luni, 24 aprilie 2023

SFANTUL APOSTOL TOMA

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


                                                           DUMINICA LUI TOMA ..

   🙏 Bucuria mea, Mantuitorul a intrat prin usile incuiate, acolo unde se adunasera ucenicii Sai si a iesit in acelasi fel. De acolo lipsea Toma prin pronia lui Dumnezeu, fiindca, absenta ucenicului s-a facut pricina de siguranta si crezare. Daca Toma s-ar fi aflat acolo, nu s-ar fi indoit, n-ar fi cautat sa se mire, daca n-ar fi cautat, nu L-ar fi pipait si daca nu L-ar fi pipait, nu l-ar fi numit DOMN si DUMNEZEU! In acest strigat se cuprind, deodata, bucuria fara margini ca-L vede si el pe Invatatorul si parerea de rau ca s-a indoit vreme de o saptamana. Vedem in exclamatia Domnul meu si Dumnezeul meu o BUCURIE SMERITA! Bucurie, datorita reintalnirii cu Invatatorul si smerita, ca recunoastere, cu capul plecat, a indoielii careia i s-a lasat prada. In ziua cea dintai a saptamanii, duminica, a stat in mijlocul ucenicilor ca sa le arate ca poarta de grija pentru toti si ca deopotriva voieste mantuirea tuturor. A venit seara in acest loc fiindca, ucenicii se temeau de iudeii care-i prigoneau. A intrat prin usile incuiate fara sa bata la usa, ca sa nu-i infricoseze si mai ales ca vazand minunea sa in Invierea Lui cea din morti, iar noua sa ne arate ca El vine intotdeauna la acei oameni care tin incuiate usile casei sufletului lor ca sa nu intre pacatul. 

Si le-a spus: "Pace voua!", pentru ca El este Imparatul pacii si venind in lume a stricat peretele cel din mijloc al vrajbei si a impacat pe om cu Dumnezeu. Asa cantau Ingerii cand s-a nascut El in lume: "Slava intru cei de sus, lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire."

     Si mai scrie: A suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant!" A suflat asupra lor, fiindca, tot prin suflare dumnezeiasca a luat si omul sufletul sau: "Si a suflat in fata lui, suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie" (Facerea 2:7). Trebuie sa recunoastem ca simtim o vie asemanare intre indoiala lui si indoielile noastre, intre framantarile lui si framantarile noastre. Nu suntem noi cautatori in permanenta ai Adevarului? Tema Evangheliei de astazi am putea spune ca este: Dorinta omului de a dobandi ceritudinea invierii. Chiar si in Rai curiozitatea Evei este o expresia a cautarii. Nichifor Crainic in "Nostalgia Paradisului" vorbeste despre dorul dupa nemurire. In limba greaca "nostos" inseamna intoarcere, iar "algos" inseamna durere. Deci, Nostalgia este durerea de a nu mai fi in locul unde ai fost odinioara. Nemurirea, sau viata vesnica, care ne-a fost arvunita prin Invierea Domnului, poate fi dobandita prin Credinta (crestin ortodoxa), Har (primit prin Sfintele Taine) si Fapte bune. Tot cei cautat este gasit, daca ai dorinta si vointa si sa nu fugi de osteneala, intru Domnul. Dumnezeu l-a creat pe om cu un scop bine definit, iar viata cu un scop precis. Astfel, numai viata are sens. Moartea nu. Daca existenta noastra s-ar stinge in moarte (care este non-sens), ar insemna ca viata insasi este non-sens. In balada "Miorita" este vorba de trei ciobani. Cel cu oi mai multe este Hristos, iar ceilalti doi, Pilat si evreii. Ciobanul ucis, il poate reprezenta pe Hristos cel omorat, dar inviat a treia zi. Sfantul Parinte, Dumitru Staniloae spunea unor studenti: "Miorita reprezinta pe Hristos si sufletul omenesc. Hristos care are mila de sufletul omenesc si de aceea sa strigam neincetat: “DOMNUL si DUMNEZEUL MEU!”

                                                                                               Amin si Aliluia!
                                                                                                 Preot Ioan 🔔.


   🙏 Bucuria mea, sa ne rugam si pentru poetul crestin ortodox, Vasile Miltaru, sa-l odihneasca in sanurile lui Avraam, in corturile Sfintilor, fiindca, talantul primit de la Dumnezeu de a scrie minunate versuri, nu l-a ingropat, ci l-a inmultit si ne mangaie sufletele mereu:

   “La opt zile, ucenicii, pe Iisus, Mangaietor, 
   Far-a fi deschis vreo usa, Îl au iar in ceata lor, 
   Si zicand ca-ntotdeauna cu iubire: “Pace voua!”,
   Aratatu-i-a lui Toma palmele Lui amandoua;

   I-a fost aratat si coasta, spre-a vedea ca-i viu Hristosul,
   Si, vazand cu pipaitul, a crezut “necredinciosul”.
   Si-n genunchi cazandu-i Toma, cu pamantul lui cel greu,
   A fost izbucnit în lacrimi: “Domnul, Dumnezeul meu!”

   Zis-a lui Iisus, ca zisa-i sa nu-si piarda-n veci aroma: 
   “Fiindca M-ai văzut acuma, ai crezut ca Viu Sunt, Toma, 
   Fericiti cei ce-ndoielii neputand sa cada prada, 
   Precum tu cazut-ai, Toma, au crezut fara sa vada!”

   Vorbe nu numai lui zise, urmarind acelasi tel,
   Ci si tuturor acelor ce urmau sa creada-n El!”.

   🙏 Sfinte Apostol Toma, impreuna cu ceilalti 11 Sfinti Apostoli si toti Sfintii lui Dumnezeu, rugati-va si pentru noi pacatosii robii Lui, acum in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin! 

                                                                                                                                 Preot Ioan 🔔

Hristos a înviat iubite suflete!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".




Vin cu 12 sfaturi pentru voi, pentru petrecerea Paștilor celor morți ( Blajinilor) pentru un comportament creștin!



1. Nu faceți schimb de pomeni unii cu alții, dar faceți milostenie cu cei care într-adevăr au nevoie!

"Dărnicia ta să atingă pe toţi cei în viaţă şi chiar morţilor fă-le parte de dărnicia ta" (Sir. 7,35).
"Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine" (Matei 25,36).


2. Aprindeți o lumânare și rugați-vă pentru cei adormiți!

"Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii "
(1 Timotei 2,1).


3. Amintiți-vă despre faptele demne ale înaintașilor voștri, îndemnând și copiii să le urmeze pilda cea bună!

"Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa " (Evrei 13,7).


4. După ce plecați din cimitir, nu lăsați gunoi și mâncare pe morminte, căci cei adormiți nu au nevoie de mâncare și băutură, ci de rugăciunile noastre!

"Căci la înviere (cea de obște), (sufletele) nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer " (Matei 22,30).


5. Nu consumați alcool, nu mâncați, nu fumați și nu înjurați pe la morminte!

"Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: … nici beţivii, nici batjocoritorii, … nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu" (I Corinteni 6,9-10).


6. Faceți masa de pomenire acasă sau amenajați o masă pentru cei din familii defavorizate!

"Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie" (Matei 6,2-4).
"Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor" (Luca 14,12-14).


7. Demonstrați că sunteți oameni civilizați, onești, modești și credincioși!

" Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă" (Efeseni 4,29).
"Umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă" (Efeseni 5,2).


8. Îmbrăcați-vă decent din respect pentru cei răposați!

"Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu" (1 Petru 3,3-4).


9. Nu dați importanța obiceiurilor băbești, ci învățăturii evanghelice!
"Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă” (1 Timotei 4;7).


10. Aveți grijă de mormintele strămoșilor voștri!

"A avea grijă de mormintele apropiaţilor este o dovadă de iubire"


11. Morminte de lux nu este creștinește!

"Copiii evlavioși sunt cea mai mare mângâiere pentru părinții evlavioși: sunt cea mai bună împodobire a părinților vii și cel mai bun monument al părinților morți" (Sfântul Ierarh Vasile cel Mare).


12. Coroanele aruncate la gunoi – bani risipiți fără folos!

În perioada pregătirilor de Blajini, găsim mormane de coroane, care s-au deteriorat, au ruginit și au fost aruncate la gunoi de către rudele celui răposat. Să educăm credincioșii noștri că aceste coroane, scumpe de altfel, nu ajută la mântuirea sufletelor celor adormiți, iar banii pentru achiziționarea lor ar putea fi oferiți familiei ca sprijin pentru nevoile ce decurg din decesul respectivei persoane.
Nu vă bateți joc de suflete voastre și a celor ce se odihnesc în morminte!
Adu-ți aminte de mama, tata, bunei sau frați, și purtați-le cinstea!
Cimitirul nu-i loc de picnic cu distracții, ci loc de rugăciune, meditație și amintiri!
Dumnezeu să-i odihnească pe cei dragi ai noștri!
Cu multă grijă, părintele Ioan 🫂

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA