sâmbătă, 23 mai 2020

HRISTOS A ÎNVIAT!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"."


de Preot Sorin Croitoru

E-atât de greu de mers, Iisuse,
Pe ale Tale strâmte căi,
Așa cum le spuneai Tu Însuți
Cândva la ucenicii Tăi,

Dar cât de mare-i fericirea
Acelor care Te-au urmat
Când cântă-n Noaptea Învierii
În cor "Hristos a înviat!"..

Atunci, în fața nemuririi,
Creștinii uită ce-a fost greu:
Mormântul s-a umplut deodată
De slava Ta de Dumnezeu!

Femeile mironosițe
Văd îngeri albi strălucitori,
Trimiși de Tine ca să-Ți fie
Ai Învierii vestitori..

Te-arăți Mariei Magdalena
Cu trupul tot transfigurat
Și înțelege într-o clipă
Că Tu, Hristos, ai înviat!

Aud Ioan și Simon Petru
De la Maria ce-a văzut
Și fug cu sufletul la gură
Să vadă ei, căci n-au crezut..

Dar n-a rămas ca să se vadă
Decât mormântul Tău pustiu
Și giulgiurile-n el rămase,
Căci Tu, Iisuse-al meu, ești viu!

Te văd și Luca și Cleopa,
Dar nu Te recunosc defel.
Abia atunci, la frântul "Pâinii",
Au înțeles că Tu ești "El"..

Spre seară Te arăți, Hristoase,
La ucenici în foișor
Și ca să-i liniștești în inimi,
Le dai îndată pace lor.

Ei nu puteau să înțeleagă
Cum Te-ai lăsat crucificat
Și cum vorbeai acum cu dânșii,
Fiind Tu mort cu-adevărat..

Doar când din fagure de miere
Și dintr-un pește ai gustat
Au acceptat această taină,
Că Tu, "Rabì", ai înviat!

Iar Toma, care nu Te vede,
Căci el ajunse prea târziu,
Abia când rănile Ți-atinge
Se-ncredințează că ești viu.

Noi n-am văzut cu ochii noștri
Și nici cu mâna n-am atins,
Dar despre taina Învierii
Scriptura Sfântă ne-a convins.

Adâncul inimilor noastre
E templul Duhului Cel Sfânt;
El ne îndeamnă ca să credem
Al Evangheliei cuvânt,

Cuvântul despre Întruparea
Și despre coborârea Ta,
Ieșirea Ta la misiune,
Cu tot ce-ai săvârșit în ea,

Cuvântul despre Pătimire,
Când pentru lume Te-ai jertfit,
Cuvântul despre Înviere,
Când ca un Domn ai biruit!

E strâmtă calea mântuirii
Și cei merg pe ea-s puțini.
Mereu mai mult se-mpuținează
Acei ce se numesc "creștini"..

Asupra lumii se abate
Prigoană mare, cum spuneai,
Căci diavolul se-mpotrivește
Ca noi să locuim în Rai.

Începe vremea-Apocalipsei,
Dar noi privim mereu în sus,
Spre cerul unde este casa
Mântuitorului Iisus

Și știm că învierea noastră
Se va-ntâmpla cu-adevărat,
Căci și Mântuitorul nostru
Iisus Hristos a înviat! "

Sursa Părintele Sorin Croitoru

16 mai - Sf.Teodor cel Sfintit

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Cel ce tămăduieşti patimile celor bolnavi, Sf.Teodor şi cu cuvântul goneşti duhurile prin daruri, purtătorule de Dumnezeu : roagă-te lui Hristos Domnul nostru iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu credinţă prăznuiesc pomenirea ta.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA