CEI CARE STARUIESC IN RUGACIUNI, SUNT RAZBOITI DE ISPITE! ...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



🙏 Bucuria mea, Sfantul Parinte, Nicolae Velimirovici, zice asa: "Cata vreme omul doar filozofeaza despre Dumnezeu, el se face pe sine cu desavarsire neajutorat in fata duhului cel rau. Fiindca duhul rau, isi bate joc de anemica sofisticarie a filozofiei omenesti, insa de indata ce omul incepe sa posteasca si sa se roage lui Dumnezeu, duhul cel rau se umple de o spaima cu neputinta de descris. Sub nici un chip nu poate indura duhul cel rau buna mireasma a rugaciunii si a postului! Aceasta dulce buna mireasma il inabusa cu totul si il slabeste cu desavarsire, pana la epuizare. In omul care se mulţumeste doar sa filozofeze despre Dumnezeu, se afla spatiu larg pentru intrarea in el a diavolilor. Dar în omul care se apuca cinstit de rugaciune catre Dumnezeu, si cu evlavie si dragoste se pleaca postului, intru nadejde si rabdare, locul devine foarte stramt si de nesuferit si diavolul trebuie neaparat sa fuga de acolo. Impotriva anumitor suferinte trupesti exista doar cate un singur remediu, impotriva celei mai mari boli a sufletului, care este posedarea demonica, exista doua remedii, care trebuie utilizate neaparat impreuna: postul si rugaciunea! 

Sfantul Parinte, Efrem Sirul, ne vorbeste despre infranarea limbii: "Astfel este infranarea limbii: A nu vorbi cuvinte multe si desarte, a tine limba si a nu grai de rau, a nu ocarî, a nu blestema, a nu vorbi cele ce nu se cuvin, a tine limba sa, a nu cleveti, a nu prihani pe fratele, a nu descoperi taine, a nu cugeta cele ce nu sunt ale sale." 

Sfantul Parinte, Nicodim Mandita, ne indeamn asa: "Cei ce staruiesc in rugaciuni sunt razboiti de ispite, insa, Dumnezeu cu Ingerii Sai ii vegheaza, ii imputernicesc si ii incununeaza." Si minunat si de neuitat este si cuvantul de invatatura despre Impartasanie, al Sfantului Parinte, Paisie Olaru:

           “Nu deasa Impartasanie ne duce la desavarsire, ci pocainta cu lacrimi, deasa spovedanie, parasirea pacatelor, rugaciunea din inima. Ravna unora pentru deasa Impartasanie este semnul slabirii credintei si al mandriei, iar nu semnul sporirii duhovnicesti. Indreptarea si sporirea noastra pe calea mantuirii incepe cu deasa spovedanie si se continua prin post si rugaciune cu lacrimi, prin parasirea pacatelor, milostenie, impacare cu toti si smerenie. Numai dupa ce facem toate acestea ne putem impartasi mai des. Altfel cum sa-l primesti pe Domnul cerului si aI pamantului cand sufletul tau este necurat, nespovedit, robit de patimi si, mai ales, plin de mandrie?”

🙏 Ma rog bunului Dumnezeu sa-ti umple sufletul de BUCURIE Sfanta, LUMINA Sfanta si PACE Sfanta!

                                                                                                            Amin si Aliluia!
                                                                                                               Preot Ioan 🔔.

Să nu apună soarele peste mânia voastră...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

„Să nu apună soarele peste mânia voastră“, pentru că dacă trec mai multe zile fără să ne împăcăm, răul şi ura cresc în noi. Şi dacă este vorba de un grup de oameni, ura aceasta se exprimă într-o tăcere cumplită, o tăcere în care clocoteşte mânia şi răutatea. Se ceartă în gând şi din când în când răbufnesc în afară insulte şi ameninţări, chiar bătăi, până la sânge şi până la crimă. O asemenea viaţă este cumplit de apăsătoare — o viaţă de iad. Chemăm iadul în noi, îl chemăm în viaţa noastră prin răutate şi neputinţa de a ierta.

Sunt familii în care se întâmplă aceasta, familii în care soţii nu vorbesc cu lunile, până ce ajung la divorţ. Sunt fraţi sau rude sau prieteni care, din cauza unor intrigi, s-au certat şi în loc să se împace de îndată, au tăcut şi supărarea s-a adâncit şi s-a învechit şi acum le vine foarte greu să se împace.
Cum poate un asemenea înrăutăţit să se roage? Cui să se roage? Se roagă lui Dumnezeu? Dar Dumnezeu i-a pus condiţia: „iartă, ca să te iert”.

Sunt şi cazuri mai grele. După ce s-a pornit contra celuilalt, se roagă lui Dumnezeu să-l pedepsească crunt pe duşman, facându-I în ciudă lui Dumnezeu. Dumnezeu îi porunceşte să ierte şi el îl roagă să-l facă praf şi pulbere pe duşmanul său: „Să-l trăsnească Dumnezeu!” — este o expresie de răutate profundă. În loc să te gândeşti că şi tu greşeşti şi că faci un efort să împaci propriul tău suflet, începi să blestemi şi să răscoleşti ura.

Sunt vecini care s-au certat şi când se întâlnesc nu ştiu încotro să se uite, ca să nu se vadă unul pe altul. Mă întreb: asemenea oameni — care de obicei sunt creştini şi au nevoie şi ei de Dumnezeu — cum pot ei să se roage şi cum mai pot ei să ceară iertare de la Dumnezeu, dacă ei nu pot ierta pe altul?
Omeneşte vorbind, este mai uşor să te răzbuni şi să loveşti, dar aceasta dovedeşte că eşti stăpânit de slăbiciune şi de instinctele cele mai josnice. Iar a te stăpâni şi a ierta este dovadă de mărinimie sufletească şi dovadă că în tine e duhul lui Dumnezeu, care este duhul păcii. Cine se poate stăpâni la timp şi cine uită jignirile, a stârpit din rădăcină orice urmă de vrajbă, pentru că cel iertat se simte cu adevărat umilit şi nu mai îndrăzneşte să răspundă cu rău.''

(din: Parintele SOFIAN, Editura Bizantina, 2007, Bucuresti)