În năvala simţămintelor sale pine de recunoştinţă, ş-a îndreptat, privirea şi sufletul său spre înaltul, cerului şi a strigat către Domnul Dunezeu: ,,O, Preabunule şi preaîndurate Stăpâne Doamne, oare dacă aş putea să-ţi dau ceva, acum pentru însănătoşirea mea, cu câtă dragoste Ţi-aş da eu Doamne tot avutul meu!".
Cuvintele acestea le zicea un om bătrân, dânsul în evlavia sa cu pasul său încetinit, de bătrâneţe, apropiindu-se de cel ce fusese grav bolnav, în dată îi zise: ,,Darurile cele bune ţie ţi-au fost trimise de sus. De vei vrea să trimiţi şi tu ,,ceva de la tine, însuţi către, bunul şi Marele Dumnezeu nu ve putea pe veci, să, trimiţi nimic. Dar acum vino cu mine, fiule!".
Zise bătrânul: tânărul se duse după bătrânul cel cucernic în rugăciunea sa. Şi-în dată au, poposit la o căsuţă, pe jumătate distrusă de intemperiile timpului, unde i-a întâmpinat o cumplită sărăcie: acolo un tată şedea ţintuit la pat, măcinat de boală, o mamă plângea, nişte copii goi flămânzi, cu lacrimi, în ochi cereau pâine. Tânărul se cutremură.
Atunci bătrânul îi zise: ,,Iată, aici este altarul pentru jertfă! Aceştia sunt fraţii mai mici ai Domnului! Numai de aici poţi tu înaintea Domnului tot ce îţi doreşti!". Şi tânărul îşi întinse spre casa aceea mâna sa binefăcătoare.
Locoitorii casei, mângâiaţi de dânsul,îl binecuvântară şi-l numiră ,,Îngerul Domnului!".
Atunci bătrânul zâmbi şi-i zise tânărului: ,,Aşa să faci totdeauna -- întâi ridică-ţi privirea ta la cer, şi apoi îndreaptăţi-o spre pământ şi vezi ce-i de făcut aici!".
