Se afișează postările cu eticheta Cuviosul Paisie Arghioritul ... Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cuviosul Paisie Arghioritul ... Afișați toate postările

joi, 14 iulie 2022

Despre rugăciune...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


" - Gheronda, am citit în Scara că atunci când vrem să ne rugăm trebuie să ne îmbrăcăm cu îmbrăcămintea care se potriveste să o poarte cineva atunci când va vrea să se înfătiseze înaintea împăratului.

 Care este această îmbrăcăminte? 

- Să te zdrobesti pe sineti înaintea lui Dumnezeu si să ceri iertare cu smerenie pentru greselile tale. Să spui: ,,Am gresit, Dumnezeul meu, sunt nerecunoscătoare. Te-am mâhnit. Iartă-mă!". Dar să o spui cu zdrobire lăuntrică, nu numai la suprafată.  Aceasta este îmbrăcămintea care se potriveste să o porti atunci când vorbesti cu Dumnezeu. Dacă nu merge înainte această mărturisire este ca si cum I-ai spune lui Dumnezeu: 

"Ce faci? Ce mai este nou?". 

Dacă trebuie să-i cerem iertare omului căruia i-am gresit, , cu atât mai mult trebuie să-I cerem iertare lui Dumnezeu pentru gresalele noastre zilnice! 
- Adică în fiecare zi să ne gândim ce gresale am făcut? 
- Da. Să ceri iertare lui Dumnezeu pentru 
greşalele pe care le-ai făcut ziua, apoi să te gândeşti la păcătoşenia ta în general. În felul acesta te smereşti. 

Apoi începi cu cererile pe care le ai. Eu încep rugăciunea cu: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului"! O spun de câteva ori în soaptă si apoi continui cu „Doamne Iisuse". Mai demult L-am tot rugat pe Dumnezeu să mă învete să mă rog. Si iată că am văzut în vedenie un copil de saptesprezece ani rugându-se. O, m-a topit! Felul în care plângea şi se ruga m-a cutremurat. 

A început cu mărturisirea: „Sunt nerecunoscător, neîndreptat ... ". Apoi spunea: „Dumnezeul meu, asa cum sunt acum, în această stare, cum mă voi putea îndrepta 
dacă nu mă vei ajuta Tu?", după care începea cererile. 
- Gheronda, de multe ori, în vremea rugăciunii, 
mă apasă amintirea păcatelor mele si nu-mi pot aduna mintea. 

- Am spus să ne cercetăm pe noi însine si să ne mărturisim păcatele noastre înainte de a începe rugăciunea, iar nu în vremea rugăciunii. Aceasta nu este autocritică, ci convorbire cu tangalachi. Înainte de rugăciune ne gândim ce nu merge bine cu noi însine, ne îndreptăm mintea în acea directie, reglăm înăltătorul si apoi... foc!"

Sfântul Paisie Aghioritul,"Cuvinte duhovnicești" VI , Despre rugăciune

sâmbătă, 22 ianuarie 2022

RUGACIUNEA PENTRU LUME a Cuviosului Paisie Aghioritul

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


O rugaciune de care avem mare nevoie astazi:
Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.
Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.
Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.
Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.
Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.
Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.
Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.
Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.
Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.

miercuri, 30 noiembrie 2011

CUVIOSUL PAISIE ARGHIORITUL


Cuviosul Paisie Aghioritul – o mare comoara a Greciei

                                                           

Dumnezeu a randuit ca pe 25 iulie 1924 sa rasara in binecuvantatul pamant al Capadociei (cel care a odraslit cei mai mari Sfinti Parinti ai Bisericii Ortodoxe1) o floare preafrumoasa si mult inmiresmata: Cuviosul Paisie Aghioritul.

Cuviosul Paisie Aghioritul este un Mare Sfant grec contemporan al Bisericii Ortodoxe si cel mai iubit monah de la Sfantul Munte Athos.



Cuviosul Paisie Aghioritul este o stea care lumineaza pe cerul Bisericii, un dar al lui Dumnezeu si al Maicii Domnului pentru Ortodoxie, monahism si pentru oamenii epocii noastre.

Parintele Paisie Aghioritul a fost un mare ascet care a trecut pe pamant, un monah ortodox care sprijinea intreaga lume cu rugaciunile sale. Prin viata lui sfanta si prin puterea sa facatoare de minuni, Cuviosul Paisie Aghioritul a descoperit in ochii oamenilor lumina lui Hristos si puterea lui Dumnezeu.

“Astfel de Sfinti ca Parintele Paisie trimite Dumnezeu pe pamant o data la patru sute de ani!” - a spus Staretul Porfirie Kafsokalivitul2.
“Monahul care strabatea cerurile”


         Smeritul Parinte Paisie Aghioritul dobandise inca din timpul vietii o faima uriasa, care a trecut dincolo de hotarele Greciei si s-a raspandit in toata lumea, fara radio, fara televizor, fara ziar sau alte mijloace de informare in masa care sa spuna ceva despre el cata vreme a trait. Toata aceasta faima a Cuviosului Paisie Aghioritul s-a transmis din gura in gura de catre oameni care au ramas uimiti de binefacerile si minunile lui.

Veneau sa-l vada si sa-i ceara sfatul oameni din America, Canada, Germania, Rusia, Romania, Franta, Australia, Africa si de pretutindeni.

Cu fiecare zi care trece lumea afla ce fel de om a trecut pe pamant si il cinsteste tot mai mult. Cauta sa afle tot ce s-a scris referitor la el, sa intrebe pe oamenii care l-au cunoscut. Multi citesc cartile lui, folosesc cuvintele lui in predici, in cicluri de catehizare si-l au ca model pe acest smerit monah, care avea doar clasele primare. Iar aceasta inseamna ca Harul lui Dumnezeu a dat deja binecuvantarea sa fie popularizat, lucru pe care Cuviosul Paisie Aghioritul nu l-a urmarit niciodata.


Intr-o zi obisnuita il vizitau la chilie o suta - doua sute de oameni, pentru a-i primi sfatul. Atunci cand iesea din Sfantul Munte pentru a vedea pe femeile si pe bolnavii neputinciosi care nu puteau veni in Sfantul Munte, mii de persoane asteptau la rand pana in zori, pentru a lua binecuvantare si a vorbi un minut-doua cu Parintele Paisie. In acest foarte scurt rastimp, multi primeau dezlegare tuturor problemelor lor; alteori acest lucru se petrecea mai tarziu, prin rugaciunile Cuviosului Paisie Aghioritul. Masinile parcate pe marginile drumului depaseau distanta de un kilometru. La Sfanta Manastire de maici a Sfantului Ioan Teologul de la Suroti – Tesalonic (care a fost intemeiata de Cuviosul Paisie Aghioritul), masinile veneau si plecau continuu. Parintele Paisie Aghioritul le-a fost calauzitor multora, mari si mici, insemnati si neinsemnati. Pe smeritul monah Paisie Aghioritul il cercetau oameni din toate paturile sociale: eruditi si neinvatati, persoane politice, deputati, ministri, senatori din Statele Unite, profesori universitari, medici, teologi, episcopi si oameni de alte religii.

Chilia in care a vietuit Paisie Aghioritul


Cu miile erau scrisorile pe care oamenii i le trimiteau. Problemele psihologice, cancerul, familia despartita – cel putin una din acestea trei era cuprinsa in scrisori. Durerea curgea la Parintele Paisie fie personal, fie prin scrisori. Durerea altuia o facea a sa; nu voia si nu putea ramane indiferent, atunci cand ceilalti sufereau. Daca se putea, ridica toata greutatea crucii pe umerii sai, pentru a-l usura pe aproapele. Parintele Paisie Aghioritul aduna durerea, nelinistea si problemele lumii si dadea inapoi solutii, bucurie si pace. Cand trebuia si unde anume era nevoie, Cuviosul Paisie Aghioritul intervenea in mod minunat cu stapanire dumnezeiasca si dezlega cele de nedezlegat.

Chiar si dupa adormirea sa, Cuviosul Paisie Aghioritul ii ajuta pe oameni prin scrierile sale. Cartile sale au un rasunet nemaiintalnit, sunt citite cu nesat, sunt traduse in multe limbi straine, deoarece vorbesc direct inimii, ii misca sufleteste si pe cei simpli, si pe cei culti. Prin invatatura pe care a lasat-o, Cuviosul Parinte Paisie Aghioritul s-a dovedit a fi un mare dascal contemporan al vietii duhovnicesti.

Harismele Cuviosului Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul a unit in persoana sa pe apostolul, pe proorocul, pe evanghelistul, pe dascalul si, mai ales, pe parintele. Toata viata sa a fost o marturie a Invierii. El insusi a fost o marturie vie a Invierii, care ii intraripa cu aripile nadejdii pe toti oamenii care veneau la el. Fiecaruia ii dadea “vitamina” care ii lipsea.
Datorita nevointei si a jertfei sale peste putere (priveghere, post, metanii, zavorare in pesteri, sedere in scorburi de stejar, rugaciune indurerata pentru toata lumea, metanii), Dumnezeu l-a impodobit pe Cuviosul Paisie Aghioritul cu numeroase harisme:



1. Harisma tamaduirilor

Cuviosul Paisie Aghioritul i-a vindecat pe multi oameni care sufereau de boli incurabile: cancer, leucemie, paralizie, orbire, boli de inima, a dezlegat sterpiciunea multor femei etc. Parintele Paisie ii vindeca uneori doar prin cuvintele: “Nu ai nimic, esti bine.”, alteori ii insemna pe bolnavi cu Sfintele Moaste si ii ungea cu untdelemn de la candela Maicii Domnului in Semnul Sfintei Cruci, alteori se ruga indelung.


Cuviosul Paisie Aghioritul a vindecat multi demonizati, scotand diavolii din ei, si s-a luptat adesea in coliba sa cu diavolii in persoana, biruindu-i cu desavarsire.
3. Harisma inainte-vederii (a proorociei)
Cuviosul Paisie Aghioritul a spus multor oameni lucruri care li se vor intampla in viitor si a profetit evolutii viitoare in istoria Greciei.

4. Harisma stravederii (era “vazator cu duhul”)



Cuviosul Paisie Aghioritul cunostea uneori, cu Harul lui Dumnezeu, cine erau oamenii care veneau la el sa-l viziteze, cum ii cheama pe fiecare, dispozitia lor, starea lor duhovniceasca, locul de obarsie, trecutul lor, ce gandeau, ce servici aveau, ce probleme ii preocupau, inainte ca acestia sa ii spuna vreo ceva; de asemenea, smeritul monah Paisie Aghioritul cunostea inima fiecarui om mult mai adanc si mult mai curat decat cunostea omul despre sine insusi. Cuviosul Paisie Aghioritul avea propriul sau "televizor duhovnicesc" si vedea chiar si o persoana care era departe de el: ce face, ce gandeste si cum se simte. Cunostea de asemenea ce scrie intr-o scrisoare pe care i-o trimiteau si dadea raspunsul fara sa o citeasca, precum cunostea si ce contine un pachet fara sa-l deschida.


5. Harisma discernamantului

Cuviosul Paisie Aghioritul cunostea in fiecare situatie care era voia lui Dumnezeu, precum si daca trebuia sa o arate sau nu; cunostea care era solutia cea mai buna si mai corecta in fiecare situatie, chiar si pentru subiecte stiintifice, cu toate ca nu terminase decat primele patru clase primare.

6. Harisma mangaierii

Asa cum soarele alunga ceata si incalzeste, tot astfel si Cuviosul Paisie, prin harisma mangaierii, alunga mahnirea si mangaia pe orice suflet chinuit care se apropia de el. Multi veneau la Parintele Paisie mahniti si plecau usurati sufleteste. Chiar si numai daca il vedea cineva, primea putere si bucurie. Cuviosul Paisie Aghioritul lua toata durerea si mahnirea oamenilor si punea in loc bucurie si mangaiere. Mergeau la smeritul Parinte Paisie multi monahi chinuiti de ganduri si ispite, dar dupa o scurta discutie cu el se simteau usurati, parca le-ar fi crescut aripi, si plecau zburand. Schimbarea tuturor celor care mergeau la Parintele Paisie Aghioritul era atat de vadita, incat toti observau lucrul acesta si ii intrebau: “Nu cumva ai mers la Parintele Paisie?”


7. Harisma deosebirii duhurilor

Cuviosul Paisie Aghioritul cunostea cu exactitate daca un gand sau o intamplare duhovniceasca era de la Dumnezeu sau de la cel viclean, care cauta sa insele si sa indemne la rau.

8. Harisma cuvantului si a teologiei

– cea mai inalta dintre toate harismele Duhului Sfant

Cuvantul Cuviosului Paisie Aghioritul era simplu, ca cel al pescarilor-Apostoli, practic, viu, expresiv, atragator, bland, dulce si cadea ca o roua peste sufletele insetate. Vorbea adeseori in pilde, dadea exemple din natura si viata. Exprimarea sa era limpede, poetica si plina de apoftegme. Putea vorbi liber toata ziua fara sa se pregateasca, dar cu toate acestea ascultatorii nu-si puteau dezlipi privirile de la el. Cuvantul sau mergea direct la sufletele oamenilor. Sunt uimitoare cunostintele sale din toate domeniile, intelepciunea sa si memoria sa nemaiintalnita. Povatuia duhovniceste monahi si manastiri, rezolva problemele mirenilor casatoriti si necasatoriti, se intretinea cu oameni de stiinta care se minunau de cunostintele si agerimea sa. Smeritul Parinte Paisie Aghioritul cobora sau urca la nivelul cultural si la starea duhovniceasca a oamenilor, tinand cont de caracterul, meseria, obarsia, preocuparile lor. Din multele experiente duhovnicesti pe care le-a avut cu Sfintii, cu Ingerii, cu Maica Domnului, dar si cu vederi ale luminii necreate, devenise un adevarat teolog si cunostea in profunzime tainele lui Dumnezeu. Solutiona in cateva minute neclaritatile teologice adunate in ani de zile ale profesorilor universitari de la Facultatea de Teologie.


9. Harisma depasirii legilor firii

Inaintea Parintelui Paisie Aghioritul uneori stihiile naturii se plecau, dar si el insusi actiona depasind si anuland legile naturale.

* uneori Cuviosul Paisie Aghioritul nu era udat de ploaie; desi in jurul sau ploua, pe el nu il atingea nicio picatura;

* cand Cuviosul Paisie Aghioritul vroia, se facea nevazut: desi se aflau oameni in jurul sau, nu il vedeau;

* de multe ori, Parintele Paisie Aghioritul, in vremea rugaciunii, se ridica in vazduh si cu trupul; chiar si atunci cand lucra sau mergea, a fost vazut ca nu calca pe pamant (era ridicat de la pamant cam la vreo treizeci de centimetri);

* oriunde mergea, Cuviosul Paisie Aghioritul raspandea peste tot har dumnezeiesc, prin care ii ajuta pe oameni sa depaseasca legile firii in diferite situatii; printr-o simpla binecuvantare, ii umplea pe oameni de har si ii facea sa simta prezenta lui Dumnezeu. Mai mult decat atat, chiar prin simpla sa prezenta, smeritul monah Paisie Aghioritul ii adapa pe oameni cu bucurie, pace si siguranta dumnezeiasca.

* desi era un om firav (datorita vietii sale ascetice), Parintele Paisie Aghioritul, dupa ce isi facea Semnul Sfintei Cruci si se ruga putin, ridica doar cu mainile sale chiar si stancile peste masura de grele, stanci care nu au putut fi ridicate de mai multi oameni;

* Parintele Paisie Aghioritul nu era “prins” in fotografii sau pe casete audio; datorita smereniei sale, Cuviosul Paisie Aghioritul evita sa fie fotografiat, filmat sau inregistrat; ceda doar in fata oamenilor sensibili si smeriti, ca sa nu fie raniti de refuzul sau – din dragoste isi jertfea chiar si smerenia. Multi oameni l-au fotografiat in ascuns pe Parintele Paisie, insa fotografiile ieseau complet negre, ca si cum obiectivul ar fi fost acoperit cu capacul de protectie, alteori se ardea filmul sau se bloca aparatul, sau fotografia iesea foarte clar, dar Cuviosul Paisie Aghioritul nu aparea in poza. Atunci cand unii il inregistrau pe Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul in ascuns, uneori caseta nu mergea deloc, sau se derula complet si nu inregistra nimic, sau se inregistrau toate celelalte sunete (discutii ale altor persoane care erau de fata, ciripitul pasarilor, alte zgomote), dar vocea Parintelui Paisie lipsea; alteori casetofoanele inregistrau numai inainte si dupa discutia cu Parintele Paisie. In toate situatiile in care oamenii incercau sa-l inregistreze pe ascuns, desi ii rugase la inceput sa inchida aparatele, Cuviosul Paisie Aghioritul stia ca este inregistrat, si uneori le spunea: “chiar daca nu le veti inchide, nu vor inregistra”, lucru care se si intampla.



10. Harisma comunicarii in limbi pe care nu le-a invatat niciodata

Desi Cuviosul Paisie Aghioritul nu cunostea alta limba decat greaca, in multe randuri (atunci cand a existat un motiv serios) a discutat si s-a inteles in chip minunat cu turistii care vorbeau alta limba – se intelegea cu ei in limba Cincizecimii!!!

11. Harisma anularii distantelor

Cuviosul Paisie Aghioritul uneori se deplasa cu trupul sau material, intr-o fractiune de secunda, din Sfantul Munte Athos la Tesalonic, sau in Epir sau in Macedonia. De nenumarate ori, Parintele Paisie Aghioritul a salvat de la moarte diferite persoane care se aflau la mii de kilometri distanta fata de el. Desi nu pleca de la Coliba sa din Sfantul Munte Athos, Cuviosul Paisie Aghioritul se deplasa adeseori foarte departe pentru a ajuta pe cineva care se primejduia sau pentru un alt oarecare motiv. In timp ce se ruga in chilia sa, de multe ori Duhul Sfant il ducea pe Parintele Paisie in spitale, in casele oamenilor indurerati, la oamenii care erau gata sa se sinucida. Uneori Cuviosul Paisie Aghioritul se arata si oamenii il vedeau si il auzeau (in vis sau aievea). Alteori urmarea fara sa fie vazut ce se intampla unei oarecare persoane, unei familii sau intr-o manastire.


12. Cuviosul Paisie aude atunci cand este chemat prin rugaciune

Parintele Paisie Aghioritul auzea, in chip duhovnicesc, invocarile si rugaciunile unor crestini, care il chemau in ajutor de la sute de kilometri departare. Iar smeritul monah Paisie Aghioritul ii ajuta nevazut prin rugaciunea sa sau trimitea raspuns in alt mod.

13. Harisma cunoasterii starii celor adormiti

Datorita curateniei sale sufletesti, Cuviosul Paisie Aghioritul a primit de la Dumnezeu puterea de a vedea sufletele anumitor persoane in clipa in care paraseau pamantul si urcau la cer. De asemenea, cunostea si starea in care se aflau sufletele altor persoane adormite in Domnul. Mai mult decat atat, smeritul Parinte Paisie Aghioritul a calatorit in lumea de dincolo impreuna cu unii oamenii aflati in pragul mortii (infatisandu-se ca o faclie aprinsa), apoi s-a intors impreuna cu acestia inapoi pe pamant, salvandu-i de la moarte.

14. Harisma aratarilor ceresti

Cuviosul Paisie Aghioritul a vazut cu ochii sufletului multi Sfinti (Sfintii Trei Ierarhi, Sfanta Mare Mucenita Ecaterina, Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan Teologul, Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, Sfintii Parinti Ioachim si Ana, Sfantul Isaac Sirul, Sfanta Mucenita Eufimia, Sfantul Arsenie Capadocianul, Sfantul Luchilian, Sfantul Vlasie din Sclavena), pe Ingerul lui Pazitor, pe Maica Domnului de mai multe ori si pe Insusi Domnul Iisus Hristos. Nu i-a vazut in vis, ci aievea, uneori chiar ziua in amiaza mare. Acestia vorbeau cu el, il sarutau, ii aduceau mancare, il tamaduiau, ii faceau fagaduinte, ii descopereau taine.

15. Harisma radierii luminii necreate

De multe ori, Cuviosul Paisie Aghioritul a vazut lumina necreata, dar in repetate randuri a fost vazut cum el insusi radia lumina necreata. Uneori, fata sa stralucea ca soarele; chipul sau radia o lumina alba, dar nu orbitoare. Alteori, Cuviosul Paisie Aghioritul era invaluit in intregime intr-o lumina care cobora de sus, diferita de cea a soarelui: era mai puternica decat ea si era mai stravezie, mai curata, aurie si totodata putin albastrie. In alte momente, chipul smeritului Parinte Paisie Aghioritul stralucea de o lumina puternica, lina, si totusi trasaturile fetei sale se distingeau. Unii inchinatori s-au invrednicit sa vada o aureola in jurul capului Cuviosului Paisie Aghioritul, mai luminoasa decat soarele. In fata acestor privelisti neobisnuite, inchinatorii primeau in sufletul lor dulceata acelei lumini dumnezeiesti, iar inima li se umplea de multa dragoste, bucurie si pace. Desi vedea slava lui Dumnezeu si contempla lumina necreata si de multe ori stralucea si el la exterior, smeritul Parinte Paisie Aghioritul se straduia, pe cat ii statea cu putinta, sa se ascunda si nu deschidea discutia despre aceste stari dumnezeiesti.


16. Harisma miresmei dumnezeiesti

De multe ori Cuviosul Paisie Aghioritul simtea o mireasma foarte puternica atunci cand trecea pe langa chilia unui Cuvios, cand se afla in preajma unor Sfinte Moaste sau cand pregatea editarea cartii sale despre Sfantul Arsenie Capadocianul – ca semn al bunavointei Cuviosului Arsenie pentru editarea vietii lui. Cuviosul Paisie Aghioritul nu numai ca simtea buna mireasma, ci si el insusi devenise “mireasma lui Hristos”: de multe ori il trada harul dumnezeiesc si dovedea sfintenia lui cu miresma puternica care, ca si “mirul varsat”, iesea din el, din gura sa, din obiectele sale personale, din obiectele daruite de el altor persoane si din locurile unde traia. Mireasma nespusa pe care o raspandea smeritul Parinte Paisie Aghioritul era atat de puternica si intensa, incat umplea intreaga curte si toate miroseau: si aerul, si pietrele, si copacii. Aceasta mireasma deosebita ii insotea uneori pe inchinatorii care plecau de la Coliba sa (care se numea Panaguda) pana departe. O data cu aceasta mireasma nespusa pe care o simteau mult timp dupa ce se desparteau de Fericitul Parinte Paisie Aghioritul, inchinatorii primeau si multa bucurie si pace in suflet.

17. Harisma imprietenirii cu animalele salbatice

Cuviosul Paisie Aghioritul a primit de la Dumnezeu harisma de a petrece cu animalele salbatice, fara ca acestea sa-l vatame, asa cum s-a intamplat cu Adam inainte de cadere si cu multi alti Sfinti. Fiarele salbatice simteau marea lui dragoste si vedeau in el curatia omului de dinainte de cadere. Ii hranea din mana lui pe ursii salbatici, pe iepuri, poruncea serpilor, pasarelelor, ursilor, furnicilor si acestia i se supuneau.

18. Harisma rugaciunii pentru intreaga lume

Harisma rar intalnita a rugaciunii pentru intreaga lume a primit-o Cuviosul Paisie Aghioritul dupa mari nevointe. Rugaciunea sa era neincetata, din inima, curata, rodnica; aceasta era impartita in trei parti: una pentru sine, una pentru vii si una pentru adormiti. Isi generaliza rugaciunea pentru a-i cuprinde pe toti oamenii. Rugaciunea pe care o facea smeritul monah Paisie Aghioritul il istovea, deoarece participa la durerea omeneasca. Multa durere omeneasca pe care o vedea in jurul sau il facea ca sa se roage mai mult, in ciuda marii sale nevointe si a bolilor care il chinuiau. Rugaciunea sa era insotita de post, osteneala, metanii si mai ales de smerenie. Cuviosul Paisie Aghioritul se considera raspunzator pentru suferintele tuturor oamenilor, deoarece i se parea – datorita adancii sale smerenii – ca nu ajuta suficient de mult lumea indurerata. El insusi se ruga mult, dar voia ca si alii sa participe si sa se osteneasca cu el in rugaciune.

Cuviosul Paisie Aghioritul spunea: “Daca as putea, as face o fabrica de rugaciune care sa nu se opreasca niciodata. Lumea are nevoie de multa rugaciune.”. Parintele Paisie Aghioritul afla, cu ajutorul “televizorului sau duhovnicesc”, cand se petreceau lucruri grave in intreaga lume si se ruga fierbinte, participand cu durere la incercarea prin care treceau oamenii respectivi. Cuviosul Paisie Aghioritul se ruga pentru intreaga lume cu Rugaciunea lui Iisus si facea metanii, dar odata cu el, psalmodiau si puterile ceresti, care il ajutau in rugaciuni si i le duceau la Dumnezeu (asa dupa cum marturiseste staretul unei chilii invecinate, care a auzit cateva nopti la rand psalmodii in Coliba Parintelui Paisie, in timp ce Cuviosul Paisie se ruga).

Asemeni Sfintilor Parinti din vechime, Cuviosul Paisie a intarit lumea intreaga cu rugaciunile sale, a sprijinit nenumarate suflete, a vindecat bolnavi, a izbavit indraciti si L-a descoperit in inimile multora pe Dumnezeu, ajutandu-i sa se mantuiasca. In toata viata sa, Cuviosul Paisie Aghioritul “s-a topit ca o lumanare” rugandu-se neincetat, insa acum lumanarea nestinsa a rugaciunii sale arde neincetat inaintea Preasfintei Treimi si mijloceste pentru noi toti. Minunile si aparitiile sale de dupa adormirea sa dovedesc aceasta.

19. Harisma dragostei

Dintre toate harismele Cuviosului Paisie Aghioritul, cea care impresiona cel mai mult era dragostea lui – o dragoste arzatoare, dulce, atotputernica, dumnezeiasca, fara margini, fara sovaire si cu o desavarsita jertfire de sine. Aceasta dragoste izvora din launtrul sau si imbratisa, fara deosebire, cu aceeasi caldura pe cei buni si pe cei rai, pe prieteni si pe vrajmasi, pe cei cunoscuti lui si pe straini, pe ortodocsi si pe cei de alta credinta, pe oameni, animale, plante, dar mai presus de toate pe Dumnezeu. Aceasta nu era o dragoste omeneasca.

Numai Sfantul Duh poate naste o astfel de dragoste in inima omeneasca. Dragostea omeneasca este atat de mica si plina de interes, atat de trecatoare si nestatornica, atat de egoista si de asupritoare, si se schimba atat de usor in antipatie si ura, incat este o rusine si o nedreptate sa o comparam cu dragostea Parintelui Paisie Aghioritul.
Oamenii simteau aceasta dragoste mare si dezinteresata a Cuviosului Paisie Aghioritul. Fiecare inchinator care il vizita ii simtea dragostea care il cuprindea cu totul. Cei care il vedeau pentru prima oara se simteau ca si cand l-ar fi cunoscut de ani de zile. Cand plecau de la Parintele Paisie se simteau legati de el; dragostea lui ii urma pretutindeni. Multi oameni credeau ca sunt cei mai iubiti de Parintele Paisie, credeau ca erau mai legati de el decat altii; fiecare il simtea ca fiind al sau si aveau o deosebita dragoste fata de el.


Dar Cuviosul Paisie Aghioritul avea o dragoste aparte pentru fiecare; se daruia fiecarui suflet si il iubea asa cum era el, cu patimile si neputintele lui; simtea pentru toti oamenii aceeasi dragoste pe care a avut-o fata de rudele sale; ii simtea pe toti oamenii ca pe niste frati.

Parintele Paisie Aghioritul impartea dragoste tuturor, dar inima lui nu seca, deoarece se legase de izvorul nesecat, de Dragostea cea vesnica, de Hristos. Dragostea era o virtute fireasca la Cuviosul Paisie Aghioritul. “De mic am avut-o in sange”, spunea el. Dar mai tarziu a stralucit si mai mult in cuptorul nevointei si al neincetatei Rugaciuni a mintii si a ajuns la dragostea dumnezeiasca.

Aceasta dragoste au simtit-o si fiarele padurii, si beduinii, si tot ea ii misca sufleteste pe tinerii chinuiti din vremea noastra. In persoana Cuviosului Paisie Aghioritul ei gasesc pe parintele iubitor si dragostea de care au fost lipsiti. Multi dintre ei, desi nu l-au cunoscut, merg la mormantul lui si uda pamantul cu lacrimile lor, deoarece simt cum ii imbratiseaza cu dragostea sa nobila de acolo de unde se afla.


20. Harisma jertfirii de sine

Harisma care il facea sa fie si mai iubit de oameni si care dadea putere rugaciunilor sale era jertfirea de sine, harisma pe care smeritul monah Paisie Aghioritul o avea din belsug. Cand vedea ca cineva are o nevoie deosebita, Cuviosul Paisie ii dadea inima lui si negresit si un mic dar. Iar atunci cand nu avea ce sa dea, daruia metania sau vesta sa. Nemasurata sa dragoste il facea sa isi jertfeasca chiar si evlavia! Obiectele sfinte, pentru care avea o evlavie deosebita, nu ezita sa le daruiasca altora. Odata a daruit crucea pe care o purta la gat si care avea o particica din Lemnul Sfintei Cruci. Altadata a daruit o cutiuta ce-o purta la gat si care avea in ea un dinte al Sfantului Arsenie Capadocianul. Cu ea ii insemna in chipul Sfintei Cruci pe cei bolnavi sau demonizati. A daruit de asemenea toate partile pe care le avea din Sfintele Moaste ale Sfintei Mucenite Eufimia, pentru care avea o evlavie nespus de mare. La fel a facut si cu icoanele facatoare de minuni.

Cuviosul Paisie Aghioritul voia si ridica cu bucurie durerea si bolile miilor de oameni care il vizitau. Viata lui a fost o jertfa pentru aproapele. Rugaciunile sale facute cu lacrimi si cu durere erau insotite de posturi si osteneli nenumarate. Postea luni de zile pentru a ajuta un suflet. Odata, cand a aflat ca un oarecare tanar trecea printr-o primejdie sufleteasca si trupeasca, Cuviosul Paisie Aghioritul nu a mancat nimic zile intregi si nici nu a incetat sa se roage pentru el pana cand nu a aflat ca a trecut acea primejdie.


Atunci cand se ruga pentru cei bolnavi, spunea: “Dumnezeul meu, ajuta-l pe acest bolnav si ia de la mine sanatatea” si primea cu bucurie toate bolile pe care i le trimitea Dumnezeu. Odata, cand Parintele Paisie Aghioritul a aflat ca o fetita s-a imbolnavit de cancer la intestine, a insemnat-o in Semnul Sfintei Cruci si s-a rugat spunand: “Hristoase al meu, da-mi mie cancerul, eu sa-l am!” Si Bunul Dumnezeu nu a trecut cu vederea cererea lui; la sfarsit, potrivit dorintei lui, a primit cumplita boala a cancerului, prin care s-a si savarsit. Cu toate acestea, toata viata lui a patimit impreuna cu cei bolnavi si mai ales cu cei suferinzi de cancer.

Cuviosul Paisie Aghioritul spunea: “Cand aud durerea celuilalt, pe cioburi de sticla de as sta sau pe spini de as pasi, nu simt (aceasta). Cand celalalt sufera cu adevarat, pot sa-mi dau chiar si viata ca sa-l ajut.” Atunci cand participa la durerea celuilalt, uita de sine insusi, de nevointa sa duhovniceasca, de bolile sale si se ruga din inima, spunand: “Hristoase al meu, lasa-ma pe mine, nu ma lua in seama, ci ia aminte la oamenii care sufera.” Chiar si in ultimii ani ai vietii sale, cand era cu totul istovit din pricina deselor hemoragii, atunci cand vedea ca este nevoie, uita de starea sa critica si, fie sprijinit de gardul Chiliei sale, fie cazut pe scandura pe care o avea in loc de banca, ii “sprijinea pe frati”.

Nemasurata dragoste a Parintelui Paisie Aghioritul il facea sa-si jertfeasca chiar si mantuirea! Cuviosul Paisie Aghioritul, asemeni Sfantului Apostol Pavel, se ruga lui Dumnezeu sa mearga el in iad, numai sa guste putin din Rai si oamenii care traiesc departe de Dumnezeu.

Pentru toate acestea, Dumnezeu i-a dat din belsug harul Sau, de vreme ce Parintele Paisie Aghioritul le-a dat pe toate pentru El si pentru om. Hristos ii asculta rugaciunile si ii raspundea cu minuni, intrucat era un fiu iubit al lui Dumnezeu.
Parintele Paisie Aghioritul a imbinat intru sine proorocilor Vechiului Testament cu cele ale barbatilor sfinti ai Noului Testament. Nu vom gasi un sfarsit daca vom incerca sa enumeram harismele si puterile Cuviosului Paisie Aghioritul. Aceasta nu este o exagerare, ci este realitatea. Dumnezeu este Cel Care l-a impodobit si l-a cinstit pe Parintele Paisie Aghioritul cu atatea harisme. Iar darurile lui Dumnezeu pot fi precum Insusi Dumnezeu, nesfarsite si nemarginite.

Adormirea Cuviosului Paisie Aghioritul


Cuviosul Paisie Aghioritul a murit la 12 iulie 1994 si a fost ingropat in curtea Sihastriei de maici a Sfantului Ioan Teologul, intemeiata de el la Suroti, langa Tesalonic. Mormantul sau a devenit loc de inchinaciune si izvor de tamaduiri. Chiar si dupa adormirea sa, Cuviosul Paisie Aghioritul continua sa faca minuni atat la mormantul lui, cat si in alte parti.
Desi nu este inca canonizat, constiinta soborniceasca a plinatatii Bisericii deja il cinsteste ca Sfant pe Cuviosul Paisie Aghioritul. Iar aceasta cinstire vine din toate straturile societatii si este unul din elementele de baza care contribuie la inceperea formalitatilor canonice pentru trecerea in randul Sfintilor a Cuviosului Paisie Aghioritul.

Mormantul Cuviosului Parinte Paisie Aghioritul



Parintele Paisie Aghioritul a adormit intru Domnul la 12 iulie 1994 (intr-o zi de marti) si a fost inmormantat in spatele Bisericii Sfantului Arsenie Capadocianul, din cadrul Manastirii "Sfantul Ioan Teologul" de la Suroti, Tesalonic (manastire care a fost intemeiata de insusi Cuviosul Paisie Aghioritul).
Dorinta Parintelui Paisie a fost ca inmormantarea lui sa se faca in taina, fara ca sa afle cineva si fara sa cheme pe cineva la inmormantarea sa, iar maicutele de la Sfanta Manastire “Ioan Teologul” de la Suroti i-au respectat dorinta.
Dar, dupa 3 zile, cand adormirea Cuviosului Paisie s-a facut cunoscuta, din toate partile a venit puhoi de lume pentru a se inchina la mormantul lui. Se puteau vedea manifestari spontane de iubire si de evlavie. Unii il chemau in rugaciune ca pe un Sfant, altii, din evlavie, luau pamant de la mormantul lui. Cei care aveau un obiect personal de-al Cuviosului Paisie considerau aceasta o mare binecuvantare.

Coliba sa (Panaguda) din Sfantul Munte Athos a fost vizitata de foarte multi inchinatori care au intrat pe sub gardul de sarma, s-au catarat chiar si pe balcon si au luat tot ce gaseau: cani, cutite, lemne, covorase, funii, hartii, pana si buturugi pe care Parintele Paisie Aghioritul le folosea ca scaunele. Aceasta o faceau fara sa fie indemnati de nimeni, era o manifestare de evlavie fata de Cuviosul Paisie Aghioritul; ei luau aceste lucruri ca sa le aiba ca binecuvantare de la el.
Tanguirile si lacrimile ii inecau pe multi, mai ales pe cei care fusesera ajutati de Parintele Paisie. Ii simteau lipsa, se simteau orfani. Dar dupa aceea a incoltit in inimile lor nadejdea plina de mangaiere ca aflandu-se acum mai aproape de Sfanta Treime, Cuviosul Paisie Aghioritul se roaga mai usor pentru toti. Deasupra mormantului sau simplu, pe o placa de marmura, a fost incrustat poemul care a fost scris de el insusi:
Aici s-a terminat viata mea,
aici si rasuflarea mea.
Aici trupul mi se va ingropa,
Iar sufletul Si se va bucura.
Sfantul meu aici locuieste,
Iar aceasta ma cinsteste.
Si cred ca el se va milostivi
si pe Izbavitorul Il va imblanzi,
ca sufletul meu cel ticalos
sa aiba alaturi pe Maica
Domnului Hristos.
Monahul Paisie Aghioritul

vineri, 12 august 2011

FERICIRILE PARINTELUI PAISIE AGHIORITUL

                                             

1) Fericiti sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii si traiesc departe de lume si aproape de Dumnezeu împartasindu-se de bucurii paradisiace înca de pe pamânt.

2) Fericiti sunt cei care au izbutit sa traiasca ascunsi si dobândind virtuti mari, n-au dobândit nici macar o faima mica.

3) Fericiti sunt cei care au izbutit sa faca pe nebunii pentru Hristos pazindu-si în felul acesta bogatia lor duhovniceasca.

4) Fericiti sunt cei care nu propovaduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o traiesc si o propovaduiesc prin tacerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi tradeaza.

5) Fericiti sunt cei care se bucura când sunt clevetiti pe nedrept, iar nu atunci când sunt laudati pe drept pentru viata lor virtuoasa. Acesta este semnul sfinteniei si nu nevointa seaca a faptelor trupesti si numarul mare al nevointelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie si cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creeaza numai simtaminte false.

6) Fericiti sunt cei care prefera sa fie nedreptatiti decât sa nedreptateasca si primesc netulburati si în tacere nedreptatile, aratând cu fapta ca ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul” si de Acesta asteapta sa fie îndreptatiti iar nu de oameni, în felul acesta izbavindu-se de desertaciune.

7) Fericiti sunt cei care fie s-au nascut betegi, fie s-au facut din neatentia lor, dar nu murmura, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Acestia vor avea locul cel mai bun în rai împreuna cu marturisitorii si mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos si-au dat mâinile si picioarele lor spre taiere, iar acum, în rai, neîncetat saruta cu evlavie picioarele si mâinile lui Hristos.

8) Fericiti sunt cei care s-au nascut urâti si sunt dispretuiti aici, pe pamânt, deoarece acestora, daca slavoslovesc pe Dumnezeu si nu cârtesc, li se pastreaza locul cel mai frumos din rai.

9) Fericite sunt vaduvele care au purtat haine negre în aceasta viata, fie si fara voie si au trait o viata duhovniceasca alba slavoslovind pe Dumnezeu fara sa murmure, iar nu cele care poarta haine pestrite si duc o viata pestrita.

10) Fericiti si de trei ori fericiti sunt orfanii care au fost lipsiti de afectiunea parintilor lor, deoarece unii ca acestia au izbutit sa-si faca pe Dumnezeu tata înca din aceasta viata, având în acelasi timp depusa în casieria lui Dumnezeu afectiunea parintilor lor, de care s-au lipsit si care creste cu dobânda.

11) Fericiti sunt parintii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrâneaza de la rau prin viata lor sfânta, pe care copiii o imita si, bucurosi, urmeaza lui Hristos cu noblete duhovniceasca.

12) Fericiti sunt copiii care s-au nascut sfinti “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiti sunt aceia care s-au nascut cu tot felul de patimi mostenite, însa s-au nevoit cu sudori si le-au dezradacinat dobândind împaratia lui Dumnezeu “întru sudoarea fetii” lor.

13) Fericiti sunt copiii care de mici au trait într-un mediu duhovnicesc si astfel, fara osteneala, au sporit în viata cea duhovniceasca. Dar de trei ori mai fericiti sunt copiii cei nedreptatiti care nu au fost ajutati deloc, ci dimpotriva, au fost îmbrânciti spre rau, dar care, îndata ce au auzit de Hristos, au tresaltat în inima lor si întorcându-se cu 180 de grade, si-au întraripat sufletul iesind din sfera de atractie a pamântului si miscându-se în orbita duhovniceasca.

14) Mirenii îi numesc norocosi pe astronautii care se misca în spatiu, câteodata în jurul lunii, alteori pe luna. Însa mai fericiti sunt nematerialnicii lui Hristos, zburatorii prin rai, care urca la Dumnezeu si adeseori umbla prin rai, în adevarata lor locuinta, cu mijlocul cel mai rapid si fara mult combustibil, ci doar cu un posmag.

15) Fericiti sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi lumineaza si îi ajuta sa mearga noaptea, însa mai fericiti sunt cei care au priceput ca nici lumina lunii nu este a lunii si nici lumina lor duhovniceasca nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Caci zidirile, fie ca lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conserva, daca însa nu vor cadea razele soarelui peste ele, nu este cu putinta sa luceasca.

16) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care traiesc în palate de cristal si au toate înlesnirile, însa mai fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata lor si s-au eliberat de lantul acestei evolutii lumesti a multor înlesniri (de fapt a multor greutati) si astfel s-au slobozit de nelinistea înfricosatoare a epocii noastre.

17) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care pot sa dobândeasca bunatatile lumii. Dar mai fericiti sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos si se lipsesc de orice mângâiere omeneasca aflându-se astfel langa Hristos zi si noapte în mângâierea Sa dumnezeiasca, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multa si nu încape în inima mea cea mica”.

18) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care au functiile cele mai înalte si casele cele mai mari, deoarece acestia au toate înlesnirile si duc o viata tihnita. Dar mai fericiti sunt cei care au numai un cuib în care se adapostesc si putina hrana si îmbracaminte, dupa cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit sa se înstraineze de lumea cea desarta folosind pamântul doar ca reazem picioarelor lor, ca niste fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lânga Dumnezeu, Bunul lor Parinte.

19) Norocosi sunt cei care devin generali si ministri, dar si cei care devin si pentru câteva ore, atunci când se îmbata si se bucura pentru aceasta. Dar mai fericiti sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat si au izbutit prin Duhul Sfânt sa devina îngeri pamântesti. Unii ca acestia au aflat caneaua paradisiaca prin care beau si se îmbata mereu de vinul paradisiac.

20) Fericiti cei care s-au nascut nebuni, caci vor fi judecati ca nebuni si astfel vor intra în rai fara pasaport. Dar mai fericiti si de trei ori fericiti sunt cei foarte învatati, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos si îsi bat joc de toata desertaciunea lumii. Aceasta nebunie pentru Hristos pretuieste mai mult decât toata stiinta si întelepciunea înteleptilor întregii lumi.

Hristos si Maica Domnului sa fie cu voi!

                                                    


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA