sâmbătă, 28 octombrie 2023

Vor fi prigoane....

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Vor fi prigoane, aşa a spus părintele Hristofor. Va veni timpul şi nu vor fi nici gaze şi nici apă. Toţi vor fugi către sate, totul va fi închis. L-am întrebat pe părinte, cum se poate întâmpla aşa ceva? Şi mi-a spus, că voi afla. Temeţi-vă, căci nu vor fi nici gaze şi nici apă!

Spunea că va fi foamete. Părintele spunea, că nu avem nevoie de multe lucruri, dar pentru zece zile trebuie să avem apă şi pesmeţi. Să avem rezerve pentru zece zile.

Pentru că uneori se vor petrece astfel de lucruri, încât nici din casă nu vom mai putea să ieșim.
Spunea că foametea va veni pe neașteptate. Vor exista de toate, iar apoi dintr-odată toate vor dispărea şi va fi foamete. Vor putea chiar să ne forţeze pentru anumite lucruri. De aceea părintele spunea, că trebuie să avem rezervă de apă pentru zece zile. Părintele a spus că „nu e timpul politic, ci apocaliptic”.

Părintele Hristofor şi noi toţi înţelegem foarte bine, că globalizarea nu o poţi opri, dar noi putem să nu participăm la aceasta. Putem respinge acest sistem. Mai bine să fim prigoniţi, dar liberi. De aceea, părintele de mult timp binecuvânta achiziţionarea de căsuţe cu terenuri, spunând, că „pământul ne va hrăni în acele vremuri”.

Părintele spunea, că va veni timpul, când va fi foamete, o foamete înfricoşătoare. Oamenii vor muri de foame prin apartamente, trupurile vor sta aruncate, nu va fi apă, nu va fi lumină, nu vor fi gaze, nimic nu va fi, şi trupurile oamenilor vor sta împrăștiate prin apartamente și pe străzi.

Iar cei care vor cumpăra case şi cine are casă, va lucra pământul şi Domnul îi va hrăni.
Părintele spunea să plecăm din oraşele mari, să nu rămânem în oraşe. Părintele spunea să cumpărăm măcar o colibă şi imediat să săpăm o fântână, ca să avem apă, mai spunea să plantăm sălcii.
Părintele spunea că va veni un timp, când va fi căldură foarte mare, totul se va usca, toate râurile, iazurile vor seca, iar ghețarii din nord se vor topi, iar munții se vor muta din loc. Iar apa va seca, nu va mai exista apă.
 
Şi atunci cei care au plantat sălcii, vor găsi mereu sub salcie pământ umed. Spunea părintele că atunci să ne rugăm Domnului, să luăm puţin pământ, să-l facem ghem și să-l însemnăm cu semnul crucii şi să-l mâncăm. Şi aceasta ne va ține loc de pâine şi de apă.

Părintele spunea că va fi o foamete înfricoşătoare. Părintele mai spunea, că timp de 7-9 ani va fi un fel de oscilare, fie va fi arşiţă şi totul se va usca şi nu vom reuşi să strângem recolta, fie va fi ploaie, recolta va fi bună, bogată, Domnul va da roadă, dar nu vom reuşi să strângem recolta, vor începe ploile şi totul va putrezi. Oamenii nu vor putea strânge recolta…

Şi părintele a spus, că va fi o foamete mare, apoi va fi război, dar războiul va fi foarte scurt, foarte scurt, iar după război vor rămâne foarte puţini oameni, foarte puţini. Şi doar după aceasta vom avea un ţar nou. Vom avea un ţar nou. Şi viaţa va fi foarte bună, evlavioasă, dumnezeiască. Dar toate acestea se vor întâmpla după război.

Părintele a spus, că războiul va fi foarte scurt. El ne spunea că totul depinde de felul nostru de a ne ruga. Doar Dumnezeu ştie. Dacă ne vom ruga, ne va mai prelungi pacea, iar dacă nu ne vom ruga, părintele spunea: „Antihrist este chiar în prag”.

Părintele spunea că în timpurile din urmă va fi foamete groaznică şi atunci ne vom hrăni cu acel pământ de sub salcie şi ne vom hrăni cu nuci, cu ierburi şi cu tei. Trebuie să culegem frunze, flori de tei, şi Domnul ne va hrăni.

Părintele a spus, că Domnul a adăugat 27 de ani. Şi au trecut nouă ani de când a murit părintele (1996). Şi iată din spusele sale mai rămâne puţin timp. După spusele părintelui. Din douăzeci şi şapte scădem nouă şi ne mai rămân optsprezece ani (1996 + 27 = 2023).
 
Părintele spunea că în timpul acestor ani vor fi nenorociri cumplite. Trebuie să fie război, trebuie să fie foamete. Iar foametea este ceva înfricoşător. Va fi foamete mare. Stareţii se roagă foarte mult, ca să nu fie război, iar după război deja va fi foamete.

Iar dacă nu va fi război, va fi rău! Totul va pieri! Spunea că războiul va fi scurt, dar totuşi oamenii se vor mântui, mulţi oameni se vor mântui. IAR DACĂ NU VA FI RĂZBOI, NIMENI NU SE VA MÂNTUI.

(N.N. Și Sfântul Ioan Rusul spunea la fel, că trebuie să fie război, altfel nu mai există tămăduire pentru această lume mult prea păcătoasă. Noi să ne rugăm și să stăm aproape de credința Ortodoxă, și veți vedea că Domnul ne va ajuta.)

𝐸𝑥𝑡𝑟𝑎𝑠 𝑑𝑖𝑛 𝑆𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑃𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 2 - 𝑆𝑐ℎ𝑖𝑎𝑟ℎ𝑖𝑚𝑎𝑛𝑑𝑟𝑖𝑡 𝐻𝑟𝑖𝑠𝑡𝑜𝑓𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑛 𝑇𝑢𝑙𝑎


vineri, 27 octombrie 2023

CIUDAT

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

 
● Ciudat, cum 10 lei par așa de mulți dacă îi dai la biserică, dar par așa de puțini dacă mergi la cumpărături.

● Ciudat, ce lung pare să îi slujești lui Dumnezeu o oră, dar ce repede trec 90 de minute la fotbal…

● Ciudat, ce lungi sunt câteva ore în biserică, dar ce scurte sunt orele când vezi un film…

● Ciudat, cum noi de multe ori nu știm ce să ne rugăm, dar la prietena noastră/prietenul nostru întotdeauna avem ce să îi povestim…

● Ce interesant este când se lungește un meci de fotbal, dar cum ne pierdem răbdarea și cât ne tot uităm la ceas când durează programul de biserică mai mult decât de obicei…

● Ciudat, ce greu este să citești un capitol din Biblie, dar ce ușor este să “înghiți” 100 de pagini dintr-un bestseller…

● Ciudat, cum oamenii la un concert ar vrea cu tot dragul să stea pe primul rând, dar la biserică “se inghesuie” pe ultimul rând…

● Ciudat, cum pentru o slujbă în biserică ne trebuie 2, 3 săptămâni ca să anticipăm, dar cum găsim loc pentru alte lucruri și în ultimul moment în calendarul nostru de zi cu zi…

● Ciudat, ce greu este să spui la alții despre vestea cea bună, Evanghelia, dar ce ușor este să dai mai departe ultima bârfă…

● Ciudat, cât de repede se răspândesc bancuri pe internet, dar dacă cineva trimite mesaje despre Dumnezeu,( în care Dumnezeu e proslăvit), se gândește lumea de 2 ori dacă să trimită mai departe…

(Text preluat)

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA