (21)
-
►
2017
(172)
- ► septembrie (16)
-
►
2018
(178)
- ► septembrie (15)
-
►
2020
(323)
- ► septembrie (9)
-
►
2021
(234)
- ► septembrie (9)
-
►
2022
(277)
- ► septembrie (32)
-
►
2023
(253)
- ► septembrie (22)
-
►
2024
(185)
- ► septembrie (14)
Lista mea de bloguri
"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Postări populare
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca S...
-
de Preot Sorin Croitoru Unii cred că n-au păcate, Fiindcă nu au omorât, Dar păcat e și privirea, Pofta, gândul cel urât.. Dacă vrei s...
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat ...
-
Se-ntâmplă multe pe pământ Şi speriat e omul, Dar nu ascultă din Cuvânt: E semn că vine Domnul! Cutremure se înmulţesc Pământu-i o ru...
-
A întrebat cineva pe Avva Antonie: „Ce sa fac ca sa plac lui Dumnezeu”? Si i-a raspuns batrânul: “Oriunde vei merge sa ai totdeauna...