vineri, 19 decembrie 2014

Hristos se naste

miercuri, 17 decembrie 2014

ACATIST LA NAŞTEREA DOMNULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....


                                                               CONDAC 1

Astăzi, Palatul înţelegător al Cuvântului merge să nască în peşteră pe Împăratul îngerilor, Care pentru omul cel rătăcit a luat chip de rob; astăzi, steaua cea tainică a Duhului pe magi îi călăuzeşte spre Soarele dreptăţii, iar păstorii cu îngerii cununi de cântări împletesc Celui Ce este Cununa desăvârşirii tuturor şi ne îndeamnă în chip tainic a-I cânta Lui: Aliluia !

                                                                         ICOS 1


Veniţi să lepădăm întunericul întristării, căci Bucuria mântuirii noastre a răsărit pe pământ astăzi, veniţi să aprindem făcliile gândurilor smerite, căci Cel Ce dă suflare de viaţă pruncilor în pântece a căutat cu milă şi spre necazul nostru, veniţi să ne mângâiem gândul privind spre strălucirea Fecioarei din pântecele Căreia a înflorit Pomul vieţii, Cel Ce încununează cu roade pomul minţii noastre, ca să-I cântăm cu mulţumire:

Bucură-te, Izvorul bucuriei lumii însetate de mântuire ;
Bucură-te, Cărarea Cea sfinţită a înţelepciunii;
Bucură-te, Mângâierea celor râvnitori de nevinovăţie;
Bucură-te, Cuvântul Cel izvorâtor de viaţă;
Bucură-te, Oglinda cereştii Împărăţii a Tatălui;
Bucură-te, Condeiul Cel strălucit al tainelor Duhului;
Bucură-te, Lumina Cea neapusă a slavei;
Bucură-te, Legătura Cea nestricată a iubirii;
Bucură-te, Pomul Cel veşnic al dreptăţii;
Bucură-te, Căutarea lui Adam pe drumul robiei;
Bucură-te, Izvorul curăţirii Evei celei întristate;
Bucură-te, Pecetea sfinţită a bucuriei;
Bucură-te, Pruncule Iisus, Cel Ce Ţi-ai făcut sălaş în inimile creştinilor!

                                                             CONDAC 2

Preacurată Fecioară, Oglinda întru Care a strălucit pământenilor Fiul ca Icoană a Tatălui întru lumina Duhului, curăţeşte şi oglinda inimii noastre ca să vedem strălucind pe Soarele dreptăţii, pe Care roagă-L Preafericită, să acopere cu veşmântul milei Sale pe cei ce-I cântă: Aliluia !

                                                              ICOS 2

Maică Preacurată, cum ţii în braţele Tale pe Cel necurpins de legătura gândului Care în scutece este legat ca să dezlege osânda neacultării lui Adam cu a Sa nevinovăţie de prunc ? Cum în sânurile Tale fecioreşti odihneşti pe Cel Se odihneşte în sânurile nemărginite şi iubitoare ale Tatălui ? Cum cu lapte hrăneşti pe Cel Ce dă hrană la toată suflarea şi mângâi pe Cel Neapropiat cetelor îngereşti ? Ia aminte la smerita noastră rugăciune, a celor ce cu nevrednicie Te lăudăm aşa:

Bucură-te, Palatul cuprinzător al tainelor minunate;
Bucură-te, Cerul întru Care a strălucit Soarele dreptăţii;
Bucură-te, Podoaba Ce încununează înţelepcinea celor smeriţi;
Bucură-te, Acoperământul milostivirii celor necăjiţi;
Bucură-te, Bucuria sufletelor celor străpunse de întristare;
Bucură-te, Săgeata de foc a dorului dumnezeiesc;
Bucură-te, Trezirea tuturor din somnul păcatului;
Bucură-te, Trâmbiţa Ce cheamă pe ogorul mântuirii;
Bucură-te, Nădejdea mântuirii celor împovăraţi cu grele păcate;
Bucură-te, Floarea Cea veşnică a slavei Tatălui;
Bucură-te, Cămara prea luminată a odihnei Fiului;
Bucură-te, Condeiul Duhului cu Care S-a scris pe pământ Cuvântul
Bucură-te, Maica Domnului, Palatul întru Care S-a odihnit Împăratul vieţii !

                                                                     CONDAC 3

Raza Tatălui S-a trimis pe pământ, Dumnezeul Cel Adevărat, ca să Se arate lumii ca un om şi pe Adam cel ce zăcea în întuneric să-l arate rază a înţelepciunii Stăpânului, Căruia toată făptura Îi cântă: Aliluia !

                                                                    ICOS 3

O, preaslăvită minune ! Celui înfăşat în scutece smerite îngerii Îi ţes veşmânt de laude dumnezeieşti şi Maica Preacurată Îl acoperă cu dragostea-I curată; fiind lipsiţi de asemenea daruri, cu umilinţă cădem înaintea Ta Hristoase, ca să primeşti din mâinile noastre nevrednice spice de cântări neputincioase ca acestea:

Bucură-te, Icoana Cea prealuminată a fecioriei;
Bucură-te, Vasul Cel de taină al Mirului Dumnezeiesc;
Bucură-te, Cel Ce Te-ai îmbrăcat în haina trupului omenesc;
Bucură-te, Cel Nevăzut Care pe pământ Te-ai arătat;
Bucură-te, Cel nemărginit Care în pântecele Fecioarei ai încăput;
Bucură-te, Cel înconjurat de glasurile laudelor îngereşti;
Bucură-te, că binecuvântare ai scris celui osândit;
Bucură-te, că peştera inimii neputincioase o străjuieşti;
Bucură-te, că tulburarea patimilor o alungi cu suflarea păcii Tale;
Bucură-te, că aduci gândurile noastre în jurul peşterii Tale;
Bucură-te, că la hotarele înţelepciunii ne călăuzeşti;
Bucură-te, Mireasma bunelor cântări dumnezeieşti;
Bucură-te, Pruncule Iisus, Cel Ce Ţi-ai făcut sălaş în inimile creştinilor !

                                                                      CONDAC 4

Magii cu steaua călătoresc către Soarele dreptăţii, iar noi cu gând luminat de steaua înţelegătoare a Duhului ne îndreptăm spre peştera inimii în cântări îngereşti de: Aliluia !

                                                                        ICOS 4

Păstorii cei ce privegheau în jurul turmelor necuvântătoare au fost chemaţi la slavoslovirea Stăpânului, iar noi pe urmele paşilor acestora mergând aducem cântări de laudă Păstorului Celui Mare:

Bucură-te, Păstorul Cel Blând al oilor înţelegătoare;
Bucură-te, Focul Cel nemistuit al iubirii;
Bucură-te, Icoana laudelor îngereşti;
Bucură-te, Cununa cântărilor omeneşti;
Bucură-te, Lumina minţilor celor înduhovnicite;
Bucură-te, Ploaia cerească a milostivirii;
Bucură-te, Râul Cel dulce curgător al înţelepciunii;
Bucură-te, Încununarea minţilor curate;
Bucură-te, Făclia sufletelor iubitoare de lumină;
Bucură-te, Pecetea gândurilor dumnezeieşti;
Bucură-te, Dezlegarea lui Adam din blestemul cumplit;
Bucură-te, Mângâierea Evei celei întristate;
Bucură-te, Pruncule Iisus, Cel Ce Ţi-ai făcut sălaş în inimile creştinilor!

                                                                 CONDAC 5

Steaua răsărit-a pe cer magilor, arătând mai dinainte că pe cerul minţii lor va răsări steaua înţelepciunii dumnezeieşti, cea care povăţuieşte pe toţi către Soarele dreptăţii, Care este lăudat de toţi cu razele cântărilor de : Aliluia !

                                                             ICOS 5

,, O, Fiule ! Privesc la Tine şi mă înspăimântez ! Cum ai ieşit din pântecele Meu de vreme ce nu ştiu de bărbat ? Cum fără durere am născut, Eu, Ceea Ce sunt rod al rugăciunii cu tânguire a drepţilor ? Cum cheile fecioriei Mele au rămas nesfărâmate, născând Eu pe Cel Neîncăput ? Mă minunez şi primesc cu smerenie glasuri de laude ca acestea din inimile credincioşilor :

Bucură-te, Mireasa Cea nenuntită a Duhului;
Bucură-te, Fiica Cea Preabinecuvântată a Tatălui;
Bucură-te, Maica Cea Preaiubitoare a Fiului;
Bucură-te, Apărătoarea nebiruită a creştinilor;
Bucură-te, Cortul veseliei dumnezeieşti;
Bucură-te, Vistieria laudelor îngereşti;
Bucură-te, Cununa bogată a nepătimirii;
Bucură-te, Strălucirea neapusă a virtuţilor;
Bucură-te, Oglinda păcii dumnezeieşti;
Bucură-te, Icoana desăvârşită a fecioriei;
Bucură-te, Palatul Cel de aur al Împăratului tuturor;
Bucură-te, Odihna minţilor ostenite de păcat;
Bucură-te, Maica Domnului, Palatul întru Care S-a odihnit Împăratul vieţii !”

                                                             CONDAC 6

În sânurile fecioreşti este odihnit Cel Ce Se poartă în sânurile nemărginite ale Părintelui şi cu lapte este hrănit Cel Ce hrăneşte toată suflarea îngerească neîncetat cu luminata cântare de: Aliluia !

                                                              ICOS 6

Cu legături în scutece este înfăşat Cel Ce vine să dezlege pe Adam din blestem, iar noi cei legaţi cu păcate grozave cu suspinuri ne apropiem de El ca să dezlege răutăţile noastre, înflorindu-ne binecuvântare, ca să-L mărim aşa:

Bucură-te, Cel Ce ai venit să ne înveţi nevinovăţia pruncilor;
Bucură-te, Dezlegarea legăturii nedreptăţilor noastre;
Bucură-te, Pomul bogat al binecuvântărilor;
Bucură-te, Lucrătorul pământului inimilor;
Bucură-te, Pacea celor tulburaţi de neputinţe;
Bucură-te, Mângâierea sufletelor întristate;
Bucură-te, Oglinda veseliei cereşti;
Bucură-te, Uşa Împărăţiei neapropiate;
Bucură-te, Scara luminii nepătrunse;
Bucură-te, Surparea vicleşugurilor vrăjmaşului;
Bucură-te, Cuvântul Ce împodobeşte cartea inimilor;
Bucură-te, Odihna celor ce înoată pe marea vieţii;
Bucură-te, Pruncule Iisus, Cel Ce Ţi-ai făcut sălaş în inimile creştinilor!

                                                                       CONDAC 7

Din negura greşelilor ne cheamă Hristos pe toţi, ca Unul Ce a strălucit în noaptea păgânătăţii ca pe toţi să-I aducă la lumina cunoaşterii Sale; Acestuia să-I aducem stelele gândurilor dumnezeieşti, ca pe toţi să ne arate stele ale Împărăţiei Sale strălucind cu razele cântărilor de: Aliluia !

                                                                    ICOS 7

,, O, cum pe Cea Preacurată şi luată din templu o văd purtând Rodul ruşinii ? De sabia întristării sunt rănit, căci Cea fără prihană a alergat mai înainte pe calea desfătării”. O, drepte Iosif, nu te teme căci Aceasta poartă în pântece de la Duhul Sfânt şi cu voia Tatălui pe Fiul Cel mai înainte de veci, Care va mântui pe cei care strigă Fecioarei:

Bucură-te, Cerul Cel înţelegător al slavei Tatălui;
Bucură-te, Cămara Cea însufleţită a odihnei Fiului;
Bucură-te, Vistieria Cea bogată a darurilor Duhului;
Bucură-te, Icoana Împărăţiei cerurilor strălucind pe pământ;
Bucură-te, Cântarea Cea tainică a fecioarelor;
Bucură-te, Tânguirea Cea smerită a maicilor;
Bucură-te, Podoaba Cea strălucitoare a fecioriei;
Bucură-te, Comoara tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, Adâncul nemăsurat al milostivirii;
Bucură-te, Înălţimea neajunsă a îndumnezeirii;
Bucură-te, Chemarea tuturor la hotarul iertării;
Bucură-te, Pecetea nestricată a fecioriei;
Bucură-te, Maica Domnului, Palatul întru Care S-a odihnit Împăratul vieţii !

                                                                CONDAC 8

Astăzi din Cortul mântuirii aşternut pe pământ iese Împăratul cerurilor, ca pe toţi să-i aducă pe scara iubirii sale de oameni în palatele Părintelui Căruia îi strigăm umbriţi de harul Duhului : Aliluia !

                                                               ICOS 8

Cel Ce Se poartă pe scaun de heruvimi Se odihneşte în braţele Fecioarei şi Cel nedespărţit de Tatăl petrece împreună cu Maica Sa, voind a uni iarăşi întru iubire pe cei despărţiţi prin pizma vrăjmaşului, ca toţi să-I cânte:

Bucură-te, Odihna cetelor îngereşti;
Bucură-te, Glasul cântărilor neapropiate;
Bucură-te, Scara iubirii nesfârşite;
Bucură-te, Bogăţia slavei necheltuite;
Bucură-te, Raza Tatălui luminând pământul;
Bucură-te, Focul curăţitor al sufletelor;
Bucură-te, Apa Ce stinge focul patimilor;
Bucură-te, Izvor nedeşertat al înţelepciunii;
Bucură-te, Bucuria neapropiată a îngerilor;
Bucură-te, Cartea neapropiată a tainelor îngereşti;
Bucură-te, Cuvântul Cel izvorâtor de lumină;
Bucură-te, Pecetea sufletelor smerite;
Bucură-te, Pruncule Iisus, Cel Ce Ţi-ai făcut sălaş în inimile creştinilor!

                                                                    CONDAC 9

Cel străin înţelegerii îngereşti Se arată Prunc oamenilor şi cu razele nevinovăţiei Sale mişcă inimile cele împietrite ca să-I cânte Pietrei vieţii : Aliluia !

                                                                       ICOS 9

Din pântecele sfinţit al Fecioarei iese Izvorul sfinţirii tuturor, ca să fie hrănit cu lapte, iar inima Acesteia Se adapă din izvorul laudelor dumnezeieşti din care luăm şi noi picături ca acestea:

Bucură-te, Podoaba Ce încununează munţii duhovniceşti;
Bucură-te, Cununa smeriţilor preoţi;
Bucură-te, Sălaşul bucuriei celei curate;
Bucură-te, Înălţarea minţii la frumuseţile veşniciei ;
Bucură-te, Vistierie a înţelepciunii cereşti;
Bucură-te, Stăpânirea înălţimilor dumnezeieşti;
Bucură-te, Aducerea la limanul pocăinţei;
Bucură-te, Mijlocitoarea îmbrăţişării iertării;
Bucură-te, Împodobirea inimii cu florile mângâierii;
Bucură-te, Risipirea viforului cugetării lumeşti;
Bucură-te, Îmbrăţişarea cerească a iubirii;
Bucură-te, Sălaşul binecuvântat al fecioriei;
Bucură-te, Maica Domnului, Palatul întru Care S-a odihnit Împăratul vieţii !

                                                                     CONDAC 10

Cel fără de început cu Dumnezeirea ia început sub negura vremurilor ca să strălucească lumii mântuire, iar pe noi cei ce dintru început eram legaţi cu blestemul morţii ne-a ridicat spre a-I cânta Lui: Aliluia !

                                                                    ICOS 10

Cel Necuprins de minte Se cuprinde în braţele Fecioarei şi ia început sub vremurile pământeşti Cel fără de început, ca să punem noi început de pocăinţă, aducându-I cu mulţumire stâlpări de laude ca acestea:

Bucură-te, Începutul Cel neajuns la sfârşit;
Bucură-te, Întărirea inimilor smerite;
Bucură-te, Izvorul desfătării duhovniceşti;
Bucură-te, Hrana Cea tare a sufletelor noastre;
Bucură-te, Raza mângâierii dumnezeieşti;
Bucură-te, Cuvântul Cel izvorâtor de lumina înţelepciunii;
Bucură-te, căci Prunc Te-ai făcut ca să ştergi vina păcatului cu nevinovăţia;
Bucură-te, Împăratul Cel slăvit de neîncetate glasuri cereşti;
Bucură-te, că împodobeşti tronul inimilor cu gândul înţelepciunii;
Bucură-te, Calea Ce ne duce la odihna mântuirii;
Bucură-te, Adevărul Ce orbeşte toată înşelăciunea;
Bucură-te, Viaţa Ce înviază sufletele de păcate omorâte;
Bucură-te, Pruncule Iisus, Cel Ce Ţi-ai făcut sălaş în inimile creştinilor!

                                                               CONDAC 11

Magilor li se face steaua uşă de intrare în cămara tainelor Împăratului vieţii, pe Care văzându-L strălucind ca Un Soare al dreptăţii cu îngerii saltă zicând: Aliluia !

                                                                ICOS 11

Cum pântecele Tău Preacurată, s-a arătat vistierie din care a ieşit Darul de mântuire a lumii, Cel Ce Se aşează în vistieriile inimilor smerite ? Peştera cea săracă a inimilor noastre o umple cu lumina rugăciunii Tale, ca să-Ţi cântăm:

Bucură-te, că ai primit darurile magilor;
Bucură-te, că ai răsplătit lor cu darurile credinţei;
Bucură-te, că nu te depărtezi nici de darurile inimilor noastre;
Bucură-te, că în sălaş smerit Te-ai odihnit ca Prunc;
Bucură-te, că întăreşti cetatea inimilor noastre;
Bucură-te, că alungi viforul cel cumplit al ispitelor;
Bucură-te, Soare ce veseleşti cerul inimilor smerite;
Bucură-te, Lumină Ce risipeşte întunericul nelegiuirii;
Bucură-te, Mirul Cel necheltuit al înţelepciunii;
Bucură-te, Pâinea Cea cerească gătită în Cuptorul fecioresc;
Bucură-te, Vinul Cel tainic al bucuriei îngereşti;
Bucură-te, Cercetarea inimilor necăjite;
Bucură-te, Pruncule Iisus, Cel Ce Ţi-ai făcut sălaş în inimile creştinilor!

                                                                CONDAC 12

O, minune, în peşteră se naşte Cel ce a izgonit pe Adam din Rai şi în iesle este culcat: Cel Ce a venit să tămăduiască pe om de îndobitocire, Căruia să-I strigăm: Aliluia !

                                                                 ICOS 12

În scutece este înfăşat Cel Ce toată lumea o acoperă cu bunătatea Sa şi în braţele fecioreşti este purtat Cel Ce este Braţul Tatălui, ca să primească de la cei chemaţi la mântuire glasuri de cântări îngereşti, iar noi pe Maica Sa O fericim aşa:

Bucură-te, Strălucirea neapropiată ochilor îngereşti;
Bucură-te, Marea cea plină de valurile rugăciunii;
Bucură-te, Oceanul Cel nesecat al milostivirii;
Bucură-te, Mângâierea sufletelor tulburate;
Bucură-te, Scaunul împărătesc împodobit de gânduri dumnezeieşti;
Bucură-te, Odihna deplină a Celui Neîncăput în ceruri;
Bucură-te, Veselia Cea neajunsă a cetelor îngereşti;
Bucură-te, Icoana cugetării smerite;
Bucură-te, Toiagul de aur al celor orbi;
Bucură-te, Condeiul scriitorilor de cântări;
Bucură-te, Cununa slujirii curate a preoţilor;
Bucură-te, Glasul veseliei laudelor împărăteşti;
Bucură-te, Maica Domnului, Palatul întru Care S-a odihnit Împăratul vieţii !

                                                                      CONDAC 13

O, Iisuse, Cel Ce dai viaţă pruncilor în pântece şi din pântece fecioresc ai înflorit pe pământ ca să umpli toate marginile lumii de mireasma virtuţilor, scoate-ne pe noi din pântecele fiarei înţelegătoare a patimilor, ca să ajungem asemenea pruncilor lipsiţi de patimă şi să cântăm Lui cu îngerii: Aliluia !

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA