duminică, 14 decembrie 2025

„SFÂNTUL CĂLĂTOR ”

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"


    "Sfântul Spiridon de multe ori iese din Biserica din Corfu, unde sunt moaștele lui, și cutreieră marea și pământul pentru a face bine și a le ajuta celor care îl cheamă în rugăciune. De aceea își tocește încălțările și trebuie să îi fie schimbate frecvent.

   Datorită faptului că papucii Sfântului se deteriorează frecvent, credincioșii evlavioși din insula Corfu așază în fiecare an în picioarele Sfântului o pereche nouă de papuci (grecește „pasoumákia”). De asemenea, uneori, când preotul încearcă să descuie racla pentru a lăsa credincioșii să sărute Sfintele Moaște, încuietoarea se deschide greu. Credincioșii cred că aceasta se întâmplă fiindcă Sfântul lipsește în acele clipe; potrivit tradiției populare, Sfântul se află atunci undeva, în lume, pentru a face o minune.
spispi
   Cei care au văzut de aproape Moaștele Sfântului Spiridon și au participat la schimbarea papucilor lui dau mărturie de faptul că pe picioarele sale se văd urme lăsate de încălțăminte, așa cum se întâmplă oricărui om care merge mult pe jos. De asemenea, culoarea tălpii piciorului Sfântului Spiridon nu este galbenă, ca a celor adormiți, ci albă, ca a celor vii – un semn incontestabil al lucrării lui Dumnezeu ce se săvârșește prin trupul Sfântului".

    Sfinte Părinte, Spiridon, ca unul care ai îndrăzneală înaintea scaunului Sfintei Treimi, roagă-te și pentru noi păcătoșii. 

                                                                                                   Amin și Aliluia!
                                                                                                   Preot Ioan 🛎️.

Translate

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA


BIBLIA ORTODOXĂ