luni, 29 iulie 2024

.PENTRU CE SE DĂ STĂPÂNUL?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"

                   


de Preot Sorin Croitoru

Pentru ce Se dă Stăpânul
Să-L consume omenirea?
Pentru ca mâncându-I Trupul,
Să li se sfințească firea

Și sorbind din SfântuI Sânge
Să se spele de păcate
Ca să poată să ridice
Către Tatăl mâini curate.

Pentru ce S-a dat Stăpânul
Să-L mănânce toți creștinii?
Pentru ca intrând, să ardă
Bălăriile și spinii,

Toate poftele viclene
Toate patimile rele,
Toate gândurile negre
Cu-al Său Sânge să le spele.

Pentru ce Se dă Stăpânul
La Altare din Potire?
Ca să îndumnezeiască
Pământeasca noastră fire,

Ca fiind părtași cu Dânsul,
Să gustăm și înfierea,
Ca nu slugi, ci fii și fiice
Să ne prindă Învierea!

Pentru ce Se dă Stăpânul
Într-o mică picătură?
Pentru ca, fiind Iubire,
Să ne vindece de ură,

Să nu fie doar în ceruri
Dragoste și armonie,
Ci și-acum, în viața asta,
Dragoste-între noi să fie.

Pentru ce sub chipul pâinii
Domnul ni Se dă spre hrană?
Nu e El al doilea Șarpe,
Nu e El a doua Mannă?

El pe cele învechite
Nu le înnoiește, oare?
Nu e El Păstorul Care
Le hrănește pe mioare?

Nu e El Samarineanul
Care vindecă rănitul?
Nu e Alfa și Omega,
Începutul și sfârșitul?..

Domnul nostru din Potire
Ni Se dă ca Hrană Vie.
Să nu pierdem, dragi prieteni,
Nici o Sfântă Liturghie,

Să luăm Merindea Sfântă
Pentru-a noastră mântuire
Și primind în noi Iubirea,
Să ne umplem de iubire.
amin

Despre iubirea vrajmasilor

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


“Iată stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide, voi intra la el, şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20)
Evanghelia: Luca 6, 31-36*


Zis-a Domnul: “Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea faceţi-le şi voi lor. Şi dacă-i iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii-i iubesc pe cei care-i iubesc pe ei. Şi dacă le faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii tot aşa fac. Şi dacă daţi cu'mprumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire aveţi?


Că şi păcătoşii le dau cu'mprumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu'mprumut nimic nădăjduind şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui-Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, aşa cum şi Tatăl vostru este milostiv.”


“Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi face să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”. (Matei 5, 44-45)


Sufletul nu poate avea pace dacă nu se va ruga pentru vrăjmaşi. Sufletul învăţat să se roage de harul lui Dumnezeu iubeşte şi-i este milă de fiece făptură şi mai cu seamă de om, pentru care Domnul a pătimit pe cruce şi a suferit cu sufletul pentru noi toţi.


Domnul m-a învăţat să iubesc pe vrăjmaşi. Fără harul lui Dumnezeu nu putem iubi pe vrăjmaşi, dar Duhul Sfânt ne învaţă iubirea, şi atunci ne va fi milă chiar şi de demoni, pentru că s-au dezlipit de bine şi au pierdut smerenia şi iubirea de Dumnezeu.


Vă rog, fraţilor, faceţi o încercare. Dacă cineva vă ocărăşte sau vă dispreţuieşte sau smulge ce e al vostru, sau prigoneşte Biserica, rugaţi pe Domnul zicând: “Doamne, noi toţi suntem făpturile Tale. Ai milă de robii Tăi şi întoarce-i spre pocăinţă!”


Şi atunci vei purta în chip simţit harul în sufletul tău. La început sileşte inima ta să iubească pe vrăjmaşi, şi Domnul, văzând dorinţa ta cea bună, te va ajuta în toate, şi experienţa însăşi te va povăţui.
Dar cine gândeşte rău de vrăjmaşi, acela n-are în el iubirea lui Dumnezeu şi nu-L cunoaşte pe Dumnezeu.


Dacă te vei ruga pentru vrăjmaşi, va veni la tine pacea; iar când vei iubi pe vrăjmaşi, să ştii că un mare har al lui Dumnezeu viază întru tine; nu zic că este deja un har desăvârşit, dar e de ajuns pentru mântuire. Dacă însă îi ocărăşti pe vrăjmaşii tăi, aceasta înseamnă că un duh rău viază întru tine şi aduce gânduri rele în inima ta; pentru că aşa cum a spus Domnul, “din inima omului ies gândurile bune şi gândurile rele” (Mt 15,19).


Omul bun gândeşte: “Tot cel ce rătăceşte de la adevăr piere” şi, de aceea, îi este milă de el. Dar cine n-a învăţat de la Duhul Sfânt să iubească, acela nu se va ruga pentru vrăjmaşi.
Cine a învăţat de la Duhul Sfânt să iubească, acela se întristează toată viaţa pentru oamenii care nu se mântuiesc şi varsă multe lacrimi pentru popor şi harul lui Dumnezeu îi dă puterea de a iubi pe vrăjmaşi.


Dacă nu-i iubeşti, măcar nu-i ponegri şi nu-i înjura; şi acesta va fi un lucru bun. Dar dacă cineva îi blestemă şi-i înjură, e limpede că un duh rău viază în el şi, dacă nu se pocăieşte, va merge după moarte acolo unde sălăşluiesc duhurile cele rele.


Să izbăvească Domnul orice suflet de o asemenea nenorocire!


Înţelegeţi! E atât de simplu. Sunt vrednici de milă oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu sau care se împotrivesc Lui.


Inima mea suferă pentru ei şi lacrimi curg din ochii mei. Pentru noi şi raiul şi chinurile sunt limpezi: le cunoaştem prin Duhul Sfânt.
 Aceasta a spus-o şi Domnul: “Împărăţia lui Dumnezeu e înăuntrul vostru” (Lc 17, 22)! 


Aşa că încă de aici începe viaţa veşnică; şi chinurile veşnice încep şi ele tot încă de aici.

Dacă azi vezi zorii...cerul și lumina
Mulțumește ....neîncetat...
Schimbă-ți viața să poți sterge vina..
Ca Dumnezeu să-ți ierte oricare păcat.

Prețuiește clipa...oamenii și viața..
Fiindcă doar o dată treci pe-aici..
Poartă-ți crucea vieții.. .poartă greutatea..
De-ai căzut..te roagă.. .si-ai să te ridici...

Ai grijă la fapte și la tot ce faci...
Fiindcă vei da seama intr-o bună zi...
Fiindcă timpul trece și făr ' sa-ti dai seama..
Esti la Judecată. ..sus in vesnicii...

Maria Pintican. ..

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA