„Cei desăvârşiţi nu simt numai spinul păcatelor lor, ci găsesc într-înşii murmurând toate păcatele oamenilor. Căci prin cei desăvârşiţi se răsfrânge sfinţenia lui Dumnezeu, ca printr-o oglindă şi într-înşii iarăşi toată firea omenească-şi simte durerea şi păcatul. Abia lor le îngăduie Atotştiutorul Dumnezeu să bată război cu stricătorul firii omeneşti şi cu sabia Duhului neîntrerupt să-l ardă. Dar nu spre el le e privirea, ci având toată făptura lor absorbită de dar, s-au făcut ca un pârjol într-un rug nearzător şi, strămutaţi de dragostea lui Dumnezeu, chiar şi numai cu atâta, că sunt în lumea aceasta, ard pe „stăpânitorul” ei în inimă, ca o sabie de văpaie. Această nebănuită simţire a neputinţelor, întru care se desăvârşeşte darul lui Hristos, ne face înţeleasă mutarea din cele de aici a unui cuvios părinte: Venind el la vremea mutării din viaţa aceasta, şi în jurul lui şezând Părinţii, a strălucit faţa lui ca soarele. Şi le-a zis lor: „Iată Ava Antonie a venit”. Şi după puţin a zis: „Iată ceata Proorocilor a venit”. Şi iarăşi faţa lui mai mult a strălucit. Şi a zis: „Iată ceata Apostolilor a venit”. Şi s-a îndoit faţa lui în strălucire. Şi se părea ca şi cum ar vorbi cu cineva, şi i s-au rugat lui bătrânii zicând: „Cu cine vorbeşti, Părinte?” - Iată îngerii au venit să mă ia, şi mă rog ca să fiu lăsat să mă mai pocăiesc puţin”. Şi i-au zis lui bătrânii: „Nu ai trebuinţă să te pocăieşti, Părinte!” Şi le-a zis lor bătrânul: „Cu adevărat nu mă ştiu pe mine să fi pus început (pocăinţei) ”. Şi au cunoscut Părinţii că a ajuns desăvârşirea. Şi iarăşi de năpraznă s-a făcut faţa lui ca soarele, şi s-au temut toţi. Şi le-a zis lor: „Vedeţi, Domnul a venit, şi zice: „Aduceţi-Mi pe vasul pustiului!” Şi îndată şi-a dat duhul, şi s-a făcut ca un fulger şi s-a umplut tot locul de bună mireasmă”. Cu aceste graiuri trece pragul dincolo, în adâncul smereniei, nevoitorul ce a ajuns desăvârşirea (Patericul, ed. III, Râmnicul Vâlcea, 1930, p. 211-212). .
,,Nedrepţii se vor nedreptăţi veşnic, dar cei care primesc fără să cârtească şi cu bucurie, nedreptatea, se vor veseli veşnic.... La fel este şi cu cel care ne face o nedreptate. Trebuie să îl iubim şi să îi fim recunoscători pentru că el ne face mai bogaţi pentru veşnicie". (Cuviosul Paisie Aghioritul
Drumul Crucii
Faceți căutări pe acest blog
vineri, 6 decembrie 2013
Cei curaţi cu inima
„Cei desăvârşiţi nu simt numai spinul păcatelor lor, ci găsesc într-înşii murmurând toate păcatele oamenilor. Căci prin cei desăvârşiţi se răsfrânge sfinţenia lui Dumnezeu, ca printr-o oglindă şi într-înşii iarăşi toată firea omenească-şi simte durerea şi păcatul. Abia lor le îngăduie Atotştiutorul Dumnezeu să bată război cu stricătorul firii omeneşti şi cu sabia Duhului neîntrerupt să-l ardă. Dar nu spre el le e privirea, ci având toată făptura lor absorbită de dar, s-au făcut ca un pârjol într-un rug nearzător şi, strămutaţi de dragostea lui Dumnezeu, chiar şi numai cu atâta, că sunt în lumea aceasta, ard pe „stăpânitorul” ei în inimă, ca o sabie de văpaie. Această nebănuită simţire a neputinţelor, întru care se desăvârşeşte darul lui Hristos, ne face înţeleasă mutarea din cele de aici a unui cuvios părinte: Venind el la vremea mutării din viaţa aceasta, şi în jurul lui şezând Părinţii, a strălucit faţa lui ca soarele. Şi le-a zis lor: „Iată Ava Antonie a venit”. Şi după puţin a zis: „Iată ceata Proorocilor a venit”. Şi iarăşi faţa lui mai mult a strălucit. Şi a zis: „Iată ceata Apostolilor a venit”. Şi s-a îndoit faţa lui în strălucire. Şi se părea ca şi cum ar vorbi cu cineva, şi i s-au rugat lui bătrânii zicând: „Cu cine vorbeşti, Părinte?” - Iată îngerii au venit să mă ia, şi mă rog ca să fiu lăsat să mă mai pocăiesc puţin”. Şi i-au zis lui bătrânii: „Nu ai trebuinţă să te pocăieşti, Părinte!” Şi le-a zis lor bătrânul: „Cu adevărat nu mă ştiu pe mine să fi pus început (pocăinţei) ”. Şi au cunoscut Părinţii că a ajuns desăvârşirea. Şi iarăşi de năpraznă s-a făcut faţa lui ca soarele, şi s-au temut toţi. Şi le-a zis lor: „Vedeţi, Domnul a venit, şi zice: „Aduceţi-Mi pe vasul pustiului!” Şi îndată şi-a dat duhul, şi s-a făcut ca un fulger şi s-a umplut tot locul de bună mireasmă”. Cu aceste graiuri trece pragul dincolo, în adâncul smereniei, nevoitorul ce a ajuns desăvârşirea (Patericul, ed. III, Râmnicul Vâlcea, 1930, p. 211-212). .
Labels:
SFATURI DUHOVNICESTI
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
Arhivă blog
-
►
2012
(135)
- ► septembrie (9)
-
►
2014
(212)
- ► septembrie (21)
-
►
2017
(172)
- ► septembrie (16)
-
►
2018
(178)
- ► septembrie (15)
-
►
2020
(323)
- ► septembrie (9)
-
►
2021
(234)
- ► septembrie (9)
-
►
2022
(277)
- ► septembrie (32)
-
►
2023
(253)
- ► septembrie (22)
Lista mea de bloguri
"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Postări populare
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat ...
-
Pentru aceasta trebuie sa fii pregatit, adica spovedit de pacate. In timpul celor 9 zile, daca esti femeie nu trebuie sa ai ciclu. Daca i...
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat ...
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
Schimbarea la Fata a Domnului este praznuita pe 6 august. Aceasta sarbatoare aminteste de minunea petrecuta pe muntele Tabor, ...